Judecătoarea Dana Gîrbovan, despre relaţia magistraţilor cu SRI

164

Evenimentul Zilei a publicat azi continuarea interviului acordat de preşedinta UNJR, Dana Gîrbovan. Magistratul clujean continuă analiza dură a situaţiei din justiţie şi afirmă că „fostul CSM s-a comportat ca o coană mare care se bosumfla la orice critică externă, în timp ce, în secret, coopera cu SRI”.

Citește și: Cum a fost influențată justiția în utimul deceniu. Judecătoarea Dana Gîrbovan despre ignorarea plângerilor privind abuzurile

Dana Gîrbovan spune că realitatea despre implicarea serviciilor secrete în justiţie trebuie afl ată în totalitate pentru că „o societate, mai ales după un sistem totalitar de represiune cum a fost comunismul, nu se poate vindeca decât prin adevăr”.

– Evenimentul Zilei: Cât de mult credeți că a garantat CSM independența justiției în perioada 2012-2018, perioadă în care a existat un protocol cu SRI?

– Dana Gîrbovan: Fostul CSM a eşuat lamentabil şi ruşinos în a apăra cu adevărat independenţa justiţiei în toţi aceşti ani. S-a comportat ca o “coană mare” care se bosumfla la orice critică externă, pretextând că i se încalcă independenţa, în timp ce, în secret, coopera cu SRI. Episodul din 2015, în care CSM a respins cererea făcută de trei asociaţii profesionale şi sustinuţă de peste 100 de judecători, de a apăra independenţa justiţiei faţă de afirmaţiile generalului Dumbravă, a fost unul emblematic în privinţa modului în care CSM a abdicat de la rolul său constituţional de „garant al independenţei justiţiei”. Am spus atunci şi o spun şi acum, este inadmisibil ca o cerere de apărare a independenţei justiţiei, făcută în contradictoriu cu un serviciu de informaţii, să fie soluţionată pe baza unor note secrete provenind de la acel serviciu! Mai mult, este inimaginabil, într-un stat de drept, să existe pur şi simplu un astfel de protocol secret!

 

– Cum vi se par explicaţiile date de doamnele Alina Ghica şi Oana Hăineală, semnatarele protocolului cu SRI?

– Explicaţiile date de semnatarele acelui protocol, cum că ar ca ar pune în aplicare norme dintr-o serie de legi, sunt puerile şi sfidează inteligenţa nu doar a judecătorilor şi a procurorilor ori a studenţilor de drept, dar şi a oricărui cetăţean care citeşte acele legi pe internet.

– Ce legătură are protecţia informaţiilor clasificate cu folosirea unor informaţii provenind de la SRI în acţiunile disciplinare ale magistraţilor? Ce legătură are SRI cu legile de organizare judiciară sau cu legea privind statutul judecătorilor sau procurorilor, pentru ca acesta să colaboreze cu CSM în privinţa avizelor ce privesc proiecte de modificare a acestor legi, aşa cum este stipulat în protocol?

– Întrebările acestea trebuie spuse clar şi răspicat, pentru că nu ne mai putem ascunde, nu mai putem bagateliza sau ignora probleme atât de grave. Nu, nu este deloc firesc, acceptabil şi nici lipsit de importanţă că un astfel de protocol a fost încheiat şi a produs efecte! Actualul CSM are nu doar o grea moştenire lasată de precedentul Consiliu, ci datoria şi oportunitatea istorică de a corecta greşelile şi laşitatea vechiului CSM, precum şi de a reconstrui, pe fundamente durabile, încrederea în justiţie.

 

– Pare că în ultima perioadă Curtea Constituțională rezolvă majoritatea problemelor din justiție și politică. Vi se pare că este o situație normală?

– Sesizarea Curţii Constituţionale trebuie făcută în mod responsabil, fiind incorect şi necinstit ca decidenţii politici să transfere în sarcina Curţii deciziile pe care ei ar trebui să şi le asume. Sesizarea Curţii trebuie să fie cu adevărat ultima cale, atunci când divergenţele între autorităţi constituţionale au devenit insurmontabile. Multe dintre aspectele cu care este sesizată Curtea puteau fi rezolvate prin asumare de către decidenţii politici, pentru că în fond, aceştia de aceea au fost aleşi, să îşi asume decizii: cei din puterea legislativă să facă legi, iar cei din puterea executivă să guverneze.

