În urmă cu opt ani, mai mulți șefi din cadrul DGFP Maramureș au fost trimiși în judecată pentru realizarea unei rețele infracționale organizate care se ocupa de restituiri ilegale de TVA, cauzând prejudicii consistente la bugetul de stat.

Procesul a fost judecat de magistrații de la Curtea de Apel Cluj, care l-au condamnat pe fostul director executiv Ovidiu Tămășan la șase ani de închisoare cu executare, și la pedepse cu suspendare pe foștii inspectori fiscali Grebleş Călin – Dan, Kadlec Robert – Daniel, Deac Remon – Adelin, Paul Ghiţă – Viorel şi Abrihan Crina – Smaranda, Cornea Daniel și Dorel Mariș De asemenea, ei au fost obligați să plătească un prejudiciul de 3.3 milioane de euro

”Aceştia au atras în activitatea infracţională numeroase societăţi comerciale, prin intermediul cărora erau solicitate rambursări de T.V.A., iar după ce aceste societăţi primeau banii de la bugetul statului, funcţionarii publici solicitau de la administratorii acestor societăţi să le predea în totalitate sau cea mai mare parte din aceste sume de bani. Societăţile comerciale care furnizau facturi fictive erau în general societăţi ai căror administratori aveau diverse relaţii cu inspectorii fiscali. Societăţile comerciale care au acceptat, voit sau nevoit, să înregistreze facturile fictive şi să solicite rambursările ilegale de T.V.A. au fost selectate pe baza informaţiilor fiscale pe care le deţineau, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii inspectori fiscali”, se arată în rechizitoriu..

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.