Iulian Benche, primul preot ortodox care vorbeşte despre mafia din sânul Bisericii!

Părintele Iulian Benche, unul dintre cei mai vechi preoţi ai Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului îşi strigă strigă revolta faţă de ierarhii bisercii printr-un memoriu adresat patriarhului Daniel şi într-o carte autobiografică, groasă de 400 de pagini! Acesta este modul în care părintele, care a ridicat, din temelie, două biserici la Cuj-Napoca protestează faţă de pensionarea sa intempestivă, pentru a se face loc unui preot penal care – susţine el – fură banii din cutia milei şi triplează costurile serviciilor religioase .

„Am întâmpinat piedici mari şi în 1982, înainte să vin la Cluj”!

Este de-a dreptul şocant modul în care Iulian Benche, un preot clujean în vârstă de 76 de ani, cu o vechime neîntreruptă în domeniu, de 50 de ani, îşi face publică nemulţumirea marginalizării sale: printr-o carte incendiară, în care face acuze fără perdea la adresa ”mafiei şi echipei Centrului Eparhial” al Mitropoliei Clujului, dar şi la adresa preotului-paroh instaurat după pensionarea lui, la ultima biserică la care slujise până în 2011, cea din cartierul Plopilor, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”!

Ne întâlnim într-o cafenea din centrul municipiului, unde părintele îşi deschide proverbiala geantă – de care nu se desparte niciodată – şi scoate o carte groasă, bine legată, cu semnătura sa: „AMINTIRI – din viaţa şi activitatea misionar-pastorală”, tipărită la Editura „Ecou Transilvan”, în acest an. Lucrarea, prima după ştiinţa noastră care face dezvăluiri atât de directe şi de incomode la adresa Bisericii Ortodoxe, va face precis valuri în sânul comunităţii ortodoxe. De fapt, aceasta reprezintă descrierea etapelor vieţii părintelui, începând cu anul 1964, la parohia din comuna Chiuieşti şi până în luna octombrie a acestui an, când a fost pensionat – susţine el – samavolnic, peste noapte, de la biserica din cartierul clujean „Plopilor”, fără măcar să i se mulţumească sau să i se organizeze o festivitate de rămas-bun.

Părintele pare cu adevărat emoţionat fiindcă, în ciuda francheţei şi hotărârii neclintite de care dă dovadă, rod al disperării în care se zbate, e o persoană sensibilă, după cum îl caracteriza mentorul său, arhiepiscopul Teofil Herineanu: „un om cu  har, care face o pastoraţie impresionantă şi mângâietoare”.  Începe acesta o succintă prezentare a vieţii şi activităţii sale, „pigmentată” cu nenumărate piedici: la început, cele impuse de către regimul comunist, preoţilor, iar mai târziu chiar de cele de care s-a lovit în sânul bisericii. Mărturiseşte că şi-a început cariera în comuna Chiuieşti – unde a şi activat, timp de 18  ani! –  o zonă dominată preponderent de credincioşii aparţinând cultelor neoprotestante. „Am reuşit să încheg o comunitate parohială puternică, după ce ultimul preot demolase efectiv comunitatea ortodoxă prin purtările lui, şi am readus la ortodoxie 91 de persoane ”, arată Benche.

Herineanu: „Să vii aici, să faci o nouă biserică”! 

