Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie pentru pensionare a 15 de magistraţi. Printre aceştia se numără şi Paraschiva-Luminiţa Hanzer din cadrul Curţii de Apel Cluj.

Paraschiva-Luminiţa Hanzer a activat în cadrul Secţiei Penale a Curţii de Apel Cluj. Printre dosarele importante pe care Luminița Hanzer le-a judecat se numără cazul ”Jaf la BT”, în care a decis ca cei doi suspecți să fie judecați în stare de arest, în situația în care magistratul care judeca fondul cauzei, Liminița Firicel, dăduse o decizie de a-i judeca în libertate din lipsa probelor.

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis a semnat decrete de eliberare din funcţie pentru pensionare în cazul altor trei magistraţi clujeni.

Este vorba de Doru Dobocan din cadrul Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, Dana-Monica Dudaş, judecător la Tribunalul Specializat Cluj şi de Aristotel Popa de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.