Horia Şulea, primarul celei mai mari comune din ţară, Floreşti, are în spate un mandat de primar şi unul de viceprimar, cunoaşte problemele din Floreşti, este conectat şi pregătit să facă treabă în slujba comunităţii. În 2012, floreştenii au investit cu folos. Alegerea lui Horia Şulea, primar al comunei, s-a dovedit a fi schimbarea necesară asupra modului de înţelegere şi de bună-practică în domeniul administraţiei publice locale. Echilibrat în conversaţie, Horia Şulea vorbeşte despre împlinirile sale ca primar şi despre următoarele proiecte.

Carmen Gorgan: Ce aţi reuşit să realizaţi ca şi primar în primul mandat?

Horia Şulea: Faptele administraţiei conduse de mine în mandatul 2012-2016 vorbesc. Cred că ne-ar fi necesare mai multe numere ale ziarului dumneavoastră să le discutăm pe toate. Dar stau cu fruntea sus pentru că am realizat aproape tot ce mi-am propus, astfel ca promisiunile electorale făcute floreştenilor  în campania din 2012 nu au rămas doar vorbe. Am întrat într-un joc foarte greu, acesta de administrarea unei comunităţi ca cea din Floreşti care s-a dezvoltat în ultimii ani şi continuă să crească într-un ritm ameţitor. Să fii primarul unei astfel de localităţi este o provocare pe care puţini o înţeleg, pe care şi mai puţini o cunosc, din păcate. Sunt mândru că am demarat un proiect de infrastructură de anvergură, care e aproape finalizat: am reuşit asfaltarea şi extinderea reţelei de drumuri din comună, iar din cele 19 străzi cuprinse în proiect, toate 19 au fost asfaltate. Am reabilitat şi extins reţelele de alimentare cu apă, am făcut racordări la reţelele de canalizare şi colectare ape menajere şi pluviale, am reuşit realizarea a patru staţii de pompare a apei menajere şi pluviale, am construit unităţi de învăţământ noi în comuna Floreşti, pentru o populaţie tânără în creştere ale cărei cerinţe sunt tot mai numeroase, şi pe bună dreptate. Am reuşit să fim parte din proiectul care a avut ca scop legarea prin rute de transport în comun în mod direct cu municipiul Cluj-Napoca. Administraţia locală acordă facilităţi la abonamente pentru elevi, studenţi, pensionari, categorii de favorizate.

Am reamenajat baza sportivă de pe strada Someşului, am demarat procesul de introducere a cablurilor aeriene de pe drumuri în subteran, suntem comuna cea mai mare în care am demarat instalarea unui sistem modern de iluminat public pe baza de LED.

Deşi patru ani pot părea o perioadă lungă, în administraţie nu e chiar aşa. Cel mai bun exemplu este demararea abia acum a lucrărilor de realizare a drumului de legătură Varianta SUD Floreşti-Cluj-Napoca. Cu toţii simţim problemele generate de traficul intens între cele două localităţi. Lucrul la proiectul acesta de infrastructură a durat trei ani şi jumătate. Aproape un mandat, pentru că aşa merg lucrurile în legislaţie. Acum, am semnat ordinul de începere a lucrărilor, am predat amplasamentul către constructori şi reprezentanţii societăţilor de utilităţi publice, drumul va fi realizat, în ciuda comentariilor răutăcioase, electoral orientate sau pur şi simplu inconştiente ale unora care nu doresc în mod real dezvoltarea Floreştiului.

Am fost nevoiţi să construim şi două staţii de pompare apă potabilă, necesare pentru echilibrarea presiunii în anumite zone a reţelelor de alimentare cu apă în zone în care era deficitară: str. Florilor, Subcetate, Eroilor, Tautiului, Cetăţii, Teilor,Stejarului, Abatorului, Poligonului, Muncitorilor, Porii,Magnoliei, Seşul de Sus, Cartierul ANL.

 

C.G.: Ce factori au contribuit la reuşita dumneavoastră profesională?

H.Ş.: Reuşita profesională este un aspect, perseverenţa şi reuşitele în domeniul administraţiei locale şi ca primar în slujba floreştenilor este mult mai important. Floreştiul devine o localitate modernă, iar administraţia trebuie să fie făcută profesionist dacă vrem să avem dezvoltare durabilă. Aici m-am născut şi să fie clar tuturor, nu îmi poate fi indiferent felul în care arată şi creşte localitatea Floreşti, casa mea, a noastră.

