Grupul japonez Asahi preia cu 7,3 miliarde de euro activele SABMiller din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România. În România, SABMiller are trei fabrici şi peste 1.400 de angajaţi.

Ursus Breweries, liderul pieţei berii din România, va fi preluat de grupul japonez Asahi, într-o tranzacţie care in­clude toate activele SABMiller din Europa de Est şi care se ridică la 7,3 miliarde de euro. Preluarea vine după ce SABMiller a fuzionat cu un alt gigant din industria berii AB InBev, iar tranzacţia a fost condiţionată, printre altele, de vânzarea activelor SABMiller în Europa Centrală şi de Est, regiune care include Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România.

Ursus Breweries este evaluat la peste 300 de milioane de euro conform evaluării BT Capital Partners publicate în anuarul Cele mai valoroase 100 de companii din România, realizat de ZF.

Compania este liderul pieţei berii din România, având anul trecut o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei (355 mil. euro) şi un profit de 44 de milioane de lei (circa 10 mil. euro). Conform datelor furnizate anterior de companie, fiecare a treia bere din România este produsă şi vândută de Ursus Breweries. Com­pania este lider pe toate cele trei seg­mente de piaţă, cu Ciucaş pe segmentul eco­no­mic, cu Timişoreana pe cel mainstream şi Ursus pe cel premium. Timişoreana şi Ciucaş sunt cele mai vândute două beri din România în funcţie de volum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.