Judecătoarea Adina Lupea explică pe Facebook prin ce trece un judecător de penal până ajunge la pensia nesimțită

Judecătoarea Adina Lupea a explicat pe Facebook modul în care este pus să lucreze un judecător de penal în instanțele din România.

”Am de gând să fac un scurt briefing a reformelor pe care le tot trăiesc din 2004 încoace și, să vă împărtășesc ce simte un judecător (de penal, dar nici alții nu sunt în situațiii mai roze) când îl paște o nouă reformă…

Am inteles prin anii 2005-2006 ca eu trebuia sa instrumentez un dosar facut de structurile speciale (nu le mai repet) cu inspe mii de volume ca judecator de tribunal, cand eu eram una singura in complet, cand in spate erau o armata de politisti si procurori care au lucrat intr-o echipa sa imi puna mie in brate acel dosar in care trebuia sa fac dreptate. Zic ca nu m-am descurcat rau, dar am avut si sicane pe traseu, de la unii nemultumiti de respingerea unei propuneri de arestare.

Pe vremea aia, lucrurile inca mi se pareau normale. Dosarele judecate de judecatorii veneau la noi la Tribunal in apel de unde mergeau la Curti in recurs.Judecam 6 judecatori pe un dosar, mai greu cu erorile. La fel, urmau acelasi traseu dosarele judecate in prima instanta la tribunal, cu apeluri la Curti si apoi la ICCJ.

Si de la Curti spre judecatorii. Explicabil. O singura instanta din tara era supraaglomerata, aceea fiind ICCJ. Explicabil nu era de ce se gaseau subterfugii pe lipse de proceduri sau pe schimbari de incadrari juridice ca sa distrugi munca a trei judecatori, si inca trei sa o iei de la capat.

Pe cand sa cred si eu ca merg la ceva mai usor si nu mai am intr-o saptamana trei sedinte, de fonduri, apel si recursuri, in 2010 am promovat la Curtea de Apel. Si m-a izbit „mica reforma” a lui Boc si Predoiu. S-au luat aproape toate apelurile si recursurile de la Tribunale, au fost transformate in recursuri definitive la Curte, cu mici exceptii, cele pe plangere prealabila. Dar tot nu era dezastru, ne descurcam, eram trei in recursuri, puteam delibera, ne imparteam munca la trei si fara oameni promovati, eram in termen cu hotararile etc.

Apoi ne-a pleznit urmatoarea reforma (nu mai stiu a cui a fost, ca deja pierd sirul ministrilor) care a decis monumental ca toate cauzele de judecatorii si tribunale sa se sfarseasca defintiv la Curtea de Apel ( ca sa degravam ICCJ, mult prea ocupata – vorbesc aici de sectia penala – ) cu solutionarea unor dosare de mare importanta pentru strategia nationala.

Nici asta nu era un bai major, dar din trei ne-au redus la doi. Ca noi nu am zis nimic si am acceptat ce nu se mai intampla never ever in lume, sa decizi definitiv in complet par. Va spun eu care e consecinta, consecintele. Iti raman trei variante cand nu se nimeresc doi pe aceeasi opinie. Ori o dai cum spune colegul de complet, ca sa nu faci divergenta, ori te cocosezi de munca si iei tu dosarul la motivat daca iti zice colegul de complet „daca tu asa vrei, asa motivezi” ori mai deranjezi al treilea coleg sa iti intre la divergenta, ca un destept din parlament mi-a zis ca el face legile si ca trebuie sa dau hotarari definitive in complet par, nu impar si daca e parerea minoritara, acolo sa ramana. Esti un mare norocos daca nimeresti pe o persoana compatibila!

Nu mai pun contestatiile la masurile preventive, in care intri cu doi procurori speciali cel putin care fiecare vine cu carutul lui de volume si cu avocatii pentru fiecare 16181919 milea inculpat cu avocat. SI tu esti singur. Impotriva tuturor 😀

Deci, rezumand, din trei am ajuns la doi, din doi – trei am ajuns la unul. In curand nu stiu cine ramane.

Aceste lucruri s-au intamplat in vreo 14 ani de tranzitie si de reforme, fara ca nimeni sa se gandeasca daca mai rezistam, daca mai putem, daca mai avem viata, daca mai facem fata la volumul de munca, daca nu e prea mare responsabilitatea la asa o incarcare. Schemele de personal s-au marit simbolic. Cu cate un magistrat-doi, un grefier doi si atat. Ca si ei duc cu noi incarcatura asta.

Sistemul de accedere in magistratura nu e nici facil, nici atractiv, iar locurile nu sunt ocupate. Orele suplimentare nu le plateste nimeni. Inegalitatea intre sectii si specializari e mai mult decat evidenta, inclusiv la nivelul ICCJ unde trebuie tras un semnal puternic de alarma, ca aia din penal sunt sufocati. Si daca nu ma credeti, uitati-va la statistici. Mai vorbeste cineva in tara asta ca sunt si procese civile, comerciale, de dreptul muncii? Ca sunt peste 80% din magistrati acolo si le judeca? Nu! Mutam justitia in strada ca moare DNA. La asta s-a redus justitia. Atat! La penali.

Nu asta e justitia romana! Iti mai vine si un presedinte de instanta care habar nu are ce faci, iti taie din salariu doua zile cand tu rulezi sute de dosare pe luna si el maxim 20, iar apoi te astepti la performanta.

Si mai nasol mi se pare ca in CSM tocmai cei care nu au judecat in penal pricep mai bine munca procurorilor decat noi. Asta e genial. Sa depinda soarta mea de niste oameni care nu stiu si nu au trait pe pielea lor nimic din ce traim noi, astia prostii, penalii, cu reformele lor, ca doar vesnicele reforme numai asta au vizat. Justitia penala! Care nu stiu ce inseamna permanenta de vacanta si intrat in sala de sarbatori, ca cica asa vrem noi, ca parca noi putem dicta cand unuia i se casuna sa omoare pe altul.

Am ales un limbaj mai ordinar, ca sa priceapa toata lumea. Lumea judecatorilor de penal a devenit infernala.

Pe noi sunt tintele, nu pe ceilalti judecatori din alte sectii.Aceia pot face orice, pot avea sedinte de 30 de minute, nu ca noi, obligati sa reaudiem tot, sa readministram tot si stam noaptea la serviciu, ca patria, CEDO si presa si MCV-ul si ce mai doriti dvs. ne-o cere.

Iar dupa ce ati citit, va rog sa ma intrebati care va simtiti in stare, de ce imi doresc pensia nesimtita!” a scrist Adina Lupea.