Judecătorii clujeni se poartă cu mănuşi când vine vorba de braconieri interlopi

602

Doi interlopi, dintre care un recidivist, au cunoscut nemărginita clemenţă a judecătorilor clujeni. Ion Timiş şi Iosif Danci au fost trimişi în judecată pentru că au braconat o capră neagră în Munţii Rodnei. Ghinionul lor a fost că au fost surprinşi de un grup de turişti pe care cei doi i-au ameninţat că dacă spun ceva o să aibă ”grijă de ei”. După aproape un an de procese, cei doi braconieri au fost condamnaţi să plătească aproximativ 16.000 de euro, contravaloarea animalului vânat.

 

Spre finele lunii trecute magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au dat o sentinţă definitivă în cazul a doi braconieri care au fost surprinşi în timp ce vânau o capră neagră în Munţii Rodnei. Judecătorii clujeni i-au condamnat pe Ion Timiş şi pe Iosif Danci la închisoare cu suspendare, la plata unor despăgubiri către Ministerul Mediului de 16.000 de euro, iar în mărinimia lor, magistraţii le-au înapoiat puştile pe care puseseră sechestru.

Mai mult, pedeapsa cu suspendare a fost emisă în situaţia în care Iosif Danci este pădurar, iar celălalt braconier, Ion Timiş, este recidivist, el mai făcând puşcărie în anii 90. De asemenea, Timiş a făcut parte dintr-o reţea infracţională care fura utilaje din Occident. El a fost trimis în judecată de DIICOT pentru furtul a 30 de utilaje în valoare de două milioane de euro. Potrivit unor surse pentru cei doi plata celor 16.000 de euro nu a fost o problemă, ei fiind ”blindaţi” de bani. Astfel că sentinţa dată nu a însemnat o corvoadă prea mare pentru ei.

”Admite, în parte, doar în latura civilă, apelul declarat de către MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE L NGĂ JUDECĂTORIA VIŞEU DE SUS împotriva sentinţei penale nr. 434/17.11.2016 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care o desfiinţează în aceste limite şi, judecând în fond: Constată recuperat integral prejudiciul în sumă de 73.564,80 lei, echivalentul a sumei de 16.000 euro, prin ordinul de plată din data de 12.09.2017, al plătitorului Timiş Ion, efectuat prin Raiffeisen Bank Cluj către Trezoreria Cluj, conform sentinţei penale nr. 434/2016 a Judecătoriei Vişeu de Sus, cauzat părţii civile Ministerul Mediului şi Pădurilor – Garda Forestieră Cluj. Dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituite de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş asupra sumei de 53.388 lei, consemnată de către IPJ Maramureş la CEC Bank – Sucursala Baia Mare, Blv. Unirii, nr. 12A, jud. Maramureş, prin chitanţa nr. 6574965/1 din data de 12.08.2016 şi recipisa de consemnare a CEC Bank nr. 695444/1 din 12.08.2016, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de către inculpatul Timiş Ion Dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituite de către IPJ Maramureş, prin procesul – verbal seria AV nr. 0059047 din data de 14 septembrie 2016, în baza dosarului penal nr. 97/P/2016, asupra lunetei marca Zeiss Victory, în valoare de 1000 Euro, aparţinând inculpatului Timiş Ion, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de către acesta. Dispune restituirea de către CEC Bank – Sucursala Baia Mare, Blv. Unirii, nr. 12A, jud. Maramureş în favoarea inculpatului Timiş Ion a sumei de 53.388 lei, consemnată de către IPJ Maramureş la CEC Bank – Sucursala Baia Mare, Blv. Unirii, nr. 12A, jud. Maramureş, prin chitanţa nr. 6574965/1 din data de 12.08.2016 şi recipisa de consemnare a CEC Bank nr. 695444/1 din 12.08.2016. Dispune restituirea de către IPJ Maramureş în favoarea inculpatului Timiş Ion a lunetei marca Zeiss Victory model Varipoint M3 – 12X56T* ambalată în sac din material textil vişiniu, aflată în custodia IPJ Maramureş – SCJSEOP. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată soluţia pe scurt a instanţei.

