Creșterea salariilor la stat, inclusă în proiectul Legii salarizării, va duce la mărirea salariilor și în mediul privat, ceea ce va alimenta creșterea inflației, avertizează Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe în guvernul PSD condus de Victor Ponta.

„Un studiu realizat de Banca Central Europeană demonstrează ca o mărire de 1% la salariile de la stat duce la creștere de 0,1% a salariilor din mediul privat. Deci, ca urmare a creșterii salariilor la stat, ne putem aștepta ca și  angajatorii privați să crească salariile”, susține Ioana Petrescu într-o postare pe blogul personal.

Efectul imediat, anticipat de Ioana Petrescu, este următorul: „O astfel de creștere semnificativă a salariilor atât în sistemul public, cât și cel privat, poate duce la inflație. Asta înseamnă, că salariul real (ajustat cu inflația) să fie mult mai mic decât cifrele anunțate de Liviu Dragnea, adică, mai pe românește, salariul crește, dar cresc și prețurile, deci puterea de cumpărare a românului nu va crește atât de mult pe cât lasă impresia cifrele prezentate de președintele PSD”.

Pe termen lung, în aceste condiții, apare pericolul creșterii deficitului la bugetul de stat peste nivelul de 3 la sută din PIB, pe care România s-a angajat că nu-l va depăși.

„Deja bugetul pe acest an este realizat pe un deficit de 2,98% din PIB, foarte aproape de deficitul maxim de 3%, pe care nu avem voie sa îl depășim, conform Tratatului de la Maastricht. Bugetul pentru anul 2017 este fundamentat pe venituri bugetare de 254 mld lei, cu 23 mld mari mult decât încasările din anul 2016. În primele trei luni ale acestui an, s-au încasat doar 50 mld lei, adică 1,3% mai mult decât anul trecut, în condițiile in care Guvernul s-a angajat în buget că va incasa cu 15% mai mult la bugetul de stat si cu 14% mai mult la bugetul general consolidat decât anul trecut. Deci, dacă se menține același ritm de încasări și în următoarele trei trimestre, se va colecta sub nivelul prognozat în bugetul pe anul 2017. În condițiile în care cheltuielile cu salariile vor crește și încasările la buget nu vor ține  pasul cu estimările mult prea optimiste de venituri, riscăm un deficit mai mare decât 3%, și, implicit,  posibile sancțiuni ale Comisiei Europene”, susține Ioana Petrescu potrivit RomaniaLibera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.