Michael Brandhuber se numără printre cei mai importanți 1000 de oameni din mediul de afaceri din România. Poziționat în acest top de Ziarul Financiar, Michael Brandhuber este un executiv şi antreprenor austriac venit în România în urmă cu aproape 20 de ani pentru a conduce, de la Bucureşti, operaţiunile din zona Balcanilor ale suedezilor de la IKEA. Timp de trei ani a gestionat activităţile de achiziţie şi trading ale gigantului suedez de mobilier şi decoraţiuni în România, Turcia şi Bulgaria.

În 1999, fostul Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) din Gherla (judeţul Cluj), care avea deja o istorie de aproape 40 de ani, a fost privatizat, Michael Brandhuber devenind acţionarul majoritar al companiei, adică al actualului producător de mobilă Sortilemn. El deţine în prezent 64% din producătorul de mobilă, un pachet de 35% fiind al asociatului său Ghişa Ludovic. Restul de 1% din acţiuni aparţin foştilor sau actualilor colaboratori şi angajaţi ai companiei, potrivit Ziarului Financiar.

Michael Brandhuber a ajuns să controleze în prezent unul dintre cei mai mari zece producători de mobilă de pe plan local, cu afaceri de aproape 200 de milioane de lei anul trecut şi un număr mediu de 1.375 de salariaţi. El a lucrat timp de 18 ani în cadrul IKEA, în Austria, Elveţia, Suedia, Polonia şi România, potrivit datelor ZF, iar acum compania pe care o conduce este unul dintre cei 40 de furnizori locali ai IKEA, de la care retailerului suedez cumpără atât mobilă, cât şi decoraţiuni. Produsele realizate pentru IKEA ajung pe pieţele din Europa (Suedia, Germania, Franţa sau Marea Britanie), în Arabia Saudită, Japonia, SUA şi Canada, precum şi în magazinul IKEA din Bucureşti.

Michael Brandhuber se “bate“ în prezent cu jucători precum Aramis Invest, Taparo, Italsofa, Cotta International, Plimob sau Ecolor, pe o piaţă care produce anual mobilă în valoare de 9,4 miliarde de lei şi care este dominată de fabrici din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.