Ioan Bozdog, clujeanul cu destin tragic: a trăit dureros dualismul austro-ungar, România interbelică şi cea comunistă!

Duminică, 15 octombrie, sute de oameni sosiţi din toate părţile Transilvaniei l-au cinstit, la Urca, localitate clujeană  arondată comunei Viişoara,  pe Ion Bozdog – mort în 1967, la vârsta de 76 de ani – un mare profesor, preot, om politic şi profesor, originar din sat. Localnicii i-au făcut parastasul, la 50 de ani de la deces, au dezvelit un bust al său, operă a sculptorului clujean Alexandru Păsat şi au lansat o carte de excepţie despre viaţa, lupta şi suferinţele sale scrisă de jurnalistul şi istoricul Ioan Ciorca.

Trup şi suflet pentru neamul său

Înainte de festivităţi, îl abordez pe Ioan Ciorca, autorul cărţii „IN MEMORIAM ION BOZDOG, românul din Urca şi „Statul poliţist”. RECURS LA ISTORIE”. Începe acesta, fără prea multe ezitări, evocarea vieţii şi personalităţii marelui om: „Născut într-o familie de ţărani ardeleni români, Ion a fost unul dintre cei şapte copii ai soţilor Filon şi Maria Bozdog. În casa părintească a deprins înţelesul traiului în comun cu ceilalţi copii, bazat pe respect reciproc, fie ei unguri, evrei sau ţigani. Acest precept creştin l-a învăţat de la mama lui, despre care el însuşi mărturiseşte că „de pe buzele ei am supt, cu primele gângureli, şi frica şi credinţa în Dumnezeu”.  Contactul cu lumina cărţii l-a avut la şcoala din sat, la vârsta de doar şase ani, la finele secolului al XIX-lea, sub îndrumarea învăţătorului Ioan Crăciun din Aţintiş”. Ciorca arată în continuare că Bozdoc a urmat şcoala primară în Turda, unde l-a avut învăţător – printre alţii –, pe memorandistul Simion Poruţiu. Este firesc faptul că aceşti primi dascăli şi-au pus amprenta pe personalitatea lui Bozdog, determinându-l să fie trup şi suflet pentru cauza neamului său.  Au urmat apoi studiile liceale la Blaj, locul în care – la târgul de carte al teologilor –, a avut posibilitatea de a-l cunoaşte personal pe Badea Cârţan, „cu desaga plină de cărţi româneşti” şi a afla poveste acestuia legată de vizita făcută la Columna lui Traian.  După obţinerea bacalaureatului, Ion Bozdog a urmat Facultatea Teologică din Blaj, absolvind-o în 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Apoi a fost repartizat în satul Dârja, din actuala comună Panticeu, a judeţului Cluj, unde a fost preot şi director de şcoală de la finele anului 1915 şi până în octombrie 1919. Tot în 1915, înainte de a pleca la parohia din Dârja, s-a căsătorit cu Letiţia Vescan, sora consăteanului său Ioan Vescan. Din căsătoria lor s-au născut două fiice: Letiţia şi Alexandrina. La sfârşitul anului 1916, în data de 6 septembrie, Bucureştiul a fost ocupat de Armata a IX-a Germană. Zâmbind, interlocutorul meu descrie încă un aspect relevant referitor la personalitatea marelui patriot: „Tocmai în acea zi s-a născut primul copil al familiei Bozdog. Trecând pe la notarul „B.B., om de altfel prietenos, dar un şovin încarnat” – precum îl descrie Bozdog –, pentru a declara naşterea, l-a găsit pe acesta în culmea fericirii din pricina căderii Bucureştiului. Cu zâmbetul pe buze, radiind de bucurie, B.B. l-a asigurat că indiferent de numele pe care i-l va da copilului, el tot îl va maghiariza când îl va nota în registru.  Pe data de 8 decembrie, Ion Bozdog a fost ridicat de jandarmi şi dus să dea o declaraţie, în faţa aceluiaşi notar, pentru că îl oprise pe clopotar să tragă clopotele, aşa precum ordonase B.B., în cinstea ocupării Bucureştiului. Fără a fi lăsat să-şi anunţe familia sau să-şi ia haine mai groase, ori să închirieze o trăsură pentru drum, Ion Bozdog a trebuit să parcurgă 36 de kilometri, pe jos, până la Gherla”. În Dârja, Ion Bozdog şi-a pus în practică planul economic pe care îl gândise, înfiinţând cooperativa – „boldul” sătesc –, şi determinând oamenii să deschidă mici ateliere meşteşugăreşti, pentru a pune în valoare potenţialul zonei, lemnul. Anul 1918 l-a găsit tot la Dîrja, iar comunitatea locală i-a încredinţat mandatul de reprezentare, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, pentru a semna rezoluţia Unirii. În perioada tulbure de după 1 Decembrie 1918, Ion Bozdog a organizat în Dârja primele Gărzi Naţionale, menite a suplini vidul de autoritate ivit în contextul în care imperiul austro-ungar se dezintegra, iar autorităţile române încă nu izbutiseră să preia controlul în Transilvania unită cu România.

