Judecătoarea Gabriela Baltag a solicitat marți, 27 martie 2018, colegilor judecători din Consiliul Superior al Magistraturii să suplimenteze ordinea de zi cu discutarea posibilității ca Secția pentru judecători din CSM, condusă de judecătoarea Simona Marcu, să se sesizeze din oficiu față de documentul pe care secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, l-a transmis fostului ministru al Justiției, Mona Pivniceru, în care îi solicita printre altele să îi comunice nominal care este stadiul dosarelor penale ale lui „Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Alexandru Bradisteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Alexandru Chiuariu”, scrie luju.ro.

Solicitarea judecătoarei Gabriela Baltag a fost făcuta la începutul ședinței Secției pentru judecători, aceasta exprimându-și opinia că se impune ca CSM să adopte o poziție categorică în fața intervențiilor de la Bruxelles care, sub pretextul realizării unor Rapoarte în cadrul Mecansimului de Cooperare și Verificare, și-au permis să solicite date din dosarele penale vizând anumite persoane care au fost deja deferite justiției:

„Exista o intensificare vadita a dezbaterilor in spatiul public pe segmentul presupuselor ingerinte in activitatea instantelor din Romania din partea Comisiei Europene, iar Sectia pentru judecatori, in virtutea obligatiei sale de a proteja valorile fundamentale ce tin de independenta si impartialitatea instantelor, apreciez ca poate sa hotarasca asupra unor chestiuni pe care vi le propun a fi supuse aprobari, solicitari pe care ar trebui sa le adresam Comisiei Europene.”

Astfel, judecatoarea Gabriela Baltag a apreciat ca se impune ca Sectia pentru judecatori a CSM sa transmita Comisiei Europene o serie de intrebari cu privire la documentul din 10.10.2012, cunoscut si ca „Lista Neagra” de la Bruxelles, astfel incat sa fie clarificate actiunile facute de reprezentatii CE in cadrul MCV. Judecatoarea Gabriela Baltag a apreciat astfel ca se impune ca Sectia pentru judecatori sa transmita Comisiei Europene urmatoarele intrebari:

Este important de stiut daca in cadrul MCV au existat solicitari concrete care sa vizeze dosare aflate pe rolul instantelor. Iar daca da, care a fost fundamentul acestor solicitari?

-Care a fost sursa listelor nominale?

-Ce au raspuns autoritatile romane si in ce mod au raspuns solicitarilor venite din partea Comisiei Europene?

-Adresarea catre Comisia Europeana a unei solicitari de prezentare, intr-un raspuns, pentru a clarifica la ce s-a referit solicitare din paragrafele 18 si 20 din cadrul „Listei negre” de la Bruxelles din data de 10.10.2012.

Iata ce prevad paragrafele 18 si 20 din Lista neagra de la Bruxelles din data de 10.10.2012:

„18.Sa ne furnizati o imagine de ansamblu a cauzelor de coruptie la nivel inalt in instantele de judecata care implica membri ai sistemului judiciar, cu descrierea pe scurt a situatiei actuale din fiecare caz, cu stabilirea urmatorilor pasi procedurali, asa cum sunt asteptati de acuzare.

20.Sa ne furnizati o imagine de ansmablu a situatiei actuale si sa stabiliti urmatorii pasi procedurali, asa cum sunt asteptati de procuratura, in ce priveste cauzele aflate in instante care ii vizeaza pe urmatorii parati: Gheorghe Copos (3 cases), Adrian Nastase, Serban Alexandru Bradisteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remes, Dan Voiculescu, George Becali, Catalin Voicu, Tudor Alexandru Chiuariu.”

Totodata, judecatoarea Gabriela Baltag a apreciat ca se impune ca Sectia pentru judecatori a CSM sa transmita la ministerul Justitiei o adresa in care sa solicite detalii despre informatiile potrivit carora au existat judecatori din anumite instante care au purtat discutii cu reprezentati Comisiei Europene in cadrul MCV. In acest sens, a subliniat judecatoarea Baltag, este necesar a se clarifica ce au vizat discutiile dintre judecatori si reprezentantii MCV si care a fost finalitatea acestor discutii.

