Parlamentul v-a analiza modul în care Jandarmeria Română a gestionat protestele civice din ultimele luni, a opinat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, care a anunţat că va face demersuri în acest sens.

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, liberalul Ovidiu Raeţchi, a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că va solicita „o analiză a modului în care Jandarmeria a gestionat protestele civice din ultimele luni”.

„Voi solicita ca în prima săptămâna a lunii februarie, la începerea sesiunii, după demersurile pentru instalarea Guvernului, să facem în Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament o analiză a modului în care Jandarmeria a gestionat protestele civice din ultimele luni. Momentul de ieri, în care un jandarm loveşte cu pumnul manifestanţii, se cere analizat şi sancţionat obiectiv, în afara posibilelor reţele de protecţie pe care am început să le descoperim în Ministerul Afacerilor Interne după cazul poliţistului pedofil”, a scris Ovidiu Raeţchi.

Au fost câteva momente tensionate între manifestanţi şi jandarmi la mega-protestul din Capitală, însă unul dintre ele, care a fost filmat de protestatari, a ieşit în evidenţă şi a provocat o adevărată revoltă pe reţelele de socializare: Un jandarm a fost surprins împărţind pumni serioşi protestatarilor din Piaţa Universităţii, potrivit epochtimes.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.