Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut că propune modificarea infracţiunii de abuz în serviciu din Codul Penal în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale (CCR), astfel încât să nu existe niciun prag valoric, lăsând la latitudinea judecătorului să aprecieze gravitatea faptei. Însă, unii judecători clujeni nu sunt de acord cu Tudorel Toader.
Deşi considerentele din Decizia CCR pe abuz în serviciu sunt obligatorii şi recomandate de Comisia de la Veneţia, conform cărora în cazul infracţiunii de abuz în serviciu este nevoie de un prag valoric, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a ales să nu ia în considerare aceste aspecte.
„Am discutat la minister proiectul de lege pe care, cel mai probabil, marţi, îl vom trimite la guvern, după care îl punem în dezbatere publică, de modificare a Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. (…) Prin urmare, avem, în acel proiect de lege, şi propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal şi nu voi stabili niciun prag, nici maxim, nici minim.(…)
Legiuitorul naţional trebuie să respecte legea fundamentală, potrivit căreia constituie abuz fapta funcţionarului şi acolo nu se referă la un prag. Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz cu o anumită consecinţă păgubitoare este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea făptuitorului, de gravitatea faptei, dacă este recidivist sau nu, de scopul şi mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunţe la urmărirea penală. Eu, ca ministru şi ca iniţiator al proiectului de lege, nu pot să mă abat de la decizia Curţii Constituţionale”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
În 2016, CCR a stabilit că legislaţia actuală nu prevede niciun prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, astfel că „indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu”, potrivit motivării deciziei judecătorilor constituţionali.
Judecătoarea Adina Daria Lupea: ”Nu e deloc bine, domnule ministru”
După ce ministrul Justiţiei a explicat că judecătorul va avea „libertatea de a aprecia” pe abuzul în serviciu, judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj, Adina Daria Lupea a analizat decizia lui Tudorel Toader şi îi recomandă să mai reflecteze asupra acestei probleme şi îi atrage atenţia ministrului că a lăsa la aprecierea judecătorului fapta de abuz în serviciu va da naştere unei practici neunitare, urmând ca în viitor să existe situaţii în care judecătorii vor decide diferit în cazuri similare.
” <<Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz, cu o anumită consecinţă păgubitoare, este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei>>.
Genial! După care un judecător de la Bacău sau unul de la Târgu Mureş (exemple aleatorii) vor aprecia fiecare, în funcţie desigur şi de nivelul de trai al populaţiei din zonă, ce e păgubitor sau nu. Sau procurorii când decid trimiterea în judecată sau nu. Asta da, va fi un izvor de ‘practică unitară’, de va fi apoi invadată ÎCCJ cu cereri de dezlegare a unor probleme de drept, după care iar va fi sesizată CCR de unul ‘defavorizat’ şi oameni în situaţii similare vor primi soluţii radical diferite. Unul va lua cu detenţie, altul cu suspendare, celălalt renunţare la aplicarea pedepsei, altul va fi achitat, etc., în funcţie de ‘aprecierea judecătorului’. Nu mai spun de sesizările care vor curge la Inspecţia Judiciară (motivate ‘jurisprudenţial’ cu soluţii din altă parte a ţării) şi, desigur, şi cu posibile acţiuni disciplinare, pe aplicarea cu gravă neglijenţă a legii, te miri cui, când şi în funcţie de ce ‘criterii’.