Urmare a cererii judecatoarei Baltag, un alt membru CSM a luat pozitie. Mai exact, judecatoarea Evelina Oprina a considerat ca ar fi util ca Sectia pentru judecatori a CSM sa solicite sprijinul in acest demers Retelei Europene a Consiliilor Judiciare.

Andrea Chis: „Trebuie sa fim extrem de atenti la relatiile internationale”

Nu toti judecatori din CSM au fost interesati de clarificarea situatiei privind Lista neagra de la Bruxelles. Cel putin nu cu celeritate, caci la auzul propunerii judecatoarei Baltag de suplimentare a ordinii de zi cu acest punct, judecatoarea Andrea Chis, fosta nevasta a procurorului Doru Tulus a luat cuvantul, reclamand ca a fost surprinsa de propunerea colegei sale, motiv pentru care a propus amanarea discutarii acestui punct pana la momentul la care se va intocmi un referat pe aceasta problema. A mai punctat totodata judecatoarea Chis ca „trebuie sa fim extrem de atenti la relatii internationale”.

Iata interventia lui Chis:

„Eu acum am auzit in premiera aceasta solicitare, desi cu multe alte ocazii am stabilit sa nu ne luam prin surprindere in Sectia pentru judecatori. Pentru ca eu am auzit pentru prima data aceasta solicitare, va solicit sa amanati discutarea. Sub nicio forma nu mi se pare ca o problema atat de grava ca cea pusa in discutie de colega noastra sa poate fi discutata prin luarea prin surprindere a colegilor din Sectia pentru judecatori. Banuiesc ca nu sunt singurul membru care nu stie de aceasta suplimentare a ordinii de zi.

Cred ca trebuie sa fim extrem de atenti la relatiile internationale. Unii dintre noi din Sectie, e adevarat, putini, am fost implicati in cooperare internationala. Trebuie sa studiem documentul pentru ca eu nu stiu despre ce este vorba. Trebuie sa stabilim daca CE afecteaza independenta justitiei. Sistemul judiciar din Romania are o imagine foarte buna. Sa se faca un referat de specialitate. Nu punem pe ordinea de zi astfel de probleme fara sa avem un referat inainte.”

Dupa lungi deliberari, membrii Sectiei pentru judecatori din CSM au decis marti dupa-amiaza, 27 martie 2018, cu majoritate de voturi, sesizarea Comisiei Europene si a Ministerului Justitiei in vedere clarificarii unor aspecte legate de „Listele negre” de la Bruxelles.

Prezentam in continuare comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii:

„In legatura cu temele de interes public major privind independenta justitiei, Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

Prin hotararea nr. 237 pronuntata azi, 27 martie 2018, Sectia pentru judecatori din cadrul Consiliului, convinsa fiind de rolul Comisiei Europene in evaluarea progreselor Romaniei in domeniul justitiei, tinand cont de ampla dezbatere determinata de aparitia in spatiul public a documentului datat 10 octombrie 2012, trimis Ministerului Justitiei de catre Comisie, a apreciat ca utila transmiterea unei scrisori acestui organism european, in vederea lamuririi exacte a sensului solicitarilor cuprinse in paragrafele 18 si 20, aceste informatii fiind menite sa inlature orice speculatii in aceasta privinta.

Totodata s-a hotarat transmiterea unei solicitari Ministerului Justitiei, in vederea comunicarii oricaror clarificari in legatura cu documentul mentionat, inclusiv cu privire la instantele angrenate in procedurile de evaluare in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.”

2 COMENTARII

  1. […] Judcătoarea Baltag a adresat această solicitare la începutul şedinţei Secţiei pentru judecători a CSM, condusă de judecătoarea Simona Marcu, magistrata susţinând că este nevoie de adoptarea unei poziţii foarte ferme, în faţa acestor presupuse ingerinţe ale Comisiei, realizate în contextul unor Rapoarte care ţin de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, potrivit Gazeta de Cluj. […]

  2. La Cluj nici nu este nevoie de protocoale….Danilica face tot posibilul sa nu supere zdrentele si portocalele. Nora Bo…. nu demasca nici un abuz comis de ”ucigasii de destine”,in viata ei nu a returnat un dosar procurorilor,fiind la mana lor timp de 5 ani…atat cat prafurile fiului mai au miros. Acum au bagat la racorica pe cel mai temut terorist al Romaniei. hmmmm prea mult se exagereaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.