Un incident desprins parcă din filmele de desene animate – hazliu dacă n-ar fi fost teribil de violent – a avut loc zilele trecute într-o suburbie a municipiului Turda: un vecin invidios pe vila, prunii și pălinca unui inginer pensionar l-a vânat pe acesta cu praștia, iar rana pe care i-a pricinuit-o la picior a fost destul de gravă, victima fiind nevoită să-și scoată un certificat medico-legal pentru o perioadă de 4-5 zile.

 

În timp ce bărbatul în vârstă de 67 de ani se află în cabinetul de consultații al I.M.L. Cluj, Otilia P., fiica victimei povestește mai în glumă, mai în serios, că tatăl ei Sorin M. – fost inginer informatician la „Ceramica” Turda – a fost victima unei lovituri a unei pietre provenite, de la o … praștie mânuită cu iscusință de către un vecin.

„Tatăl meu cosea iarba dimineața cu o cositoare mecanică și la un moment dat s-a trezit luat la țintă, cu o praștie de ginerele vecinei noastre. Acesta, înnebunit de furie că a fost trezit din somn la ora 8.00 dimineața a reușit să-l nimerească pe tata în cap și la picioare – însă cele mai grave răni au fost cele produse la picioare”, mărturisește femeia.

Explică mai departe că între familia sa și a vecinilor există o râcă mai veche și cu ceva timp în urmă chiar soacra mânuitorului de praștie a încercat să-l lovească pe tatăl ei cu o cărămidă, în cap – dar, din fericire nu l-a nimerit. Ea povestește că la mijloc este și invidia lor pentru livada de 300 de pruni a tatălui și vila lor în valoare de peste un miliard de lei vechi.

„A făcut însă în așa fel încât să-l contamineze cu ura ei pe ginere, așa că acesta i-a dus la capăt intenția”, subliniază doamna Otilia.

Curând iese și tatăl ei de la consultație, cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între 4 și 5 zile de îngrijiri medicale. Jenat de incidentul care i s-a petrecut, bărbatul se mulțumește să zâmbească misterios, adăugând totuși că zilele următoare va depune și o plângere penală la poliție împotriva „prăștierului”.

„Nu de alta, dar nu mi-aș dori ca data viitoare să ajungă să mă omoare”, declară bărbatul și iese în grabă, însoțit de fiica sa, din sediul I.M.L. Cluj.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.