Chiar dacă anul trecut ginerele lui Vasile Blaga, Andrei Rrudeanu, a fost trimis în judecată pentru o evaziune fiscală de 600.000 de euro, firma pe care o patronează, Axis Security, câştigă licitaţii fără nici o problemă. În martie, CNADNR a atribuit o licitaţie în valoare de aproape 800.000 de lei, fără TVA. Această atribuire a avut loc în situaţia în care CNADNR se află într-un proces cu Axis Security. În 2010, firma lui Rudeanu, a câştigat contracte de zece milioane de euro pentru servicii de pază de la instituţii aflate în subordinea lui Adriean Videanu, ministrul Economiei şi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Potrivit rechizitoriului, Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL, Vasile Blaga, a înregistrat în contabilitatea firmei sale Axis Corporate Security mai multe facturi fictive provenind de la nouă firme fantomă.

 

În martie, CNADNR a atribuit serviciile de pază şi monitorizare pentru Centrala Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov şi pentru Sectoarele 1-5 (Sibiu, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe). Estimarea CNADNR a fost de 805.668 lei fără TVA, fără posibilitatea majorării contractului, după atribuirea lui, iar firma Axis Security a câştigat licitaţia cu o ofertă de 788.697,6 lei fără TVA.

Situaţia acordării acestui contract este atipică pentru că între Axis Security şi CNADNR există un proces de insolvenţă în care compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi are calitatea de creditor în tabelul preliminar al Axis Security.

Dosarul privind declanşarea procedurii insolvenţei pentru SC AXIS Corporate Security a fost deschis în 2015 la Secţia a II-a a Tribunalului Hunedoara. Potrivit documentelor de la dosar, Axis Corporate Security SRL înregistra, în data de 3 mai 2015, datorii de 8,3 milioane de lei, din care creanţe admise creditorilor în valoare de 5.138.170,46 lei, înscrise în tabelul preliminar al creditorilor. Nu mai puţin de 40 de creditori s-au înscris la acest tabel. Potrivit aceloraşi date, CNADNR are de recuperat de la firma lui Andrei Ioan Rudeanu debite de 9.883,1 lei şi 288 de euro.

 

Trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, a fost trimis în judecată pentru o evaziune fiscală de 646.000 de euro. Potrivit procurorilor, el s-a folosit de firme fantomă pentru a înregistra în contabilitatea Axis Security mai multe facturi fictive.

„Inculpatul Rudeanu Ioan Andrei, în calitate de asociat şi administrator al SC ACS SRL, în perioada ianuarie 2010 – mai 2014, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea societăţii achiziţii fictive de bunuri/ prestări servicii (161 de acte materiale), provenind de la un număr de nouă societăţi comerciale, identificate cu un comportament fiscal disimulat, de tip fantomă, controlate în fapt de alte persoane rămase neidentificate, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, cauzând în acest mod un prejudiciu în valoare de 2.805.773 lei (echivalent a 646.139 euro)”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Anchetatorii susţin că Laurenţiu Marin Ciucă a emis pe 11 noiembrie 2011 o factură fiscală care atesta o livrare fictivă de materiale promoţionale în valoare totală de 100.000 de lei plus TVA în cuantum de 24.000 de lei, în baza căreia firma lui Rudeanu şi-a diminuat impozitul pe profit, TVA de plată şi impozitul pe dividente, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 59.840 lei (echivalentul a 13.261 euro).

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra a două autoturisme aparţinând lui Andrei Rudeanu şi a altor 66 aflate în proprietatea firmei Axis Corporate Security, până la concurenţa sumei de 2.805.773 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

andrei rudeanu

Galina lui Rudeanu

În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au cerut arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, aceştia prezintă pe larg situaţia unuia dintre oamenii cheie ai lui Rudeanu, respectiv a Galinei Vasilenco, expulzată în 2014 în Republica Moldova.

Ea figura ca asociat, administrator şi împuternicit pe conturile bancare ale societăţilor Biovros, Biotehnical Industrial şi Edificia 2003 Construct, care, în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012, figurează ca furnizori importanţi ai societăţii lui Rudeanu, Axis Corporate Security, valoarea totală a facturilor fiscale ce atestă prestarea unor servicii sau bunuri către aceste societăţi fiind de 3.577.401 lei plus TVA în cuantum de 816.388 lei.

Procurorii arată că, din analiza rulajului conturilor acestor trei societăţi, rezultă că sumele primite de la Axis Corporate Security erau fie retrase de la sediul băncii sau de la ATM de către Galina Vasilenco, fie transferate în conturile bancare ale altor societăţi comerciale, având şi acestea un comportant fiscal disimulat de tip fantomă.

„Din verificările făcute la Oficiul Român pentru Emigrări rezultă că Galina Vasilenco a fost îndepărtată de pe teritoriul României în 20 iunie 2014. Pe durata şederii acesteia pe teritoriul României a fost găzduită de Ina Ceban şi Iurie Ceban la domiciliul acesteia din Bucureşti, sectorul 2, iar ulterior s-a aflat la o firmă de oi a familiei Ceban din comuna Câmpineanca, judeţul Vrancea, unde a ajutat la treburile gospodăreşti”, se mai arată în documentul citat.

Astfel, conchid anchetatorii, pe întreaga perioadă în care s-a aflat în România, Galina Vasilenco a fost folosită pentru retragerea unor importante sume de bani din conturile societăţilor unde era asociat, administrator şi împuternicit, fără a presta vreun fel de activitate pentru societatea lui Rudeanu.


 

Contracte fără număr

Tribunalul Bucureşti a decis, în 22 mai, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu. Decizia a rămas definitivă de 29 mai, când Curtea de Apel i-a respins contestaţia ginerelui lui Vasile Blaga. Ulterior, Rudeanu a fost cercetat sub control judiciar, în urma unei decizii a instanţei.

Înfiinţată în anul 2009, Axis Corporate Security este o companie care acţionează în domeniul securităţii private şi ai cărei specialişti sunt recrutaţi din agenţiile publice, private sau guvernamentale, scrie pe site-ul firmei. În 2012, firma a câştigat şi contractul de pază a unităţilor miniere din Valea Jiului, iar presa a relatat că societatea a fost sancţionată de mai multe ori de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile faţă de angajaţii care se ocupă cu paza unităţilor miniere.

De asemenea, firma a câştigat contracte cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. Urmare a criticilor la adresa lui Vasile Blaga, firma Axis Corporate Security a renunţat la contractul cu CNADNR.

Andrei Ionuţ Rudeanu este căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, din 2008.

 

Ginerele lui Blaga ”şunta” TVA-ul

Pe parcursul acestui dosar, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro. În dosar sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, Axis Corporate Security, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de servicii. „Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive”, se arăta într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.