 

– Dacă observaţi, însă, în ultimii ani s-a ajuns ca disputa politică dintre diverse partide, normală şi necesară într-o democraţie, să se mute de pe domeniul doctrinar ori al programelor politice, ce ar trebui să urmărească soluţii constructive pentru cetăţeni, în justiţie, unde aceasta este folosită în adevărate campanii de anihilare politică reciprocă.

– Rolul justiţiei nu este de a asigura buna guvernare şi de a fi implicată în dispute politice, deoarece o ţară nu poate fi condusă de judecători şi, cu atât mai puţin, de procurori. Or, ceea ce vedem în acest moment în România este o distorsionare a principiului separaţiei puterilor: procurori şi judecători vor să impună legi ori să ceară legiuitorului să nu mai legifereze, în timp ce legiuitorul a refuzat în unele situaţii respectarea hotărârilor judecătoreşti; unii din puterea executivă vor să impună conducerea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce procurori au anchetat membrii Guvernului pentru decizii ce atrăgeau o răspundere exclusiv politică etc. Din acest punct de vedere, este esenţial rolul Curţii Constituţionale care, în aceste vremuri tulburi pentru România, a readus echilibru atunci când a fost sesizată.

 

– Magistraților le este interzis să fie colaboratori ai serviciilor secrete. Numai că afirmarea lipsei de colaborare se face printr-o simplă declarație pe proprie răspundere a magistraților. Dumneavoastră ce soluție ați propune pentru că acest principiu să funcționeze eficient?

– Cu ocazia dezbaterilor din Parlament privind legile justiției, am venit cu o serie de propuneri menite să corecteze exact aceste probleme pe care vi le-am expus la punctul anterior, pentru a ne asigura că verificările făcute de CSAT au un caracter efectiv și că CSAT nu are monopolul acestor verificări, ca să fie ferite oricărei cenzuri. Astfel, în prezent CSAT trebuie crezut efectiv pe cuvânt când spune că a făcut acele “verificari”. CSAT, însă, la rându-i, cere serviciilor să se „verifice” dacă au acoperiți în justiție, răspuns care e comunicat la CSAT, iar CSAT îl comunică mai departe. Evident, o asemenea „auto-verificare” nu corespunde standardelor democratice de control a activității serviciilor de informații, mai ales când vine vorba despre verificarea respectării incompatibilității de a nu avea acoperiți în justiție. Modificările la legile justiției, contestate de unii, vor contribui la clarificarea acestei probleme, dând posibilitatea oricărei persoane interesate să atace în instanță rezultatul verificărilor, instanță având competență deplină de a verifică realitatea verificărilor și corectitudinea lor.

– Ați cerut desecretizarea protocoalelor secrete din justiție încă din anul 2015. Abia în 2018 au început să fie desecretizate. De ce credeți că a durat atât de mult acest proces? Și de ce credeți că încă durează?

– La nivel de societate românească încă nu avem învăţat şi interiorizat cât de important este să ne cunoaştem trecutul, în special cel recent, şi de a ne asuma greşelile, aceasta fiind singura cale pentru a ne corecta greşelile şi a le evita în viitor.

Societatea comunistă a fost clădită pe imaginea utopică a perfecţiunii sale, lucru care era contrazis dur de realitate. De frica cauzată de organele de represiune, fiecare încerca să mascheze, să ascundă realitatea, prezentând-o numai în termeni care să fie plăcuţi conducerii de partid şi de stat.

Această meteahnă comunistă a rămas şi după căderea comunismului, fiind perpetuată de oameni şi, mai ales, de mentalităţi adânc înrădăcinate la nivel instituţional. O societate, mai ales după un sistem totalitar de represiune cum a fost comunismul, nu se poate vindeca decât prin adevăr.

 

– Cine credeţi că poate avea curajul să spună tot adevărul?

– Adevărul nu este niciodată uşor de spus şi asumat, însă numai cunoaşterea adevărului ne va face liberi.