„Să iertăm, dar să nu uităm. Dacă uităm, pierim”!

La 1 octombrie 1919, Ion Bozdog a fost numit profesor la liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, unde a pus bazele studiului limbii române. Apoi, în 1927, a devenit preşedinte al Despărţământului Târgu Mureş al „Astrei”. În calitate de profesor de liceu, el a înţeles „folosul şi frumuseţile călătoriilor şi bogatele cunoştinţe ce se pot câştiga prin acestea”. Aşadar, se poate spune că prin acţiunile sale, Ion Bozdog este precursorul actualului program intitulat „Şcoala altfel”. În virtutea convingerilor sale despre folosul drumeţiilor în educaţie şi, inspirat de Badea Cârţan – care mersese pe jos la Roma pentru a cunoaşte „pe viu” strămoşii poporului român imortalizaţi pe Columna lui Traian –, lansează ideea unei vizite în Italia, cu elevii clasei a VIII-a de liceu, la finalizarea studiilor.  Din partea organizaţiei PNŢ Mureş, Ioan Bozdog a fost trimis ca deputat în Parlamentul României, între anii 1928-1931 şi 1932-1933.  Apoi a venit anul 1940,  iar Ion Bozdog s-a refugiat la Brașov, dincolo de graniţele impuse de Germania hitleristă şi de Italia fascistă. La Braşov a lucrat şi în cadrul Arhivelor Naţionale, ocazie cu care a descoperit acea arhivă secretă ungurească a serviciilor de informaţii maghiare, ale cărei documente – de senzaţie – le-a inserat în paginile „Gazetei Transilvaniei”, între anii 1943 şi 1944. Întors din refugiu în 1944, și-a continuat activitatea politică începută în Târgu Mureş în deceniul al doilea al secolului XX. Înaltul comisariat pentru Ardeal l-a numit pe Ion Bozdog, prefect al judeţului Mureş, la 28 septembrie 1944, în ziua în care Armata română a eliberat oraşul. Prima măsură a noului prefect – în pofida puternicei opoziţii a intelectualităţii maghiare – a fost Ordonanţa numărul 1, care reaşeza folosirea limbii române în administraţie şi renumea la primărie şi la prefectură pe foştii colaboratori ai cumnatului său Ioan Vescan, de dinainte de 1940. El s-a îndoit de frăţia româno-maghiară, propovăduită după eliberarea Ardealului de Nord de democraţii unguri, opunându-le crimele săvârşite în zona ocupată, în perioada Dictatului. Şi în acest sens avea exemple chiar de la el din sat.  După evenimentele de la 23 august 1944, trupele maghiare şi germane au năvălit de pe frontiera trasată pe dealul Feleacului, ocupând Viişoara la începutul lui septembrie. Martor ocular la evenimentele din acea perioadă a fost chiar nepotul fostului prefect Ioan Vescan, Eugen Vescan, care povestind despre cele întâmplate, a ţinut să precizeze: „Să iertăm, dar să nu uităm! Dacă uităm, pierim!” Armata hortystă care a intrat în Viişoara în după amiaza zilei de 5 septembrie, a fost întâmpinată de un grup de etnici maghiari locali, purtând steagul unguresc. După ce au arborat steagul pe turla bisericii, au scos inscripţia românească de pe primărie, înlocuind-o cu alta, confecţionată ad-hoc, pe care scria, în ungureşte, „Dumnezeu v-a adus”, grăbindu-se apoi să taie catargul cu tricolorul românesc din curtea postului de jandarmi. Câteva zile mai târziu localnicul Mihai Pop a fost ucis mişeleşte, pe la spate, cu trei focuri de armă, de către vecinul său, Onofroy Janos. Ucigaşul a fugit din sat odată cu retragerea trupelor de ocupaţie. A revenit acasă după 10 ani, trăind liniştit până la moarte, nefiind judecat, „din lipsă de probe”.  Un alt eveniment petrecut la numai o săptămână de la odioasa crimă săvârşită de Onofroy Janos s-a consumat în cătunul Petrilaca, unde – sub un pod de cale ferată – au fost ucişi de către armata hortistă un grup de 18 persoane alcătuit din bărbaţi, femei şi copii.

