Jean Luc Dossche, pictor belgian de talie mondială: “Fac demonstraţii pe patru continente şi încerc să trezesc spiritual oamenii”

110

Jean Luc Dossche este un show-man, pe care l-am întâlnit, weekend-ul trecut, la Dej, în timpul unor demonstraţii de pictură, în faţa copiilor-artişti din oraş. De fapt, Jean Luc asta face, de 25 de ani, pe întreg mapamondul: îşi prezintă arta şi concepţia sa despre viaţă, referitoare la conexiunile energetice dintre oameni şi la căutarea lui Dumnezeu în interiorul fiecăruia dintre noi. A venit la Dej, la eleva sa preferată din România, Maria Doina Cubleşan –  mamă a  opt copii, la rândul ei cu o transformare spirituală uimitoare – pentru a preda lecţii de pictură micuţilor pe care aceasta îi iniţiază în pictură!

 

Maria Doina Cubleşan, o poveste incredibilă de viaţă!

Jean Luc Dossche coboară, dintr-un jeep, în faţa atelierului pictoriţei Maria Doina Cubleşan, unde urmează să susţină un work-shop -penultimul din cele patru pe care a fost invitat să le susţină în oraş. Despre d-na Cubleşan am scris, anul trecut, în paginile publicaţiei Gazeta de Cluj, dar povestea sa merită reamintită, scurtissim, fiind cu totul ieşită din comun:  inginer constructor de formaţie, mamă a opt copii, după douăzeci şi doi de ani de căsătorie şi o viaţă dominată exclusiv de factorul material a avut o trezire spirituală. Aşa că a luat o măsură extremă: în ciuda vârstei deloc neglijabile – acum are 59 de ani! –  şi-a luat o parte a copiiilor, a părăsit domiciliul conjugal şi s-a întors în Dejul copilăriei sale, apucându-se de pictură. Dar pentru că nu şi-a găsit de lucru acasă, a plecat în Belgia unde a muncit din greu, ca să-şi poată asigura supravieţuirea sa şi a copiilor săi. Acolo, atinsă de aripa inspiraţiei şi a lui Dumnezeu, a fost adoptată de o grupare de pictori, printre care se afla şi Jean Luc Dossche, unul dintre cei mai importanţi aucuarelişti belgieni şi europeni ai momentului, cunoscut ca un show-man, care organzează demonstraţii de pictură pe patru continente. Rezultatul acestei întâlniri miraculoase s-a materializat prin faptul că Maria s-a apucat de pictură, ajungând – graţie talentului său şi nu în ultimul rând mentorului său, Jean Luc – să expună lucrări la Luvru, împreună cu gruparea de pictori belgieni în care a fost cooptată. Întoarsă în ţară s-a hotărât să persevereze în domeniu – şi să-i iniţieze în pictură, pe bază de voluntariat, pe copiii din Dej. Iar acum mentorul ei, Jean Luc Dossche a hotărât să vină, pentru prima oară în România, mai precis la Dej, ca să predea lecţii de acuarelă învăţăceilor Mariei!

Jean luc Dossche dupa un work

“M-am născut în acelaşi pat şi spital cu maestrul suprarelismului”!