Nu e deloc bine, domnule ministru. Nu pot eu ca judecător de scaun să aplic măsuri diferite, să mă raportez la un text de lege absolut imprevizibil (bănuiţi probabil că, pe o astfel de reglementare şi interpretare, vom pierde iar procese pe bandă rulantă la CEDO). Nu pot, prin astfel de abordări, să intru în atributul puterii legiuitoare, să mă subrog competenţelor acesteia şi să decid de capul meu ce e infracţiune sau nu. Că exact asta aş face. Legea trebuie să îmi spună până unde e infracţiune şi de unde nu mai este. Iar asta nu înseamnă deloc o individualizare a pedepsei în baza articolului 74 din NCP. Înseamnă arbitrariu. Mai reflectaţi!”, spune Adina Daria Lupea într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Şefa UNJR, Dana Gîrbovan, explică cum trebuie reglementat abuzul în serviciu
Preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătoarea Dana Gîrbovan, a analizat şi ea acum două luni acest aspect şi a oferit lămuriri cu privire la modul în care legiuitorul trebuie să pună articolul de lege în acord cu decizia CCR. Astfel, aceasta notează că, potrivit CCR, abuzul în serviciu trebuie să aibă un prag valoric şi că trebuie precizat clar ce înseamnă abuz prin prisma încălcării legilor, pentru a nu lăsa chestiunea la libera interpretare a judecătorilor, ceea ce i-ar transforma pe aceştia în legiuitori.
”Despre necesitatea punerii în acord a abuzului in serviciu cu decizia CCR nr. 405/15 iunie 2016
Un stat de drept presupune, prin definiţie, respectul faţă de lege. Iar legea fundamentală, Constituţia adică, spune că deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că legile neconstituţionale – chiar parţial – trebuie puse în acord cu Constituţia, exact prin prisma considerentelor reţinute de Curtea Constituţională.
Prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definită infracţiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu Constituţia.
În decizia CCR se identifică trei puncte distincte ce trebuie avute în vedere de legiuitor în redefinirea acestei infracţiuni: încălcarea unei dispoziţii exprese din lege, necesitatea stabilirii unei vătămări grave produse prin infracţiune şi definirea noţiunii de act, atunci când vorbim de act al puterii judecătoreşti sau legislative.
- Încălcarea legii
Primul dintre ele este şi cel mai evident: ‘Curtea constată că sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos’ din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 si ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretata decât în sensul ca îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează ‘prin încălcarea legii”. ‘Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului’.
Trebuie prevederea legală să fie expresă?
Răspunde tot Curtea: ‘Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (…) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice’ – par.61 din decizie.
Cu alte cuvinte, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă – legea îţi interzice sau, deopotrivă, îţi impune să faci ceva; nefiind permis ca înţelesul unei norme să poată fi clarificat prin decizia judecătorului, ‘deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor’.
- Nevoia stabilirii intensităţii vătămării produse prin infracţiune pentru a se justifica aplicarea unei sancţiuni penale.
Paragraful 69: ‘Curtea reţine că din perspectiva principiului ‘ultima raţio’ în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală’.
Paragraful 71: ‘Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la ‘abuzul în serviciu’, ‘abuz de putere’ şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.’.
Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, ‘Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale’.
Altfel spus Curtea Constituţională, după o analiză amplă a noţiunii de ‘ultima raţio’, a reţinut că există pârghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcţionarii publici şi a impus legiuitorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispoziţiile penale să devină aplicabile.
Or, pentru ca legea să fie clară, predictibila şi previzibilă, un astfel de prag nu poate fi decât valoric, revenind legislativului obligaţia de a-l stabili.
CCR subliniază că ‘responsabilitatea de a reglementa (…), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind ‘abuzul în serviciu’, tine (…) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)’.
- Definirea noţiunii de act
‘Curtea observă că noţiunea de ‘act’, folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natura a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, investite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de ‘act’ poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti’. – par 79
Acest paragraf este foarte important, pentru că, deşi nu o spune expres – în condiţiile în care nu a fost sesizată cu această – Curtea Constituţională lasă se înţeleagă că extinderea răspunderii penale pentru acte ce aparţin exclusiv altor puteri – cea judecătorească şi cea legislativă – pune şi ea o problemă de constituţionalitate. Tema este de actualitate şi merită o atenţie sporită.
În final, vă invit pe fiecare să citiţi decizia Curţii Constituţionale, pentru a trage singuri propriile concluzii. Chiar dacă este scrisă într-un limbaj juridic, ea este accesibilă celor interesaţi de problemă”, explică judecătoarea Dana Gîrbovan.