Proscris până la moarte

Politica economică şi socială promovată de noul prefect n-a fost pe placul Uniunii Populare Maghiare şi nici ai comuniştilor din judeţ, dominaţi de unguri. Aceste organizaţii beneficiau de sprijinul armatei sovietice care dorea în România un guvern supus Moscovei.  Din acest motiv, prefecţii numiţi de autorităţile româneşti au fost destituiţi, locul lor fiind luat la 15 noiembrie 1945 de către administraţia militară sovietică. În prima fază, Ion Bozdog a fost ameninţat cu moartea în cazul în care nu demisionează din funcţie. La mitingul comuniştilor îndreptat împotriva lui, printre lozincile scandate de demonstranţi, două s-au evidenţiat: „Jos prefectul burghezo-moşieresc!” şi „La zdup cu toţi reacţionarii!” De asemenea, cu ocazia respectivă, pe unele pancarte era desenat un sicriu pe care fusese scris numele lui Ion Bozdog. Astfel, refuzul de a demisiona şi de a părăsi oraşul Târgu Mureş i-a adus „în dar” nouă luni de temniţă, în lagărul de la Caracal. Faptul că sovieticii sunt cei care au stat în spatele condamnării lui se poate deduce şi din refuzul premierului Petru Groza de a interveni în favoarea lui, la rugămintea lui Ioan Vescan, cu care era în relaţii amicale. Ba mai mult, Petru Groza i-a dat şi un sfat lui Ioan Vescan şi cumnatului său întemniţat: „Vă sfătuiesc pe amândoi să vă daţi demisia din PNŢ, cât mai repede posibil!” Nevinovatul Ioan Bozdog a fost totuşi pus în libertate la intervenţia episcopului greco-catolic, Iuliu Hossu.  „După eliberare, a revenit la Târgu Mureş, pregătind PNŢ-ul pentru alegerile din 1946. În scurt timp a intrat în vizorul Securităţii, iar cinci ani mai târziu, în 1951, a fost din nou arestat şi condamnat la patru ani închisoare, pe care i-a executat la Poarta Albă şi peninsula Valea Neagră. În 1955, s-a mutat la Cluj, la fiica sa Letiţia, locuind la etajul unu al clădirii de la numărul 7, de pe actuala stradă Regele Ferdinand. Originea lui „nesănătoasă” l-a lăsat fără mijloace de subzistenţă, orice tentativă de a-şi găsi un loc de muncă fiind sortită eşecului.  Împins de sărăcie şi de boală, la data de 12 decembrie 1965, i-a adresat un memoriu lui Nicolae Ceauşescu, prin care îl ruga să i se cerceteze activitatea de-o viaţă şi, „dacă se va putea” să dispună să i „se aplice articolul 26 din Legea pensiilor”, adică o indemnizaţie pentru îngrijire de 300 lei lunar.  Demnitatea sa nu i-a permis să solicite aplicarea articolului de lege respectiv, ci şi-a însoţit rugămintea de condiţionare „dacă se va putea”, lăsând decizia la aprecierea lui Nicolae Ceauşescu. După ce şi-a făcut o succintă „autobiografie”, cerută de spiritul vremii, îşi expune – cu sinceritate dezarmantă – crezul după care s-a condus în acţiunile sale toată viaţa, scriind că „în tot ceea ce am făcut am fost condus de gândul să îi ajut pe cei necăjiţi şi nedreptăţiţi, să luminez şi să îndrumez pe căi bune pe cei ce i-am avut sub conducerea mea. Am săvârşit totul gratuit, neavând altă răsplată decât conştiinţa datoriei împlinite”. Pe lângă lupta sa politică, neobosită, pentru neamul din care îşi trage seva, Ion Bozdog a rămas fidel idealului său cu care şi-a început activitatea, şi anume acela de „a ridica satul românesc prin cultură”. Pasionat nu doar de istoria românilor, s-a ocupat de etnografie şi folclor, adunând rodul cercetărilor sale într-un număr impresionant de manuscrise, păstrate cu grijă de către urmaşii săi. Aşteptând un răspuns pe care nu l-a primit niciodată, doi ani mai târziu, Ion Bozdog s-a stins din viaţă, la data de 14 aprilie 1967, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Cluj, în parcela G/6.