Facem cunoştinţă şi după ce ne strângem mâinile şi ne privim în ochi avem amândoi senzaţia că ne cunoaştem de când lumea. Ajunşi cu o oră înaintea demonstraţiei luăm loc pe scunele din grădina atelierului Art Marie, pe care-l păstoreşte Maria Doina Cubleşan şi începem discuţia iar gazda noastră, fină cunoscătoare a limbii franceze, este cea care traduce. Răzând din toată fiinţa, Jean Luc îşi începe relatarea poveştii vieţii sale. S-a născut în anul 1955 în oraşul  Lessines, provincia Hainaut, oraşul în care de asemenea s-a născut Paul Delvaux – unul din maeştrii mondiali ai picturii post impresioniste, expresioniste şi suprarealiste, cu o viaţă care a durat aproape 100 de ani, între 1897 – 1994. Explică mai departe artistul: “M-am născut – ce-i drept, cu cincizeci şi opt de ani mai târziu decât el – dar, culmea, în acelaşi spital şi în acelaşi pat! E vorba aici, probabil, de destin, dar şi de energiile pe care locurile le transmit din generaţie în generaţie. Iar spitalul acesta a devenit în urmă cu cinci ani  muzeu de artă, iar peste doi ani, când voi împlini 65 de ani, un tablou cu semnătura mea îşi va face loc în expoziţia sa permanentă, ocazie cu care voi primi şi o importantă medalie. Eu cred că locul unde te-ai născut e privilegiat deoarece prin apariţia ta pe lume ajungi să capeţi şi apoi să şi dăruieşti energie acelui loc. De asemenea, ţinând cont de tot ceea ce se întâmplă acolo, încă din trecut, autorităţile au hotărât ca pavelele, extrase din granitul minei din zonă, să se distribuie peste tot, fiindcă  posedă o energie ieşită din comun. Există o istorie foarte importantă, adevărată, a creaţiei granitului iar cercetările ştiinţifice au dovedit că roca respectivă conţine energie – şi toţi cei care au muncit şi trăit în cariera respectivă sau deasupra filonului de minereu au avut o longevitate uimitoare. Eu, de pildă, reprezint o conexiune între fiinţa umană şi acel granit, de fapt sunt un medium al acelei zone care transmite energie terriană. De aceea – cum v-am spus –  pavelele cu care se construiesc drumurile şi trotuarele sunt construite exact în acest scop: ca să dea energie oamenilor”!

artistul in fata afisului

Specializat pe legăturile dintre om şi câine

Artistul arată în continuare că încă din  copilărie avea capacitatea de a strânge în jurul lui oameni: “Eram la mare, la plajă cu părinţii şi lângă mine se strângeau întotdeauna o mulţime de copii, ca la un spectacol, de parcă-i atrăgea ceva la mine. Eram un fel de releu – şi, de asemenea, copiii primeau, în mod inexplicabil, jucării de la oamenii aflaţi pe plajă. Am început să desenez la vârsta de şase ani, după ce am descoperit pictura, la noi acasă, dar şi la domiciliul unor prieteni ai părinţilor. Stăteam şi mă holbam câte o oră la un tablou, neglijând orice alte ocupaţii, astfel încât mi se scosese zvonul că sunt autist.  Mai târziu însă, când am conştientizat ce se întâmplă în jurul meu am realizat că, de fapt, e vorba de capacitatea mea mai specială de-a vedea lucrurile”. Absolvă gimnaziul, liceul şi apoi accede spre Academia de Studii Comportamentale, dedicându-se relaţiilor omului cu vechiul său prieten, câinele, specializându-se pe originile comune ale acestora. Explică artistul: “Am învăţat că nu trebuie să confundăm legăturile sociale dintre oameni cu legătura socială dintre câini şi legătura dintre câine şi om. E vorba de o dublă legătură socială, între om şi câine şi între câine şi om, prin prisma viziunii fiecăruia, iar eu consider că omul trebuie să se pună în postura animalului, ca să reuşească să înţeleagă lucrurile. Şi aceeaşi problemă se referă şi la relaţia dintre bărbat şi femeie. Acestea sunt lucrurile despre care le vorbesc eu oamenilor, pe întreg mapamondul – pe lângă demonstraţiile “live” de pictură. În orice caz, ele stau la baza întregii mele vieţi. Am abordat aceste teme peste tot unde am umblat – în Europa, Africa, America. Prima mea conferinţă a fost la New York, în 1986, la invitaţia celei mai importante firme producătoare de material de pictură, Winsor&Newton, cu care de atunci colaborez şi ţin cursuri pentru toate genurile de public. Oricum, anul viitor voi ţine o conferinţă şi la Sidney – în care voi vorbi despre concepţiile mele de viaţă şi despre energiile pe care le văd cu al treilea ochi”…

