România are parte de mari probleme. Un scandal imens cu urmări tragice a ajuns şi în ţara noastră după ce a paralizat mai multe ţări vecine. Este vorba despre celebrul şi extrem de periculosul joc ‘Balena Albastră’ care a făcut deja mai multe victime în rândul tinerilor. Criminologul Tudorel Butoi spune că e nevoie de măsuri radicale şi că SRI-ul ar trebui să intervină cât mai repede.

„În ce priveşte Balena noastră albastră, sunt scriptorii aceştia iniţiatori care, insidios, repetitiv, dispunând de capacitate sugestivă, induc ideea de sinucidere unor tineri anonimi, nepuşi în valoare de familiile lor, lipsiţi de comunicare, în care se hrăneşte sau încearcă să se construiască stima de sine, tuşele personalităţii şi aceşti copii nu reuşesc. Ei trăiesc în însingurare şi îşi găsesc refugiul în această lume anonimă pe care ne-o dă casca pe ureche, pe care ne-o dă tasta, iPhone-ul. Şi, în felul acesta, negăsind în familie ecou, în anturajul de familie ecou, nu se pot valorifica, trăiesc drama aceasta şi, în sfârşit, cineva îi ia şi pe ei în seamă. Este omul care abia este aşteptat la capătul celălalt să schimbe cu el păreri, gânduri, care-i propune această legătură cu sarcini dintre cele mai teribiliste. Sarcini care chiar îl fac să fie luat în seamă. (…), a spus acesta, conform ziarulring.ro.

Întrebat cum poate fi stopat acest fenomen, criminalistul Tudorel Butoi propune o soluție radicală: Deci… cenzură totală! Trebuie intrat cu IT-işti de specialitate pe aceste site-uri, şi trebuie imediat blocate. Eu nu mă pricep, dar sunt oameni care chiar se pricep: sunt cei care intră în conturi, care sparg conturi, care încurcă alegerile în America şi aşa mai departe. Şi aceştia toţi trebuie să facă un singur lucru: ofensivă totală timp de trei zile, de o săptămână!”, explică profesorul Butoi.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.