Acesta este valabil şi în cazul protocoalelor. Când acestea au fost secrete atât de multă vreme, când ele au fost accesibile doar unei părţi restrânse din sistemul judiciar şi au fost cu desăvârşire străine părţilor, cetăţenilor, este greu pentru cineva din justiţie să şi le asume instituţional sau individual, deoarece înseamnă a admite şi asuma greşeli.

Puterea, caracterul, independenţa unei instituţii, însă, se dovedeşte tocmai prin momentele în care arată că are puterea să admită că a greşit şi să- şi corecteze propriile greşeli.

Este de aceea surprinzător să vedem că primii care au spus că vor declasificarea acestor protocoale a fost SRI-ul, când normal o astfel de intenţie ar fi fost de aşteptat să vină de la autorităţile din justiţie.

Suntem însă doar la început de drum. Este esenţial ca protocolul încheiat de ICCJ cu SRI să fie şi el declasificat, iar conducerea SRI a anunţat public că a început deja acest demers.

 

– Vi s-a sugerat sau vi s-a cerut vreodată să vă temperați mesajele și inițiativele?

– Ar fi exagerat să spun că ceea ce s-a făcut asupra mea ar fi fost „presiuni”, „semnale” însă mi s-a transmis să mă opresc din a mai vorbi despre influenţa serviciilor secrete în justiţie, lucru pe care, evident, nu l-am făcut.

În şedinţa CSM din iunie 2015, când se dezbătea cererea asociaţiilor profesionale de apărare a sistemului judiciar, domna Livia Stanciu a ţinut să „mustre” judecătorii care au ridicat problema imixtiunii serviciilor de informaţii în spaţiul public, apreciind că insistenţele noastre ar aduce ele atingere imaginii justiţiei şi nu sunt potrivite cu „demnitatea” magistratului.

Într-un interviul publicat de Revista 22 pe data de 2 februarie 2016, Ministrul Justitiei de la acea vreme, Raluca Prună, a afirmat că existenţa acoperiţilor printre magistraţi nu este o problemă a sistemului judiciar din România. În acelaşi interviu, doamna ministru a repetat afirmaţia unor membri CSM potrivit cărora judecătorii care cer clarificări despre acest subiect ar trebui chemaţi la CSM să dea “explicaţii”. O astfel de afirmaţie nu poate fi citită decât ca o formă de intimidare şi presiune la adresa judecătorilor care cereau răspunsuri la întrebări legitime, întrebări ce au directă legătură cu independenţa justiţiei şi funcţionarea sistemului judiciar.

Îl amintesc aici şi pe domnul judecător Danileţ, membru CSM, care a făcut tot posibilul să ducă în derizoriu sau să minimalizeze subiectul interferenţei serviciilor în justiţie.

– Cum v-au influenţat aceste reacţii?

– Toate aceste reacţii, care nu au nimic în comun cu practicile democratice, nu au făcut decât să mă convingă că suntem pe drumul cel bun şi că nu trebuie să ne oprim cu acţiunile pe care le-am început. Timpul a dovedit că am avut dreptate.

Profit de această ocazie pentru a le mulţumi tuturor colegilor din UNJR care au stat împreună în momente grele, colegilor din instanţe care ne-au susţinut şi tuturor vocilor din societatea civilă şi presa care au preluat şi promovat acţiunile noastre, şi care, la rândul lor, au cerut explicaţii autorităţilor.

„Fără dezbatere, fără critică, nici o administraţie şi nici o ţară nu poate fi de succes, şi nici o republică nu poate supravieţui”, a spus Kennedy în 1961, când a invitat presa să îi monitorizeze administraţia şi să puncteze ce nu merge bine.

Acesta e şi rolul nostru, de a avertiza din interior asupra problemelor din justiţie. Toate acţiunile pe care le-am făcut, şi le vom mai face, au fost pentru întărirea independenţei justiţiei şi garantarea dreptului fiecărui cetăţean la un proces echitabil.

Profit de prilej pentru a mulțumi tuturor celor care au avut încredere în noi în această perioadă. Le transmit şi lor invitaţia lui Kennedy de a nu se autocenzura ci de a vorbi despre orice nereguli văd din societate, deoarece numai aşa vom putea corecta ce nu merge bine şi evita repetarea în viitor a greşelilor trecutului.

 

Material preluat de pe evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