Jean Luc Doche înconjurat

Ţine apoi să-mi împărtăşească punctual său de vedere privind creierul uman şi importanţa de a-i folosi ambele sale emisfere: “Ce am învăţat în toată viaţa mea – atât în artă cât şi în viaţa particulară este că de ambele avem nevoie deşi unii oameni o folosesc doar pe una. Emisfera stângă percepe culorile, care devin imprecise în cea dreaptă. Dar până la urmă emisfera dreaptă va prelucra datele şi le va transforma în artă. Şi e foarte sigur că iubirea se filtrează prin emisfera dreaptă, care nu analizează – spre deosebire de cea stângă  – dar creează. Iar despre evenimentele pe care le organizez aici, la Dej, pot să vă spun că sunt foarte importante pentru mine fiindcă simt aici o energie pozitivă uimitoare şi de asemenea sunt de-a dreptul fericit văzând că foarte multă lume vorbeşte franceză, totul când eu, fiind pentru prima oară în România, nu ştiu decât extrem de puţine cuvinte în limba dumneavoastră. Şi, adaug că întâlnirile cu – aparent anonimii oameni de aici sunt – pentru mine la fel de importante ca şi cele cu celebrităţi precum Jean Claude van Damme ori Charles Aznavour, cu care sunt amic”. La finalul discuţiei noastre – deoarece apar în curtea atelierului primii copii-artişti ai grupului d-nei Cubleşan, însoţiţi de părinţi – adaugă încă un lucru, despre cercetările sale, pe care-l consideră esenţial: “Datorită studiilor mele de-a lungul anilor am putut să înţeleg câteva lucruri foarte importante: eu nu pot să vorbesc şi nici nu vorbesc despre religie.  Vorbesc doar despre tinereţe, despre conexiunile energetice dintre fiinţele umane, despre energiile care există în relaţiile dintre noi. Un lucru este cert: nu putem să ne izolăm, ci trebuie să facem conexiunea cu restul societăţii, conectaţi la tot ce se află în mişcare, neuitând nici latura negativă, care există în noi – şi care-şi cere drepturile. Deci trebuie să fim atenţi şi să ţinem lucrurile în echilibru zicând uneori şi NU! Toată lumea îşi caută un zeu, dar de fapt al trebui să-l caute pe Dumnezeu în el însuşi… Şi, cum spuneam: un alt nume pentru Dumnezeu este iubirea, care se transmite prin emisfera noastră dreaptă”. Şi, privindu-i faţa radioasă realizez că omul pare cu mult mai tânăr decât i-o certifică vârsta din buletin. Dar nici cu d-na Cubleşan nu stăm mai rău: în ciuda faptului că la anul împlineşte 60 de ani – şi pe deasupra a născut opt copii – nu-i dai mai mult de 45, semn că ambii au dreptate în privinţa rezultatului principiilor pe care le promovează!


Jean Luc Dossche si Maria Doina Cublesan caseta 1

Philippe Soreil : “Jean Luc Dossche este un artist complet. Din punct de vedere al umanului cât şi al prieteniei. Generos, profund, dedicat fericirii celor din jur. Aşa se regăseşte el pe sine. El nu are nici un merit, doar există şi atât. Prima dată când ochii mei au traversat surâsul lui larg el era deja iluminat de gestul pe care tocmai îl desăvârşea în acel moment, ca un instantaneu pe care-l adunam într-un jurnal de amintiri. El a arătat celor din jur un pastel care prin vânzare, venea în ajutor copiilor in suferinţă. Lucrarea înrămată reprezenta portretul unui caine, era tocmai câinele meu! Acest companion care mi-a furat cu regularitate spectacolele de la televiziune la emisiunea care a marcat viata mea şi a multor prieteni ai animalelor în Belgia : ”La Main a la Patte”. Această primă întalnire a marcat un moment de graţie în care fiecare dintre noi a fost fericit că l-am trăit: Organizatorii televiziunii pentru această donaţie în favoarea copiilor bolnavi de leucemie, echipei de producţie a emisiunii mele şi eu însumi, mândri de mascota noastră, câinele care a căpătat o valoare, un renume, ce niciodata nu ne imaginam… şi el Jean Luc fericit că a reusit să ofere portretul primei vedete canine de la televiziunea belgiană”. Marthe Schueman, jurnalistă: “Recunoaşterea unui artist”: “Jean Luc Dossche are propria sa tehnică, conform căreia crede că se poate picta înainte de a ajunge la desen. Şi el a dovedit în mare măsură de când a fost numit demonstrator Winson & Newton, în trei ani le-a revărsat deja in învăţarea câtorva sute de adepţi ai artei. El este cel care călătoreşte cu ocazia numeroaselor manifestari comerciale de creaţie din Belgia, Franţa, Spania şi Elvetia pentru a le prezenta vizitatorilor… Cele 14 locaţii europene care organizează saloanele Créativa fac din oamenii noştri să călătorească! El jonglează cu pensulele şi le dovedeşte vizitatorilor că acuarela este foarte uşoară. Entuziasmul său este atât de contagios încât mulţi artişti aspiranţi ajung la apă, deşi – anecdotă demnă de remarcat – Jean-Luc Dossche de asemenea pictează cu vin roşu. Laptele de viţă de vie oferă pe hârtie rezultate uimitoare în timp ce se usucă. Nuanţele sunt moi şi toate în monocrom. E recunocut ca mare acuarelist atât în Europa, Statele Unite cât şi în Africa”.


