În 20 decembrie, dosarul Gazeta s-a încheiat! După 11 ani în care dosarul a fost anchetat, Curtea de Apel Galați a decis achitarea tuturor inculpaților, soluția fiind definitivă și irevocabilă.

Imediat după aflarea sentinței, Adina Daria Lupea, judecător la secția penală a Curții de Apel Cluj a vorbit, pentru încă o dată, despre derapajele și abuzurile din justiție și despre dosarul Gazeta.

”Fără alte cuvinte…Un dosar în care, în goana altora după faimă, am fost târâtă martoră până la Brăila și eu, și fostul meu soț, tot judecător… Oameni arestați cu lunile, cărora de necaz le-au murit părinții… Pentru asta cine răspunde?”, spune judecătoarea Adina Daria Lupea.

 

”Copilul meu avea în noiembrie 2006 nici 4 ani. Ne-au chemat într-o sâmbătă la audieri, cică să ne protejeze de presă. Ca apăream în ceva convorbiri. Nu au chemat și procurorii ce apăreau în aceleași convorbiri că la ei era simplu. Plecau în DIICOT sau DNA, iar apoi se cercetau reciproc. Chemau judecătorii. Primarul, consilierii județeni. Era dosarul Clujului. Toți am fost purtați pe la Brăila. Eu să declar cine a luat vinul la nunta fratelui meu în primăvara lui 2006 și de ce Nelu îmi spunea la telefon „iubito”. Aceleași lucruri le-am repetat și la Tribunalul Brăila, cu rugămintea expresă să se consemneze de ce am bătut atâtea sute de km pe banii mei. Audierile la parchet…de jale… Uitaseră că au în fața un judecător de penal. Procuroarea de caz, doamna Deritei (apropos, a fost și ea la proteste) care uitase că i-am fost colegă, consemna tot aiurea ce ziceam eu. Îi dicta polițistului, care năuc s-a oprit la un moment dat și a zis „Doamna judecător, ce să consemnez?”. Am zis: „Declarația mea, că altfel semnează doamna procuror declarația ei”. Atunci am realizat că dacă mi se întâmplă asta mie pe viu, ca și cum aș fi fost ultimul om luat de pe stradă, ce se întâmplă cu oamenii obișnuiți. Îmi erau fluturate în față niște chei de polițișitii DIICOT care mă întrebau dacă știu ce ar fi zis un domn procuror. Viața a fost rotundă, acei polițiști au ajuns după ani la mine la judecată pentru purtare abuzivă și fals. În alt dosar. I-am achitat. Însă umilința de atunci, circul, mi-au rămas în minte ca o amprentă. Ca o flacără. Și eram doar martor. De aceea ma bucur, acum că e definitivă că pot spune prin ce am trecut inutil, absurd și aiurea. Nu mă mai salutau colegii, eram proscrisă. La ziua copilului meu toate fostele colege procuroare de atunci mă evitau ca pe o ciumata. Nu mi-am putut depune candidatura pentru funcția de șefă a secției penale că aveam „dosar”. Pe nimeni nu mai interesa că sunt doar martor. Acestea au fost audierile în dosarul Gazeta”, mai spune judecătoarea Adina Daria Lupea.

 

Citește și: După 11 ani, dosarul Gazeta, un mare fiasco pentru DIICOT. Toți inculpații au fost achitați

Liviu Man: Înscenarea dosarului Gazeta şi tentativa securiştilor de a închide presa liberă

La mulţi ani! Cu executare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.