Jaf armat la o sucursală a Băncii Transilvania. Un tânăr a reuşit să fugă cu o importantă sumă de bani după ce a ameninţat angajatele cu un cuţit.

Incidentul a avut loc pe strada Giordano Bruno din cartierul Dâmbu Rotund. Un bărbat înarmat cu un cuțit și cu fața acoperită a amenințat casiera și a reușit să sustragă peste 20.000 de lei, după care a fugit.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, “în jurul orei 15:00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că într-o unitate bancară, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, a intrat o persoană cu faţa acoperită şi, sub ameninţare, a sustras o sumă de bani, după care a fugit”.

“În urma acestui incident, nicio persoană nu a fost rănită. Imediat după sesizarea incidentului, toate echipajele de poliţie au fost mobilizate pe teren în vederea depistării bărbatului în cauză. Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, suma care a fost sustrasă şi celelalte date de interes pentru soluţionarea cazului. Ancheta este coordonată de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul inspectoratului”, transmit poliţiştii.

Semnalmente:

– circa 1,80 – 1,85 metri

– vârstă aproximativă 25-30 de ani

– constituţie atletică, păr uşor grizonat, tuns scurt, ten uşor măsliniu

– purta o bluză de trening neagră, pantaloni de blugi negri, largi

Persoanele care pot furniza informaţii utile în acest caz, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa organele de poliţie.

Reamintim că în 13 februarie 2009, o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a fost jefuită, iar hoţii au furat echivalentul în lei a aproape 70.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras niciun foc de armă, scrie monitoruldecj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.