Pentru că situaţia familiară i-o cerea imperativ – cei trei copii ai săi crescuseră şi aveau nevoie de educaţie –  părintele, sub oblăduirea arhiepiscopului Herineanu, a făcut demersurile necesare în vederea transferului său la Cluj. Însă, o piedică i-a fost pusă chiar de la început: reprezentantul Ministerului Cultelor s-a opus, în fel şi chip, venirii sale în Capitala Ardealului, pe motiv că Benche nu deţine buletin de Cluj. Proclamă părintele, triumfător: “Însă l-am înfrânt repede fiindcă am folosit o stratagemă: soţia mi s-a angajat la Fabrica de Panificaţie şi ca urmare i-am arătat buletinul ei, astupându-i gura.” Venit la Cluj, slujeşte la “Calvaria” , unde are însă parte din nou de o surpriză neplăcută din partea „echipei” Centrului Eparhial : prin diverşi credincioşi fideli acesteia, i s-a făcut părintelui o primire ostilă,  încercându-se convingerea arhiepiscopului Herineanu că Benche nu este dorit de către credincioşi. Totuşi, părintele a reuşit să se descurce şi acolo, iar printre faptele sale remarcabile s-au detaşat restaurarea exteriorului şi interiorului bisericii parohiale, făcute conform cerinţelor impuse de legea monumentelor istorice. „Lupta celor peste dreptul canonic al Bisericii de a mă scoate la periferia vieţii, a eşuat. Vâslaşii care au alergat să mă pescuiască, au abandonat ruşinos lupta” , încheie părintele relatarea acestui episod trist din viaţa sa. Însă, ca să evite alte „lupte intestine” şi intrigi, Herineanu îl trimite pe Benche în cartierul Gheorgheni, la Biserica „Sf. Dumitru”, situată pe actuala stradă Liviu Rebreanu. Acolo l-a prins pe părinte revoluţia din 1989, iar arhiepiscopul i-a oferit un nou balon de oxigen, înştiinţându-l că are intenţii mari legate de el. „Să vii aici ca să faci o nouă biserică”, i-a spus, indicându-i şi locul unde urma să fie înălţată: într-o parcare din proximitatea Complexului comercial „Hermes”, din acelaşi cartier, Gheorgheni. Dar şi aici, încercările abia aşteptau să apară în calea părintelui…

„Am omorât un om deja şi vreau să omor şi-un popă”!

Cu entuziasm, Benche a început demersurile pentru  pornirea construcţiei bisericii cu hramul  ”Naşterea Domnului” din Gheorgheni. Remarcă părintele, înnegurându-se brusc: „Din păcate, mafia de la Centrul Eparhial nu dormea şi, la final, înainte să mă zboare  şi de acolo s-a folosit de prezenţa unui fost colonel de securitate care a redactat un act scris de mână, în care 4 consilieri – din cei 9 sau 10 câţi trebuiau să semneze actul – spuneau că nu mai vor să lucreze cu mine. Atunci, în 1994, a fost sfinţirea pietrei de temelie a bisericii de la Hermes, făcute în prezenţa părintelui Irineu”. Însă, până s-a ajuns în situaţia respectivă, părintele a avut parte de mult mai multe şicane. Declară acesta: ”La cinci luni de zile după punerea temeliei au oprit comuniştii din zonă construcţia, pe motiv că Ceauşescu le-a făcut un cartier liniştit, în care să-şi ducă viaţa în tihnă, fără deranj şi sunet de clopote, astfel că ei n-au nevoie de mizerie şi mormane de moloz în faţa blocurilor lor.” Aşa că au început să curgă ameninţările cu moartea la adresa părintelui, iar crucea pe care o înfipsese după sfinţire, pe locul unde urma să fie altarul, a fost furată şi dusă în pivniţa unui borfaş care plătise trei tineri ca să o facă dispărută. Însă, după ce hoţii au fost identificaţi de către poliţie, părinţii tinerilor au venit în genunchi la Benche să-i ceară clemenţă pentru copiii lor. „Mi-au zis: părinte, iartă-ne că altfel nu putem clasa cele trei dosare penale şi ne intră copiii în puşcărie. Iar eu, ce să fac, i-am iertat…” Cu o altă ocazie, la o întâlnire cu locuitorii zonei, cei mai radicali din rândul lor i-au dat de băut unui puşcăriaş şi acesta – ca să-i facă o atmosferă potrivnică şi să-l intimideze totodată pe părinte –  a urlat, în plină adunare: „Am omorât un om deja şi vreau să omor şi un popă”! Norocul lui Benche a constat în faptul că printre participanţi se afla şi un colonel de poliţie, sosit să vegheze asupra atmosferei în care se desfăşura adunarea,  altminteri nu se ştie ce s-ar fi întâmplat. Chiar şi aşa, „manifestările populare” regizate au continuat, ducând la întârzierea continuării lucrărilor bisericii de la „Hermes” cu circa 5 luni. Însă – arată părintele Benche – până la urmă „mi-au luat-o (biserica – n.n.) cu abuz şi transfer disciplinar, nemotivat până astăzi”.