Eugen Bozdog, 82 de ani, nepotul eroului Ion Bozdog, despre perioada comunistă parcursă de acesta: „După ce n-a mai fost prefect de Turda-Mureş, a trebuit să părăsească Târgu-Mureşul. A venit la Cluj. Tot ce-a avut în Târgu-Mureş a adus acasă la noi, în Urca, unde locuiesc eu acuma, în casa din curtea unde s-a născut. Apoi dumnealui o ajuns la puşcărie, condamnat la patru ani. O casă în Cluj avea, unde stă acum moştenitorul dumisale Forna Nucuţa. A mai avut un nepot, Petru Forna, profesor de limbi străine. Iar după arestare şi noi şi părinţii noştri am fost persecutaţi de către comunişti. Ei or fost şapte fraţi, el penultimul iar tatăl meu, Gavrilă a lucrat în Primăria Viişoara până în 1948, până ce au venit comuniştii şi el a rămas simplu ţăran. Pe lângă mine, care-s nepot de-al lui pe linie paternă, mai are trei nepoţi – aici, în sat, fraţi cu urmaşii după mamă: Rusu Emil, Rusu Eugen, fost profesor la Câmpia Turzii şi Rusu Liviu. Şi o mai avut ca urmaşi şi pe Tătar Maria şi Uram Letiţia. Pentru noi, unchiul a fost întotdeauna un om mare. La mine-n casă o fost în 1965 când a murit tata. Acum, despre tot ce s-a întâmplat astăzi vă spun sincer, pe lângă dl. Ciorca laude merită şi primarul Ioan Roman fiindcă el s-a ocupat să apară, pe lângă bustul ridicat, această carte ce dezvăluie cu exactitate ce-a-nsemnat Ion Bozdog: un Om pentru Ţara Românească”!

„Până şi legendarul Badea Cârţan, cel care a mers pe jos până la Roma în 1896 a fost prelucrat „la sânge” de serviciile secrete austro-ungare ale vremii. Iată ce scria Ion Bozdog pe baza notelor serviciilor secrete maghiare pe care le găsise la prefectura Braşov: „Gheorghe Cârţan, păstrându-şi îndeletnicirea de cioban de turme, se preface în curierul ce leagă sufleteşte pe fraţii de acelaşi sânge, pe toţi versanţii Carpaţilor. Cărţi, scrisori şi jalbe umplu desagii lui care pleacă de la fraţii din Ardeal la cei din regat, iar cărţile şi publicaţiile care apar peste munţi sunt trecute pe umerii lui vânjoşi şi aduse hrană fraţilor din robie. Îndeletnicire nobilă, dar împreunată cu multe primejdii şi riscuri pe care le-a înfruntat cu dibăcie, aflând totdeauna mijloace de a continua acest apostolat. În jurul numelui Badea Cârţan s-au ţesut poveşti şi legende, dar s-au publicat prea puţine fapte, susţinute şi dovedite cu acte originale. Răsfoind un dosar secret din arhiva Prefecturii Braşov privitor la această activitate a lui Gheorghe Cârţan, încrestez în cele de mai jos, conţinutul acestor hârtii, spre a servi drept material celor ce vor cerceta şi reconstitui viaţa acestui inimos luptător naţionalist”.Un exemplu: „La 6 iunie 1905, căpitanul poliţiei oraşului Braşov trimite magistratului oraşului, cu adresa (…) copia adresei prin care Badea Cârţan a trecut graniţa şi a adus cărţi şi scrisori interzise în Ungaria. Cum s-a constatat la prima audiere, Cârţan vagabondează, şi a mai fost pedepsit pentru această culpă , cu 30 de zile de arest. Au anunţat Prefectura şi Parchetul, pentru ca Gheorghe Cârţan să fie trimis, cu ordin deschis, în comuna lui natală. Şeful serviciului de informaţii, Geza Gencs, raportează că la percheziţie s-a găsit o mare cantitate de cărţi, scrisori, care, încărcate pe patru căruţe, au fost aduse la Parchetul Braşov şi predate drept corp delict”.