O nouă lovitură pentru Kovesi! Inspecţia Judiciară efectuează, începând de astăzi (n.r.- luni, 16 aprilie 2018) un control la Structura centrală a Direcţia Naţională Anticorupţie. Inspecția Judiciară anunță, printr-un comunicat de presă că tipul controlului este „remediere deficiențe”. Controlul a fost dispus de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 686 din 31 octombrie 2017. Nu este prima verificare pe care Inspecția Judiciară o face în ceea ce o privește pe Kovesi și activitatea DNA.

Inspectorii de la Inspecția Judiciară efectuează, în perioada 16 aprilie – 20 aprilie, un control la Structura centrală a Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, se verifică: cauzele mai vechi de un an de la data primei sesizări:

Din controlul precedent: Monitorizarea cauzelor și implicarea procurorilor cu funcții de conducere și cu funcții de execuție în soluționarea cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări, urmând a se dispune următoarele măsuri:  emiterea planului de anchetă, în special în cauzele complexe, în conformitate cu prevederile art. 82 lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție;

în cazurile în care se dispune delegarea ofițerilor de poliție pentru efectuarea actelor de urmărire penală, acestea vor fi indicate în ordonanță în mod concret, urmând a se stabili și termen pentru efectuarea acestora; exercitarea corespunzătoare de către procuror a controlului privind respectarea termenelor stabilite în dosarele în care s-a dispus delegarea;

verificarea eficientă, prin controlul operativ curent, exercitat de către procurorul șef secție și adjunctul acestuia, a modului în care procurorii cu funcții de execuție duc la îndeplinire cele propuse mai sus, precum și criteriile acestora de prioritizare a activităților desfășurate;

verificarea măsurilor luate de procurori în vederea soluționării cu prioritate a cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări.

cauzele repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Florin Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga

Din controlul precedent: Din cauza refuzului constant de a fi prezentate, spre verificare, dosarele repartizate spre soluționare procurorului DNA Mihaela Moraru Iorga, revocat din funcție, nu s-a putut efectua controlul ritmicității administrării probelor în aceste cauze. În ceea ce privește dosarele repartizate spre soluționare procurorului Doru Florin Ţuluş, și acesta revocat din funcție, deoarece procurorii cărora le-au fost repartizate dosarele nu au avut timpul necesar de a le studia, verificarea cauzelor s-a făcut doar pe fișe transmise inspectorilor judiciari, ceea ce nu constituie o verificare reală în cadrul unui control managerial.

comunicări procedurale pentru anul 2016, în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în privinţa respectării prevederilor art. 145 CPP

Din controlul precedent: Din cauza neprezentării situației referitoare la comunicarea prevăzută de art. 145 CPP, pentru anul 2016, nu a putut fi verificată comunicarea către toți subiecții măsurilor de supraveghere tehnică, a acestei măsuri. Totodată, inspectorilor judiciari le-a fost prezentată doar situația soluțiilor de clasare dispuse prin ordonanță, nu și a celor dispuse prin rechizitoriu, potrivit unui comunicat remis de IJ.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.