in plina demonstratie caseta 2

Maria Doina Cubleşan, despre prietenia cu artiştii belgieni şi cu Jean Luc Dossche: “M-au adoptat rapid în grupul lor, ca pe-o soră, mai ales că, atunci când am participat împreună cu ei la prima expoziţie le-am zis, într-un cerc restrâns, mai mult în glumă, că următoarea expoziţie a mea ar putea fi la Luvru. Şi după cinci zile primesc un telefon de la Jean Luc Dossche, care m-a întrebat dacă nu vreau să expun la Luvru în grupul dânsului. Eu, de fapt mi-am proiectat pur şi simplu acest gând, fiindcă nimeni nu plănuise aşa ceva. Aşa am ajuns să expun în 2010 la expoziţia „Carussel du Louvre”, o expoziţie colectivă foarte amplă, care a durat trei zile şi totodată să particip şi la work-shop-uri alături de Jean Luc, un adevărat show-man al artei, celebru peste tot în Europa, care datorită poziţiei sale poate lua cu el în expoziţii pe oricine dorea. Îmi spunea tot timpul: „Doina, cum pictezi tu este o adevărată meserie. Să nu-ţi schimbi stilul, aşa să rămâi”!” După ce m-am întors în ţară – oarecum aureolată de realizările din Belgia, materializate şi prin trei expoziţii, am deschis din anul 2014  atelierul „Art Marie”, graţie ajutorului acordat de directoarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, ca voluntar în cadrul acestei asociaţii. Pentru mine cel mai important lucru este ca toate persoanele cu care intru în contact să se racordeze la „frecvenţele” pe care le emit şi e vorba de trezirea spirituală şi copiii sunt primii care reacţionează pozitiv la ce le transmit eu. Şi transmiterea se face prin rezonanţă, e suficient ca să se transmită vibraţia necesară pentru conexiune. De obicei, toţi cei care lucrează cu grupuri de copii sau deţin grupuri de artişti lucrează ca să-şi facă portofoliu, să-şi creeze prin ei propria imagine. Dar eu consider că toţi aceşti mici artişti îşi creează singuri propriul lor portofoliu, proprietatea lor intelectuală, având drepturi depline asupra operei lor. În cazul meu, nu şcoala şi nici instructorul nu sunt importanţi, ci ceea ce reuşesc să ducă la capăt pe plan artistic tinerii ucenici”. Jean Luc Dossche, despre prietenia cu Maria Doina Cubleşan: “Eu ţin în primul rând la ea ca om – şi abia apoi ca artist- iar ea are un rol foarte important: aduce energia mea pentru oamenii de aici, pentru dumneavoastră. Ce mă bucură e faptul că i-am întâlnit pe toţi formând o adevărată echipă – iar când ţin o conferinţă, oriunde în lume, eu nu mă aşez pe scenă sau pe podium, ci stau alături de participanţi, cot la cot, îmbrăţişându-i. Ceea ce fac şi acum la Dej”.

LĂSAȚI UN MESAJ