Judecătorul clujean Sergiu Leon Rus: Justiția este incompetentă și dezinteresată

Într-un interviu acordat de judecătorul clujean Sergiu Leon Rus, preşedintele Asociaţiei Judecătorilor din România a vorbit despre situaţia necosmetizată din sistem.

Rep.: Cum apreciaţi actuala situaţie din justiţia din România? Care este situaţia reală din sistem?

Sergiu Leon Rus: În opinia mea, justiţia din România suferă de o lipsă cronică de competenţă şi de un mare dezinteres, în pofida oferirii unor condiţii materiale întru-totul excepţionale şi aflate la un maxim istoric. Nu cred că se oferă publicului şi cetăţenilor ţării calitatea necesară, iar banalităţile şi platitudinile sunt prezente în activităţi. Nivelul de exprimare în scris lasă foarte mult de dorit, într-o profesie care lucrează cu peniţa; dacă nu aveţi altă ocazie de observare este suficientă o lectură a diverşilor magistraţi care se erijează în comunicatori din interior – veţi găsi o “comoară” de locuri comune, stereotipuri şi repetiţii, în general într-o notă tragică şi revendicativă care vrea să convingă atât de magnitudinea absconsă a propriilor activităţi, cât şi de greutatea colosală a acestora.

Rep.: Cum vi se par modificările propuse la legile justiţiei de către ministrul Tudorel Toader?

S. L. R.: Până acum am exprimat un punct de vedere doar sub aspectele trecerii Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei şi înfiinţării unei structuri specializate în cercetarea plângerilor împotriva magistraţilor; pe ambele le găsesc a fi foarte bune. Problema cea mai mare a sistemului judiciar, care se simte cu o forţă evidentă, este lipsa de răspundere a magistraţilor, nu atât în sensul lipsei unor prevederi legale în domeniu, ci mai ales sub aspectul neaplicării acestora. De ani de zile magistratura este supusă unui regim artificial de cosmetizare, pe de o parte, acoperim cu fardul unor transformări formale aceleaşi lucruri existente dintotdeauna, iar pe de altă parte reprimăm sever orice disfuncţionalităţi printr-o politică de tăcere absolută. S-a ajuns până acolo încât se pare că există o linie administrativă în parchete care impune evitarea înregistrării ca plângeri sau denunţuri penale sesizările făcute împotriva magistraţilor de către cetăţeni. În disciplinar, dacă un şef de instanţă mare este deranjat de un magistrat sau altul, poate uşor pune în mişcare un mecanism fraudulos de retorsiune; în ipoteză inversă, dacă un judecător simplu se plânge de abuzuri administrative se angajează într-un demers tratat în glumă a cărui finalitate ineluctabilă este un răspuns negativ, emis în cel mai pur limbaj de lemn, târziu şi tardiv, “de pe scaun” (adică fără minime verificări, în mod automat, pe nevăzute). Din această perspectivă, cele două modificări sunt salutare şi sunt de natură să încurajeze un climat de responsabilitate în rândul magistraţilor. Ataşarea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei este indispensabiă pentru frângerea legăturilor oculte inconturnabile, manifest existente şi de neînlăturat altfel între inspectori şi conducerea instanţelor. Din acest demers câştigă magistratul simplu, celula de bază a sistemului judiciar, şi justiţiabilul; pierde, bineînţeles, mafia de interese şi de relaţii care, inevitabil, este generată de o stare de lucruri care nu cunoaşte minime mecanisme democratice de “frâne şi contragreutăţi”. Modificările în discuţie sunt şi urgente, perpetuarea situaţiei actuale riscând să submineze iremediabil însăşi ideea de justiţie. Cu privire la restul propunerilor, ele nu mi se par nici urgente, nici decisive, ci doar ajustări ale unor ipoteze de lucru curente, care ar trebui chibzuite mai bine. Exemplificativ arăt că dacă o majorare a vechimii necesare pentru promovare la instanţa următoare poate fi justificată – după cum logică şi pertinentă pare a fi şi scoaterea promovării “pe loc”, care a dat naştere în practică unor situaţii ilogice şi absurde -, îngreunarea excesivă a accesului la funcţia de judecător trebuie evitată, menţinerea actualelor modalităţi fiind de dorit. Este aberant să ceri unui absolvent să lucreze 5 ani în alte profesii, să facă un institut de 3 ani şi apoi încă doi ani de practică pentru a ajunge judecător debutant, aspecte care se vehiculează insistent în prezent. Prilejul se poate folosi mult mai util pentru abordarea unor chestiuni de structură şi de substanţă, cum ar fi de ce trebuie să existe o instanţă supremă care să funcţioneze şi ca o instanţă ordinară de judecată şi ca una de interpretare şi aplicare a legii, de ce sunt necesare trei grade de jurisdicţie pentru atât de multe cauze, cum pot fi evitate paralelismele în interpretarea legii, cum poate fi simplificată administrarea justiţiei încât să se realizeze o mai bună alocare a resurselor de personal, care în cifre totale ar trebui să fie suficiente, însă în practică sunt acaparate de instanţele mai mari în grad în defavoarea celor care fac fondul în majoritatea litigiilor.

