Rotaryanul Ioan Păcurar, fostul şef al IPJ Cluj, s-a trezit cu 250.000 de lei pe care nu ştie de unde îi are

1460

Fostul şef al IPJ Cluj, Ioan Păcurar, care este şi fost membru al clubului exclusivist Rotary Cetăţuie, a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi trebuie să returneze 250.000 de lei din averea pe care a acumulat-o din salariul de bugetar, bani pe care, potrivit ANI, nu îi poate justifica. Înainte de a pleca din postul de şef al IPJ Cluj, fostul locotenent s-a pensionat cu grad de general. După ce a pierdut şi procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Păcurar are termen 30 de zile pentru a returna banii.

 

Fostul şef al IPJ Cluj, Ioan Păcurar a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trebuie să dea statului 250.000 de lei, bani pe care nu îi poate justifica potrivit declaraţiilor de avere. Înainte de a se confrunta cu Agenţia de Integritate, Păcurar a intrat în pensie cu gradul de general, ceea ce, ţinând cont de pensia pe care o primeşte, îl va ajuta să dea banii înapoi.

De-a lungul timpului, istoria avansărilor lui Păcurar pare desprinsă din poveşti! El a fost plutonier de poliţie. În ’92 a fost promovat în corpul ofiţerilor cu grad de sublocotenent, iar în ’99 era să fie trecut în rezervă deoarece împlinea vârsta de 40 de ani şi avea gradul de locotenent, iar, conform legii, trebuia trecut automat în rezervă. Pe 24 decembrie 1999, Ion Păcurar a fost avansat la excepţional, în gradul de căpitan. În 18 ani, timp în care alţi ofiţeri promovează trei grade profesionale, Păcurar a promovat şapte grade profesionale. Din 2007 a fost comandantul IPJ Cluj, fiind promovat de trei ori la excepţional. Însă, greutăţile vieţii l-au ajuns din urmă şi în 2013 s-a pensionat cu gradul de general. Coincidenţa face ca pensionarea să fi fost cerută în perioada în care ANI l-a luat la puricat pe fostul şef al poliţiştilor clujeni.

 

Noroc cu porcii lui tata!

În cursul anului 2012, Agenţia Naţională de Integritate a demarat un control al averii lui Ioan Păcurar. La finalul investigaţiei, inspectorii ANI au concluzionat că în anii 2001, 2003, 2004, 2008, 2009 şi 2012, familia Păcurar a cheltuit 410.266 de euro, în timp ce veniturile au fost de 221.000 de euro. A rezultat o diferenţă de aproximativ 190.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar.

Problemele de integritate ale chestorului Păcurar au apărut în 2011, când a organizat o mega-petrecere de botez pentru fiul său, la care a invitat 400 de oaspeţi, între care şi şefii instituţiilor de stat din Cluj Napoca.

Petrecerea a avut loc la Grand Hotel Italia, un local de cinci stele şi pretenţii pe măsură, suma adunată de familia chestorului, sub formă de „dar” fiind de 68.000 de euro şi 96.000 de lei.

În declaraţia de avere a lui Ioan Păcurar aferentă anului 2011 se precizează că, în urma botezului fiului său, a obţinut cadouri şi sume de bani în valoare de 90.000 de euro, suma care este însă greu de dovedit. Ţinut la un hotel de cinci stele din Cluj, evenimentul a adunat circa 400 sute de persoane, printre care nume importante ale politicii, ale mediului de afaceri sau ale lumii academice clujene: Ioan Rus, fost ministru de Interne, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, politicienii Marius Nicoară şi Horea Uioreanu, omul de afaceri Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania sau  rectorul de atunci al Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj, profesorul Marius Bojiţă. Un alt argument ciudat al chestorului a fost faptul că în timp ce era căsătorit a cumpărat un teren împreună cu viitoarea soţie, teren pe care ulterior, după divorţ, şi-a ridicat o casă. De asemenea, Păcurar a susţinut că a fost ajutat de tatăl lui, care creşte porci în comuna Apahida.

După pensionare, fostul comandant al IPJ Cluj, Ioan Păcurar a fost angajat la Dacia Service de către naşul său Ovidiu Turcu.

 

Fără număr

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj au stabilit că există diferenţe semnificative între veniturile şi cheltuielile fostului Şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Ioan Păcurar, şi au sesizat instanţa. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a redus, pe baza propriilor investigaţii, diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile fostului şef al IPJ Cluj de la 718.847 lei la 264.310, şi doar raportat la anul de graţie 2004. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a deschis o anchetă în acest caz în 2012, semnalând  ”diferenţe semnificative în cuantum de 718.847,54 de Lei  (aprox. 189.143 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate”.

”Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, PĂCURAR IOAN fiind informat, la data de 25.01.2012 (confirmare de primire din data de 30.01.2012), respectiv, 31.08.2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, precizează inspectorii ANI. Ancheta în cazul chestorului Ioan Păcurar a început în 28 decembrie 2011. ANI a constatat ”veniturile realizate de către PĂCURAR IOAN, în perioada pentru care au fost identificate diferenţe semnificative (anii 2001, 2003, 2004, 2008, 2009, 2012) au fost în cuantum total de 840.164,76 Lei, iar cheltuielile efectuate în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.559.012,30 Lei”.

În urma rezultatelor anchetei, ANI a dispus ”sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, potrivit dispoziţiilor art. 17, alin. 4 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către PĂCURAR IOAN, în perioada exercitării funcţiei publice; sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea efectuării verificărilor cu privire la veniturile realizate în perioada 2006 – 2008, din chirii, în sumă de 181.410 Lei şi 52.000 Euro, precum şi înstrăinarea unui imobil situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu preţul oficial de 27.000 Euro (conform contractului de vânzare-cumpărare). Potrivit declaraţiei cumpărătorului, suma achitată ar fi fost de 39.000 Euro”.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj  a constatat existenţa unei diferenţe semnificative între veniturile şi cheltuielile chestorului de doar 261.310 lei, provenind exclusiv de la nivelul anului 2004, în ceilalţi ani supuşi neexistând diferenţe.

 

Judecat cu batista pe ţambal

Primele trei termene ale procesului lui Ioan Păcurar s-au judecat în şedinţă publică. Ulterior, în sala de judecată, avocatul apărării, Gidro Stanca, fostul decan al Baroului Cluj, a depus o cerere prin care solicita judecarea procesului în şedinţă secretă, pe motiv că, prin prezenţa jurnaliştilor în sala de judecată se încalcă „principiul echităţii”. Apărarea chestorului a motivat că jurnaliştii vor mediatiza fiecare termen de judecată, ceea ce va pune presiune pe opinia publică şi pe magistrat, care nu va mai putea să pronunţe o sentinţă imparţială. Păcurar a prezentat copii după articole de presă publicate despre subiect. Reprezentantul ANI şi procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prezenţi în sală, au acceptat fără nicio împotrivire, aşa încât preşedintele completului de judecată, judecătorul Augusta Chichişan, a declarat că şedinţa  va avea loc fără public, în temeiul prevederilor art. 121 alin. 2 al vechiului Cod de Procedură Civilă.

 

Cheltuielile pe 2004 justificate cu venituri de mai târziu

Pentru a justifica o parte din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli pe anul 2004, căci doar la acel an se rezumă sesizarea făcută de Comisia de cercetare a averilor, Păcurar aduce ca argument banii strânşi ca dar la nuntă şi suma primită ca dar la botez, evenimente care au avut loc după 2004. Comisia de cercetare a averilor consideră că “existenţa şi întinderea acestor sume e pur fictivă, nefiind dovedită prin probe”. De aceea, chestorul s-a  hotărât să aducă drept martor naşul de cununie şi să depună o listă cu cinstea de la ospăţ. În ceea ce priveşte botezul fiului cel mic, fostul chestorul Ioan Păcurar a adunat ca dar  o adevărată avere. Întreaga sumă apare în declaraţia de avere a lui Păcurar, potrivit căreia  invitaţii i-au oferit în dar 68.000 de euro şi 96.000 de lei. Singura problemă este că botezul a avut loc în octombrie 2011, aşa încât banii strânşi cu această ocazie nu ar putea justifica cheltuielile imputate pe 2004.

Sebastian Albescu

3 COMENTARII

  1. Cine a fost mare și tare în vremurile alea și nu îi ajungea nimeni la nas nici cu joarda,dar ce sa-i faci că până la urmă minciunile ies la suprafață. Dacă il rugai ceva de întorcea cu spatele promițând că va face și va drege,dar erau numai minciuni sfruntate marca”a la ,Pacuraru”. Și iată că intr-o bună zi i sa înfundat cu vârf și îndesat. Numai așa să îi ajute Dumnezeu la câți polițiști le-a , făcut rău.

  2. a fost un ticalos si un ipocrit, atata timp cat a furat cam tot ce era de furat,de la cotizatiile saptamanale pe care le primea de la politistii din judet,la facerile dubioase pe care le avea cu fostul adjunct mexu(Muresan Alexandru),la banii care ii primea din mafia lemnului,la firmele dubioase pe care le avea si nu plateau impozite la stat si alte masinatiuni pe care le desfasura,de acolo erau banii ilegali nu din afacerile cu 10 porci ale lui taicasau,Ioane sa-ti dea dumnezeu sa ai parte de bucurii in familie asa cum ai facut tu bine cand lucrai in politie,ai fost un ticalos si un nesimtit

  3. Acest parvenit a uitat că este de fapt plutonierul din comunism…Doctor-questor sunt niste falsuri grosolane… Parvenitul s-a apucat să-i umilească pe polițiștii care munceau cinstit, SERGIU LEGHIAN, TOADER și alții care nu au acceptat să intre în mizerie…

LĂSAȚI UN MESAJ