Inspecția Judiciară a demascat-o pe Laura Codruța Kovesi. Aceasta urmărea divulgarea informații clasificate cu scopul de a-i proteja pe doi dintre procurorii de la DNA Ploiești.

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a urmărit divulgarea unor informații din cadrul unei anchete penale, de dragul procurorilor de la unitatea de elită DNA Ploiești, încercând să demonstreze opiniei publice că procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt șantajați.

„Incercarea lui Kovesi de a le construi o imagine curata celor doi procurori a condus insa la afectarea increderii cetatenilor in sistemul judiciar, respectiv la efectuarea defectuoasa a urmaririi penale intr-o cauza”, au scris jurnaliștii de la Lumeajustitiei.

„Potrivit actiunii Inspectiei Judiciare, dosarul deschis „din oficiu” la DNA Ploiesti de Lucian Onea si nasa acestuia, procuroarea Giluela Deaconu, ca urmare a afirmatiilor facute de Vlad Cosma (conform carora Mircea Negulescu ar fi ticluit probe nereale in cauze penale), cei doi incercand sa stabileasca situatia stick-ului disparut din dosarul „Cosma”, a reprezentat o miza pentru DNA central, documentele demonstrand ca in 21 decembrie 2017 sefa DNA a emis o ordonanta prin care a dispus preluarea dosarului 161/P/2017.

Cauza a fost rapid preluata la DNA Central si inmanata procuroarei Iuliana Crisan pentru efectuarea urmaririi penale, formand cauza dosarului 644/P/2017. La scurt timp de la acest moment, Lucian Onea i-a comunicat Laurei Kovesi doua rapoarte intocmite de Gabriela Florea, ofiter de politie judiciara din DNA Ploiesti, care ar fi cuprins marturiile numitului Ivanoff Sabin si ale numitului Razvan Alexe, legate de inregistrari ce urmau sa fie difuzate la Antena 3. De precizat este ca cele doua rapoarte ar fi fost intocmite la data de 9 februarie 2018, fiind rezolutate „Se trimite la dna. proc. sef ptr a dispune”.

Trei zile mai tarziu, in 12 februarie 2018, Kovesi ar fi trimis cele doua rapoarte la Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, in aceeasi zi fiind publicat si comunicatul de presa cu stenogramele retinute pe suportii optici, stenograme ce erau cuprinse practic intr-un dosar in care se efectuau acte de urmarire penala”, mai menționează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.