 

Din cinci au fost condamnaţi doar doi

Braconierii au fost identificaţi cu ajutorul unor tineri curajoşi din Cluj, aflaţi cu cortul pe munte şi care au văzut întreaga scenă. Deşi braconierii erau înarmaţi şi le-au cerut expres să nu sufle o vorbă, studenţii au reuşit să facă câteva poze. Apoi, deşi au aflat că e vorba de interlopi periculoşi, tinerii şi-au învins teama, i-au denunţat la poliţie şi au participat la identificarea lor. În vara anului trecut, una dintre fetele din grup a relatat pentru România Curată ce s-a întâmplat pe 19 iunie, când se afla împreună cu prietenii, cu cortul, în Munţii Rodnei:

“Eram lângă lacul Iezer, lângă Creasta Piciorul Moşului. Ne-am pus corturile. Pe la ora 20.00 au venit doi tineri, în jur de 30 – 35 de ani, care au trecut printre corturile noastre. Unul dintre ei avea o puşcă în spate la care avea ataşată o lunetă foarte puternică, gesticulau şi arătau spre Creasta Piciorul Moşului, care este situat în dreapta Lacului Iezer, cum urci. Ne-am uitat şi noi şi am văzut o capră neagră. Ne-am dat seama că vor trage în animal şi nu ne venea să credem. Am început să fluierăm, să facem zgomot să scape. Au tras un foc, noi fluieram şi capra a fugit. S-a oprit şi s-a întors şi atunci au tras al doilea foc şi animalul a căzut. Bărbaţii – mai veniseră 3, erau 5 în total – au rostogolit animalul la vale şi când au ajuns la jnepeniş, l-au apucat şi l-au cărat la maşinile pe care le aveau parcate în curtea Staţiei Meteo din zonă. Nu ne venea să credem. Am încercat să facem poze şi chiar am reuşit cu un telefon pe sub braţ, dar unul dintre bărbaţi s-a întors spre noi şi ne-a spus «Poate vă prind cu poze» şi a plecat mai departe.”

braconieri 1

Unul dintre braconieri a fost implicat în dosarul Buldozerul

Ion Timiş, unul dintre braconierii condamnaţi cu suspendare de judecători a fost implicat în Dosarul Buldozerul, finalizat în 2011 cu trimiterea în judecată a 16 persoane. Gruparea de hoţi şi traficanţi a furat 30 de utilaje în valoare de peste două milioane de euro. Procurorii DIICOT – Structura Centrală au cooperat în derularea acestei operaţiuni de amploare cu autorităţile judiciare din Belgia şi Franţa, precum şi cu Eurojust, care a facilitat coordonarea activităţilor şi schimbul de informaţii.

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Laurian Dumitru Danci, Vasile Şteţco, Nicoară Mihali, Dumitru Timiş, Ion Timiş, Ioan Muncaciu, Dorin Marian Călin, Zoltan Pap, Ioan Danci, Horst Barth, Ioan Goia, Ioan Solomon, Toader Şteţco, Vasile Raul Hazota, Zisu Zisu şi Ioan Timiş, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor, cei 16 au constituit, în perioada ianuarie – iulie 2009, un grup infracţional organizat, care acţiona pe raza oraşului Borşa (Maramureş), specializat în sustrageri de vehicule rutiere şi utilaje de construcţii de mare forţă (excavatoare, macarale, buldozere) din spaţiul comunitar, respectiv Italia, Franţa, Belgia, Cehia, Marea Britanie şi Olanda. Utilajele sustrase erau transportate pe timp de noapte, cu trailere speciale. În România, membrii grupării profitau de faptul că transporturile efectuate între ţările membre ale Uniunii Europene nu mai sunt supuse controlului vamal.

Inculpaţii deţineau în cadrul grupului roluri bine stabilite, în sensul că unii se ocupau cu furtul utilajelor din străinătate, alţii de transportul în România, iar o altă parte a grupării se ocupa de depozitarea şi comercializarea utilajelor.

Este important de precizat că, după punerea lor în libertate în România, Laurian Dumitru Danci, Vasile Şteţco, Zoltan Pap şi Toader Şteţco au continuat activitatea grupării, fiind arestaţi ulterior de autorităţile judiciare franceze.


Procurorul supărat că judecătorii au dat cu suspendare

Potrivit procurorului Florin Tohătan de la Parchetul Maramureş, cei doi ar fi putut primi pedepse de închisoare cu executare, dar cei doi braconieri şi-au recunoscut faptele şi judecătorii au mers pe procedura simplificată a condamnării.

”Suntem nemulţumiţi! Instanţa le-a dat închisoare cu suspendare, deşi unul dintre ei este pădurar! Vreau să facem recurs şi cerem pedeapsă cu executare”, declara anul trecut procurorul. În noiembrie 2016, Ion Timiş a primit 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare, în situaţia în care este un interlop recidivist, iar Iosif Danci, acuzat de braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, deşi este pădurar.

Procurorul a făcut apel pe latura penală, dar judecătorii clujeni i-au dat cu flit, preferând să se poarte cu mănuşi cu cei doi braconieri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