 

C.G.: Suntem convinşi că aţi muncit foarte mult pentru a ajunge aici. Ce obstacole aţi întâmpinat şi cum le-aţi depăşit?

H.Ş.: Dacă mă întrebaţi din perspectiva funcţiei publice de primar, nu am un program de lucru de la opt la patru. Lucrez zi-lumină dacă este necesar, iar telefonul meu nu este închis niciodată pentru problemele floreştenilor. Nu am zile libere de la Primărie decât foarte rar, e omeneşte. Într-o comunitate care se dezvoltă cu asemenea rapiditate ca şi Floreşti, nu ai program de lucru scurt. Dacă vrei să pui piedici în administraţie pentru că activităţile să nu se desfăşoare profesionist şi legal şi în deplină transparenţă, cred că vei găsi astfel de indivizi…specializaţi în pus piedici dezvoltării comunităţii. Nu ştiu dacă să le numesc obstacole sau nu, dar dacă îţi cunoşti bine scopurile, dacă ştii legile ţării şi procesul de funcţionare al administraţiei publice locale nu există să nu reuşeşti până la urmă să depăşeşti totul.

 

C.G.: Cu ce proiecte vă prezentaţi în faţa floreştenilor?

H.Ş.: Deviza mea “Fapte, nu vorbe” nu este aleasă doar să sune bine. Faptele realizate în primul mandat vorbesc. Vorbesc mai tare decât poate oricine să încerce să mă contrazic aşa sau se prefacă a nu recunoaşte lucrurile realizate în Floreşti în ultimii ani.

Le promit floreştenilor continuarea şi finalizarea proiectelor deja demarcate şi aflate în diverse stadii de realizare: unităţi noi de învăţământ care vor fi gata odată cu începerea noului an şcolar, aprobarea Planului Urbanistic General al Comunei Floreşti, înfiinţarea Centrului de Excelenţă pentru Copii, finalizarea sistemului modern de iluminat public în comună, valorificarea zonei Poligon, introducerea sistemului de canalizare şi extinderea Căminului Cultural din satul Tăuţi, construirea unei capele în Luna de Sus şi a unei baze sportive, realizarea de trotuare în Luna de Sus pe strada Principală, dar şi în Floreşti în zona Avram Iancu – pe o lungime de 15 km. Vrem să finalizăm dezvoltarea Bazei Sportive de pe str. Someşului prin construirea unei tribune şi a unei instalaţii de nocturnă. Vrem mai multe parcuri, unde amplasamentul ne va permite. Vom include într-un proces de modernizare şi asfaltare şi varianta NORD a Floreştiului, al doilea proiect de infrastructură ca importantă şi anvergură după Varianta SUD.

Intenţionăm continuarea procesului de preluare în domeniul public a aleilor din domeniul privat, pentru a evalua unitar acest aspect la nivelul întregii comune, atunci când vorbim de modernizări şi asfaltări, sau dificultăţile în a găsi spaţiul necesar realizării de trotuare, pentru că ştim realităţile din teren.

Pentru un nou mandat propun floreştenilor crearea unui sistem de servicii medicale care să deservească nevoile comunităţii locale, implementarea sistemului de management al deşeurilor şi reciclării selective.

Floreştiul are nevoie de un Punct de Informare Turistică pentru că are potenţial serios de introdus pe piaţa serviciilor turistice: biserica din satul Tăuţi, vetrele de locuire neolitică, pădurea de stejar pufos de pe valea Bongard, resursele de apă din zona Sărată etc.

Comuna Floreşti are nevoie de o Asociaţie Agroindustrială şi de un Târg dedicat susţinerii reale şi promovării produselor şi serviciilor producătorilor locali.

 

C.G.: În încheiere, transmiteţi-le ceva alegătorilor!

H.Ş.: Să fie prezenţi la vot în data de 5 iunie 2016. Să arate că le pasă de locul în care s-au născut sau au ales să trăiască, să valideze prin implicarea lor acest parcurs spre dezvoltare susţinută pe care comuna Floreşti s-a înscris în ultimii ani. Este o provocare extraordinar de serioasă administrarea unei comunităţi cu un asemenea grad şi ritm de dezvoltare, ca Floreştiul. Să aleagă cu înţelepciune între vorbe şi fapte.

Dumnezeu să le dea gândul cel bun!

Pe 5 iunie îi aştept la vot pe toţi floreştenii care cred în mine, primarul Horia Şulea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.