Președintele Klaus Iohannis

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat, astăzi, pronunțarea în dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul din Sibiu pierdut în instanță de președintele Klaus Iohannis încearcă să redevină proprietari. Magistrații se vor pronunța în 26 aprilie în dosarul privind proprietatea a două apartamente din imobilul pierdut de președintele Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru presa locală, că judecătorii au amânat, la termenul de miercuri, pronunțarea unei soluții în recursul privind proprietatea a două apartamente din imobilul din centrul Sibiului pierdut în instanță de Klaus Iohannis.

”S-a încheiat procesul, iar instanța a rămas în pronunțare pentru 26 aprilie. Astfel, miercurea viitoare vom avea o soluție. A venit dosarul de la Curtea de Apel Pitești, care a privit fondul problemei și pentru care s-a amânat anterior judecarea recursului”, a spus Cosmin Muntean.

Concret este vorba despre imobilul din strada Bălcescu nemărul 29, din Sibiu unde contestatarii au cumpărat în anii 1997, de la stat, ei având atunci calitatea de chiriași, cele două apartamente.La sfârşitul lunii februarie, Curtea de Apel Piteşti a respins contestaţia în anulare a familiei lui Klaus Iohannis, astfel că famillia preşedintelui a pierdut definitiv imobilul din centrul Sibiului.

Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Piteşti, Carmen şi Klaus Iohannis au pierdut definitiv casa situată pe strada Nicolae Bălcescu, din centrul Sibiului, unde funcţionează, în prezent, şi sediul unei bănci.

Imobilul cu numărul 29 de pe strada Nicolae Bălcescu din centrul Sibiului, cumpărat jumătate de soţii Iohannis la începutul lunii iunie 1999, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, casa a ajuns în proprietatea statului român.

În anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi.

În 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea.

Ulterior, imobilul a ajuns în proprietatea familiei preşedintelui, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea.

Foştii chiriaşi au cerut în instanţă anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea relatează EVZ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.