Judecătorii clujeni au început procesul lui Vasile Coman, acuzat de terorism, cu o amânare. Coman este trimis în judecată pentru că în urmă cu an a montat o bombă artizanală în toaleta Tribunalului Maramureș.

Potrivit unui comunicat DIICOT, în noiembrie anul trecut inculpatul Coman Vasile a amplasat într-un grup sanitar din incinta clădirii în care-și desfășoară activitatea Tribunalul Maramureș, un pachet ce avea elementele unui dispozitiv explozibil improvizat compus din patru elemenți cilindrici, interconectați prin fire conductoare, un acumulator, un led/bec luminos, acesta fiind descoperit de o persoană care a anunțat lucrători din cadrul IJJ Maramureș ce asigură paza și controlul acces la nivelul instituției.

”Menționăm faptul că inculpatul a suferit anterior condamnări penale, cea din urmă fiind aplicată în dos. nr. 2955/100/2014 a Tribunalul Maramureș pentru infracțiunea prev. de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. (1969), iar în privința acestei pedepse s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării. Trimiterea sa în judecată pentru această infracțiune s-a făcut de către Biroul Teritorial Maramureș din cadrul DIICOT. În prezent, datorită nerespectării obligațiilor impuse pe perioada suspendării sub supraveghere, pe rolul Tribunalului Maramureș există înregistrat dosarul nr. 569/100/2016, având ca obiect sesizarea privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei al cărui termen de judecată a fost la data de 23.11.2016, ocazie cu care inculpatul a fost prezent, procedând în felul descris anterior”, mai arată comunicat DIICOT.

3 COMENTARII

  1. Orice copil de la cercul de electrotehnică putea face ceva mai curat asamblat decît gluma aia care pariez că era nefuncțională. Ăla nu-i terorist, ci doar un glumeț și încă unul prost.

  2. CATRE
    REDACTIA ZIARULUI ,,GAZETA DE CLUJ”
    Subsemnatul COMAN Vasile, referitor la articolul ,,Judecatorii clujeni au amanat procesul barbatului care a pus o bomba artizanala in toaleta tribunalului” va rog sa dati publicitatii urmatorul
    DREPT LA REPLICA :
    – In primul rand, cei ce au denumit ,,bomba” o jucarie formata din patru cocoloase de mamaliga si un beculet aprins, nu au cunostinte de felul cum arata o bomba adevarata, care explodeaza sau ar putea exploda:
    – In al doilea rand, nu sunt acuzat de ,,terorism”. Acuzatia este de ,,Alarmare prin orice mijloace a organelor…” (art.38 din L 535/2004). Daca in Romania nu au existat acte de terorism, Romania inventeaza ,,teroristi” cu ,,bombe” confectionate din mamaliga, care ar putea exploda. Si ,,baietii” s-au speriat, s-au autoalarmat.
    – Iar acum, o dezinformare GROSOLANA . In dosarul 569/100/2016, STRANEPOTUL altor inscenari penale, am fost ACHITAT la data de 10 mai 2017, hotarare DEFINITIVA !!!
    In ziua de 23.11.2016, eram disperat si am rabufnit, pierzandu-mi discernamantul, nu stiu cum am rezistat atat, pentru urmatoarele motive :
    – in 2008, in Campania electorala, am pus niste afise electorale pe Valea Izei. Doi indivizi lipsiti de cultura generala si juridica, judecatorul Coman Toader si procurorul Berce Gh., mi-au fabricat un dosar penal. A trebuit sa ma lupt patru ani de zile cu necinstea si incultura unor judecatori, de la Dragomiresti, Bucuresti,Dorohoi, Botosani si abia la Suceava, am fost achitat de niste oameni cinstiti si bine pregatiti profesional. Dar ,,teroristul ” Coman a fost terorizat si amenintat timp de patru ani de zile. Plus cateva zeci de milioane de lei, cheltuielile facute pe durata procesului.
    – In 2012, a inceput teroarea necinstei si inculturii, a politistilor, a procurorului incompatibil Panturu si a judecatorilor de la Viseu de Sus, in dosarul – mama, nr 318/336/2013, in care am fost achitat de toate acuzatiile. Vin smecherii, ,,independentii” de la Curtea de Apel Cluj, Andries V. si Hentzel L. care fara nici un act in plus, facand uz si de cererea de apel a procurorului, depusa dupa expirarea termenului de apel, fara sa fie nici o reclamatie, nici o paguba, doar prin RASTALMACIREA asa-ziselor ,,probe” ma condamna la 2 ani de inchisoare si 4 ani de supraveghere, dar sunt jefuit si de 6 milioane de lei, cheltuieli de judecata. imi mai confisca si un laptop, pe care superpolitistul Bene, l-a distrus sau l-a vandut, nu mai avea ,,corpul delict” !
    – Urmeaza dosarul – fiu, nr 2955/100/2014, avand EXACT acele asa-zise ,,probe ” ca in dosarul-mama, 318/336/2013. Urmeaza un alt sir de terorizare a tuturor participantilor la inscenare In final, o ,,opera” de rasul lumii a judecatoarei Soare Anda si a judecatorilor Chitidean V. si Botezan E. care ma condamna in lipsa, refuzand amanarea solicitata. Pe mine ma condamna la 3 ani de inchisoare si 5 ani de supraveghere. Total condamnare, 6 ani in dosarul-mama plus 8 ani de condamnare in dosarul-fiu, total general 14 ani de condamnare !!! In plus sunt jefuit de 18 milioane de lei cheltuieli de judecata, in care este inclusa si excursia politistului Bene pentru a-si vizita bunicii la Borsa, care face rost de un Mandat de aducere total ilegal. Dar necinstitii de la C.A.Cluj le taxeaza cu cate trei milioane de lei chleltuieli de judecata, care in acest dosar nu se stie ce sunt, martore,parti vatamate, victime, etc. Total jaf, 18 milioane lei eu, plus 9 milioane lei cele trei tinere egal cu jaf de 27 milioane lei. Stiu ,,baietii si fetele” sa aduca ,,bani la buget” in acest caz fiind fruntase in intrecerea capitalista.
    – Urmeaza dosarul-nepoat, 569/100/2016, fatat din primele doua, in care chiar daca am fost achitat, am fost terorizat, atat eu cat si cele trei tinere, aceleasi, pe parcursul a 14 termene de judecata, cca un an si jumatate !
    – acum e pe rol, dosarul – stranepot, 513/33/2017, in care terorizatul pensionar Coman Vasile, este vopsit in ,,terorist” cu ,,bomba” de mamaliga.
    17 octombrie 2017, data depunerii prezentei la sediul ziarului, unde m-am deplasat special in acest scop.
    Semneaza, Vasile COMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.