Un an şi jumătate la Spitalul “Clujana”, fără salariu!

“În fapt, ierarhul bătrân, Bartolomeu n-avea cum, la anii lui să ştie tot ce îi sugerau să facă şi să semneze hotărârea celor din echipa Centrului Eparhial, iar când l-am întrebat de ce a făcut acest lucru a spus doar atât: <Aşa am crezut de cuviinţă>”, adaugă resemnat Benche, parcă retrăind momentele de atunci. Şi, în acelaşi timp arhiepiscopul i-a comunicat că are dreptul la apărare. În consecinţă, părintele i-a scris lui Daniel, actualul patriarh, pe atunci mitropolit al Moldovei, care însă şi-a declinat, elegant, responsabilitatea pentru această zonă a ţării. Nu aşa a gândit însă mitropolitul Antonie de la Sibiu, care l-a somat pe Bartolomeu să-şi revizuiască procedura pe care a început-o, “scoţând de la o operă valororoasă a bisericii nou-înfiinţate <Naşterea Domnului> de care enoriaşii aveau mare trebuinţă, pentru că ei aveau doar o capelă îngăduită de statul comunist”. Ca răspuns la demersurile sale, părintele Benche este trimis la capela Clinicii “Clujana”, unde şeful instituţiei, doctorul Eugen Lupu – credincios greco-catolic – îi permite să slujească prin alternanţă cu preotul cultului respectiv, dar nu înainte de a-l mustra pe cel ce l-a prigonit pe părinte: „Să vină Bartolomeu aici! Nu vă e ruşine să scoateţi un preot la periferia vieţii ”? Un an şi jumătate slujeşte părintele Benche acolo, fără salariu, amăgit de promisiunile lui Bartolomeu că va fi trecut pe statul de plată al medicilor şi va fi plătit direct de către Ministerul Sănătăţii. Dar cursul vieţii părintelui se schimbă din nou: „Într-un târziu, Bartolomeu şi-a revenit şi a dat haitei de la mitropolie dreptul de a-mi propune parohia din cartierul Plopilor, întemeiată cu 5 ani înainte şi să ridic, singur, biserica nouă. Lucru pe care l-am realizat, deşi cu preţul a două Dacii personale, stricate în drumurile mele după bani – şi vorbesc aici şi de eforturile făcute pentru biserica de la <Hermes>”. Zâmbeşte pentru o secundă, ca şi cum ar fi înregistrat o mare victorie şi povesteşte că după câţiva ani, la o masă din parohia Feleac, un protopop i-a spus mitropolitului Bartolomeu că dacă părintele Benche nu era, nici biserica din Plopilor nu ar fi existat. Iar răspunsul lui Bartolomeu, venit cu un aer de vinovăţie, a fost următorul: „Da, dar m-a spus peste tot”! Era părerea sa de rău – ce-i drept, tardivă – că a dat ascultare sfătuitorilor săi. De altfel, venise în mod special de la Olăneşti, doar ca să participe la sfinţire, iar în discursul său a dres „busuiocul” astfel, în faţa mulţimii: „De aia l-am trimis, că-i vrednic să vă facă biserică”! În continuare, Benche funcţionează în cartierul „Plopilor”, la biserica cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, dar după câţiva ani intrigile de „palat”, iscate de stilul său direct şi intransigent  îl doboară, fiind pensionat definitiv în luna octombrie 2015.  Dar, având spirit de luptător, părintele nu se lasă: denunţă toate matrapazlâcurile într-un memoriu, trimis zilele trecute lui Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pe două pagini, Benche reclamă la „urmaşul” său din Plopilor o mulţime de o mulţime de infracţiuni: triplarea preţurilor serviciilor religioase şi a contribuţiei anuale a credincioşilor, încasarea în scop personal a banilor de Sfintele Paşti, de la distribuirea pâinii şi vinului, a sălciilor din Sâmbăta Floriilor, a spicelor şi frunzelor de tei. Şi-n plus, problema cutiei milei, „administrată fără echipă şi orar de preotul paroh, deşi i-am spus zadarnic primului epitrop ca atunci când ridică banii din cutii să-i scrie în chitanţă, pentru ca să intre în gestiunea parohială.” Iar concluzia lui cade neruţătoare, precum o lamă de ghilotină: „M-a scos din consiliul parohial, ca să poată frauda şi n-a făcut şedinţe cu  consilierii parohiali. A înlăturat obiecte de inventar fără aprobare şi a cheltuit – nu se ştie pe ce 2,5 miliarde de lei vechi”. În schimb – proclamă, cu glas de tunet părintele – biserica neavând bani pentru ajutorarea nevoiaşilor, aceştia au fost rapid asimilaţi de cultele neoprotestante. Şi cere o anchetă rapidă, „pentru eliberarea parohiei de un infractor”. Api adaugă: ”Obştea se întreabă: cum se tolerează asemenea fapte în Biserică. În lumea laică şi politică sunt judecaţi după faptă infractorii. Nu se ţine cont de starea şi funcţia pe care o deţin în instituţiile în care au activat.” (subl. noastră)

