Mai mult de jumătate din speciile vegetale şi de o treime din animalele cele mai comune îşi vor avea spaţiul propice existenţei lor redus la jumătate până în 2080 din cauza încălzirii climatice dacă tendinţa actuală continuă, potrivit unui studiu publicat duminică şi citat de AFP.

Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) în creştere pun planeta pe traiectoria unei încălziri cu circa 4 grade C până la sfârşitul secolului în raport cu nivelurile preindustriale.

Cercetătorii de la University of Eastul Anglia (UEA din Norwich, Marea Britanie) s-au interesat de impactul unei astfel de creşteri a temperaturilor asupra zonelor climatice a 48.786 de specii, adică spaţiile în care condiţiile climatice sunt favorabile existenţei lor.

Potrivit concluziilor lor, publicate în revista Nature Climate Change, circa 55 % din plante şi 35 % din animale ar putea să-şi vadă acest spaţiu redus la cel puţin jumătate până în 2080.

Plantele, amfibienii şi reptilele riscă cel mai mult pentru că ritmul capacităţii lor de adaptare este mai lent decât cel al schimbării climatice, subliniază cercetătorii.

Zonele cele mai afectate ar fi Africa Subsahariană, America Centrală, Amazonia şi Australia.

Potrivit cercetătoarei Rachel Warren, aceste estimări ar putea fi chiar depăşite în măsura în care ele nu ţin seama decât de impactul creşterii temperaturilor, dar nu şi de evenimentele extreme induse de schimbarea climatică precum cicloanele şi inundaţiile.

‘Populaţiile de animale în special ar putea să dispară mai rapid decât estimăm având mai puţine plante disponibile pentru a le hrăni’, explică ea într-un comunicat care prezintă studiul.

‘Vor exista, de asemenea, efecte asupra oamenilor pentru că unele specii sunt importante pentru purificarea apei şi aerului, pentru a limita inundaţiile şi ciclul alimentării’, adaugă ea.

Potrivit studiului, acest impact asupra zonelor climatice ale speciilor va putea fi limitat, chiar în mod semnificativ, dacă măsuri de reducere a emisiilor de GES sunt luate rapid.

Dacă emisiile de GES s-ar stabiliza în 2016, scenariu nerealist, pierderile de zone climatice ar fi reduse cu 60%. Dacă emisiile se plafonează în 2030, această cifră ar fi de 40 %.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.