Rep.: Cum credeţi că s-a ajuns ca în cel mai înalt for, CSM, să existe asemenea blocaje? Ce se ascunde în spatele încercării de schimbare a conducerii Inspecţiei Judiciare?

S. L. R.: Nu se poate vorbi despre blocaje în activitatea CSM, fiind doar un incident izolat şi punctual. Subliniez faptul că se discută un raport de audit realizat, pe de o parte, pentru prima dată în istoria inspecţiei şi doar după presiuni ale corpului magistraţilor, deşi obligativitatea legală există de multă vreme, pe de altă parte, de o entitate aleasă de inspecţie şi cu competenţe mai restrânse decât cele avute în vedere de lege. Situaţia este, însă, una inedită; personal nu cred că un membru al unui organ administrativ se poate retrage de la o şedinţă în timpul discutării unui punct de pe ordinea de zi.

Rep.: Simţiţi că există presiune în sistemul judiciar? Politică sau de altă natură pentru controlul justiţiei? Dar un conflict între procurori şi judecători?

S. L. R.: Nu cred că există un conflict între judecători şi procurori. Prezenţa ambelor categorii în componenţa plenului CSM este necesară prin prisma principiului frânelor şi contragreutăţilor (checks and balances) care justifică, totodată, prezenţa unor reprezentanţi ai societăţii civile în consiliu. Pe de altă parte, un membru CSM ales nu mai este – pe durata poziţiei – nici judecător, nici procuror, ci doar membru al unui organ administrativ; ar fi excesiv să vedem într-o componentă gândită democratic de-a dreptul o problemă. Nu există un control de natură politică asupra justiţiei, iar singurele presiuni care pot fi resimţite de un magistrat sunt cele din interior, în general pe cale ierarhică, judecătorii simpli fiind prea puţin protejaţi împotriva unor şefi de instanţe de rea-credinţă. De ani de zile, multe instanţe sunt conduse de aceiaşi oameni, care apucă să-şi desemneze chiar şi succesori, iar comisiile de examinare pentru funcţii de conducere sunt alcătuite prin combinări parodice ale elementelor aceleiaşi mulţimi mult prea finite şi restrânse, care se permută mereu cu actualii candidaţi: eu te numesc acum pe tine, tu mă numeşti pe mine data viitoare, când îmi expiră mandatul.

Rep.: Credeţi că mai există libertate deplină pentru judecători?

S. L. R.: Există libertate pentru judecători, sub unele aspecte chiar prea mare, însă această exagerare nu este neapărat îngăduită de lege, ci mai mult autoasumată în interes propriu de către sistemul închis, fără cenzură exterioară, în condiţiile unei responsabilităţi cel mult difuze, dacă nu chiar inexistente.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni seara, că la fel cum „justiţia scârţâie din toate încheieturile” şi la CSM „ceva scârţâie”, precizând că atât timp cât Inspecţia Judiciară este în subordinea CSM, are rezerve că instituţia este total independentă.

La Inspecţia Judiciară şi la Consiliul Superior al Magistraturii au izbucnit neînţelegeri între magistraţi din cauza controlului de management efectuat la DNA. La nivelul Inspecţiei, magistraţii se acuză de încălcarea limitelor atribuţiilor în ceea ce priveşte verificările, în timp ce la CSM a izbucnit un scandal din cauza punerii în discuţie a revocării conducerii Inspecţiei Judiciare.

Interviul a fost acordat pentru mediafax.ro