„I-am dat cartea mitropolitului Andreicuţ să-şi vadă mafia din jur”

Îmi arată din nou masiva carte şi rosteşte, din nou, ameninţător: „I-am spus mitropolitului Andrei să-şi ţină această carte pe masa de lucru, ca pe o agendă zilnică, pentru că în ea se vede mafia şi corupţia la vârf din Biserica noastră. I-am mai spus să nu se joace cu persoana mea, fiindcă nu mă cunoaşte. Dacă dorea să mă pensioneze, trebuia s-o facă într-un mod festiv, onorabil – conform activităţii mele de cincizeci de ani, cu două biserici ridicate, plus o pastoraţie-model de 18 ani la Chiuieşti  – şi nu pe ascuns, ca pe un vinovat, fără să ca nici măcar enoriaşii să ştie ce s-a întâmplat cu mine…” Apoi încheie, lăcrimând, fapt care mă determin să realizez că am de-a face cu un om, efectiv, distrus de sistem: „Mă simt izolat şi nu sunt obişnuit cu această hotărâre nedreaptă, dacă ne referim la Statutul Bisericii. Un preot ieşit la pensie poate fi îmbisericit, cum s-a întâmplat cu alţi colegi de-ai mei, care n-au ridicat nicio biserică. Mă întreb: eu care am făcut două, la care dintre ele aş putea ajunge să slujesc şi eu cât sunt încă în puteri?”

Reacţia Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului

„Nu putem vorbi de o nedreptate. Dimpotrivă, nu i se interzice slujirea în biserica respectivă. Având în vedere că are vârsta de 76 de ani este un lucru firesc să fie pensionat, dar cu atât mai mult dânsului i s-a făcut favoarea din partea mitropolitului Andrei, ca după pensionarea sa de acum 4 ani să fie reangajat cu jumătate de normă, pe postul de preot slujitor, până în luna octombrie a acestui an, când s-a decis pensionarea sa definitivă şi numirea în acest post a unui preot tânăr, care să răspundă exigenţelor pastorale ale  parohiei. Iar în privinţa slujirii în biserică, nimeni nu i-a interzis acest lucru, trebuie doar să îşi asume statutul de preot pensionar, precum şi colegialitatea, respectul, buna slujire cu preoţii slujbei de acolo”, a declarat referitor la aceast caz, părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.