În urmă cu doi ani, primarul comunei sălăjene Marca, Dan Șumălan, și consilierul local Ioan Zah au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie, etc.

Instanța de fond a Tribunalului Sălaj l-a condamnat cu suspendare pe Sumălan și l-a achitat pe consilierul local Zah. Procesul a ajuns la Curtea de Apel Clujiar magistrații au decis să îi dea o condamnare, la fel de substanțială, și lui Zah așa că l-au condamnat la plata unei amenzi de 1.500 de lei!

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Dan Şumălan, în calitate de primar al comunei Marca şi funcţionar public în sensul legii penale, în perioada iunie 2013 – iulie 2014, a primit, în două rânduri,  foloase necuvenite pentru sine şi membrii familiei sale în cuantum de 23.000 lei, de la Pop Murariu Cristian Aurel, administrator al SC Comporsa SRL, constând in efectuarea a două foraje la un preţ mai mic decât preţul practicat în mod normal de această societate comercială, în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea prin încredinţare directă a patru contracte de achiziţie publică de către Primăria Marca către SC Comporsa SRL.

De asemenea, în perioada decembrie 2013 – aprilie 2015, l-a ajutat pe Sorin Zah să efectueze operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, prin încheierea unui număr de trei contracte de achiziţie publică între Primăria Marca şi  SC Activity Diversmarc SRL, administrată în fapt de Zah. Procurorii spun că acesta, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Marca şi administrator de fapt al SC Activity Diversmarc SRL, societate comercială deţinută şi administrată în drept de soţia sa Claudia Zah  în perioada decembrie 2013 – aprilie 2015,  a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în derularea unui număr de trei contracte încheiate între SC Activity Diversmarc SRL şi Primăria Marca. Totodată, în cursul lunii aprilie 2015, a completat, semnat şi depus la Primăria Marca două declaraţii, în numele SC Zah SRL şi SC Activity Diversmarc SRL, care conţineau date nereale, în scopul încheierii unui contract de achiziţie publică cu Primăria Marca.

În legătură cu aceste fapte, între procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi Cristian Pop Murariu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (două acte materiale), s-a încheiat un acord de  recunoaştere a vinovăţiei. ”În fapt s-a reţinut că, în perioada iunie 2013 – iulie 2014, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, în două randuri, inculpatul Pop Murariu Cristian Aurel a dat inculpatului Şumălan Dan Ioan, primar al comunei Marca şi funcţionar public în sensul legii penale, foloase în cuantum de 23.000 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a două foraje realizate de către inculpat în folosul inculpatului Şumălan Dan Ioan şi a membrilor familiei sale şi suma încasata efectiv de către inculpatul Pop Murariu Cristian Aurel (valoarea reala 43.000 lei şi suma încasată 20.000 lei), în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului Şumălan Dan Ioan, respectiv încredinţarea de contracte de lucrări de către Primăria Marca către SC Comporsa SRL”, precizează reprezentanţii Parchetlui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.