În această vară inspectorii de la mai multe instituţii din Cluj-Napoca au luat la purecat restaurantele din Piaţa Muzeului. Însă scopul lor nu a fost de a-şi exercita atribuţiile ci de a şantaja patronii de localuri. Spre exemplu, la intrarea dinspre Memo în piaţa Muzeului, la un local pe partea stângă unul dintre inspectorii abilitaţi să verifice daca există avizele necesare de funcţionare, a reuşit să îl şantajeze pe patron obţinând mese gratuite nelimitate pentru el şi invitaţii lui.

”Venea cu câteva ore înainte, îl anunţa pe bucătar ce platouri vrea, de obicei delicatese scumpe şi apoi îi spunea că va veni însoţit şi că doreşte să fie servit special. De la vânat la brânzeturi scumpe sau condimente exotice, bucătarii localului trebuiau să îi facă pe plac inspectorului. Ba mai mult, cu toate că nu plătea consumaţia şi solicita ospătarii en-gros, nici măcar bacşiş nu lăsa. Spunea faţă de invitaţii lui: Trece tot în contul meu! Lucru care de fapt însemna că nu trebuiau marcate pe casă cele consumate de masa acestuia” povesteşte unei vrăbiuţe un angajat de-al restaurantului. Aparent şi câţiva de la Mediu, alături de unii de la Protecţia Consumatorului sau de la Direcţia Sanitară au şi ei la rândul lor, restaurante protejate, pe care omit să le sancţioneze în schimbul unor mese copioase.

Materialul din aceasta pagina a fost un pamflet!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.