Klaus Iohannis și Eduard Hellvig, marii pierzători ai luptei pentru preluarea controlului SRI

363
Directorul SRI Eduard Hellvig(primul din stanga, jos), Florian Coldea si Codruta Kovesi(C), Procurorul Sef al Romanie, zambesc catre reprezentantii media, joi 3 Martie 2016, la finalul sedintei de evaluare a activitatii desfasurate in anul 2015, de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOT

Repozitionarile strategice ale taberelor care incearca din rasputeri sa salveze ce se mai poate salva din statul paralel scot la iveala amanunte de-a dreptul halucinante, cum ar fi „capturarea” informationala nu doar a unor importanti lideri politci sau demnitari ai statului roman, dar chiar a unor sefi de servicii secrete. Si daca ani de-a randul, in timp ce George Maior si Florian Coldea isi declarasera fatis hegemonia asupra sistemului, alti sefi de structuri ca Marcel Opris si Lucian Pahontu isi intareau pozitia fiind „baieti buni” cu toata lumea, in timp ce sefii DGIA si SIE, generalii Marian Hapau si Silviu Predoiu se bazau pe incumetrirea dintre ei si se sustineau reciproc, venirea unui politician democratic ca Eduard Hellvig in fruntea celui mai important serviciu secret al tarii parea sa fie semnalul ca, gata, se va trece la resetarea SRI-ului.

Mai ales ca primul pas a si fost facut mai repede decat se asteptau multi, Eduard Hellvig avand totusi taria de a accepta, fie si tacit, ejectarea de la butoanele operative ale serviciului ale lui Florian Coldea si a multora dintre generalii loiali acestuia din vechea garda. Numai ca al doilea pas nici ca a mai fost lasat sa-l faca… Si, ce-i drept, nici Hellvig nu a mai indraznit, astfel ca „decaparea” partiala a „coldistilor” nu a reprezentat,de fapt, decat o noua rafuiala fratricida intre gruparile rivale de la varful SRI. Iar Eduard Hellvig neavand nici consilieri nu neaparat loiali, dar barem de meserie, insa nici curajul necesar pentru a se impune drept un sef de serviciu jucator s-a trezit in foarte scurt timp in postura de „bibelou de portelan” la birou, cea care il prinde de altfel atat de bine si pe seful statului, scrie national.ro.

Pentru ca atat Klaus Iohannis, cat si Eduard Hellvig sunt deja marii pierzatori ai luptei crancene care inca se da pentru preluarea controlului sistemului, ambii fiind „paralizati” de frica unor dosare minutios documentate inca dinainte de ocuparea actualelor functii si neindraznind prin urmare sa joace in vreun fel, nici macar atunci cand altii le ridica mingea la fileu! Drept urmare, constient ca tot aia e „si in spatele carutei, si pe jos”, Eduard Hellvig se complace in postura unui captiv de lux in panza de paianjen migalos tesuta in jurul sau prin cele trei dosare pe care, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia national.ro le are la Directia Nationala Anticoruptie! Astfel ca nu misca in front nici macar atunci cand are sansa nesperata de a arbitra razboiul pe viata si pe moarte dintre „lupii tineri” Razvan Ionescu si Adrian Ciocirlan si ultimii „coldisti” din serviciu, stransi in jurul generalului Voinescu!

De mana cu Iohannis

Iar situatia in care se afla Eduard Hellvig seamana izbitor cu cea a sefului statului, din moment ce si Klaus Iohannis are grija, inainte chiar de a-si urmari propriile interese politice, ca nu cumva sa-i supere in vreun fel pe cei care au avut „inspiratia” de a-l „impacheta” din timp, informational vorbind.

Culmea este insa ca desi Eduard Hellvig  are avantajul ca si-ar putea totusi purta razboiul pe cont propriu, cu toate ca unul dintre dosare ii vizeaza si un membru de familie, spre deosebire de presedintele tarii care se teme mai mult de complicatiile juridice ale sotiei, decat de orice pe lume asta, seful Serviciului Roman de Informatii ezita de a lua o pozitie transanta si de a se repozitiona in vreun fel fata de noile realitati cotidiene, mai ales ca acestea se schimba de la o zi la alta. Iar in ritmul asta se va duce de mana cu Iohannis la Bruxelles. Asta daca va mai ramane in picioare promisiunea ca, daca nu merg treburile bine la SRI si „sistemul ticalosit” ii vine de hac are asigurat un loc eligibil pe listele Partidului National Liberal pentru alegerile europarlamentare de la anul.

Teama de „incontrolabil”

De altfel, liderii gruparilor implicate in „batalia pentru SRI” nici nu baga foarte mult in seama tabara Hellvig, multumindu-se sa-i amageasca pe „pifanii” din jurul acestuia ca ei unii ii sunt loiali pana la moarte! Si atata timp cat au oameni „buni la toate”, precum este cazul ambitiosului adjunct Adrian Ciocirlan si a „finului” sau, colonelul Sorin Epure, nici ca le pasa de ce ar putea zice „ala micul”… Insa teama lor este cu totul alta si anume ca in sistemul in care membrii „fratiilor” transpartinice cunosteau totusi regulile jocului apar „fisuri” tot mai mari. Si degeaba controleaza „baietii destepti” din sistem pana si pe presedintele Romaniei sau se joaca pe degete cu chiar seful SRI, ca atunci cand in ecuatie apar „elemente incontrolabile”, influenta lor devine zero barat.

Si a afla „de la altii” ca sefii „centralei” americane din Romania, Europa de Est si intreaga Europa au fost convocati de urgenta la Washington normal ca le da „busola” peste cap, mai ales ca nici nu se pot baga in seama si cu oamenii celor mai puternice agentii din lume, ca sa acopere astfel „scurgerile” cu propuneri de mici servicii de reciprocitate, cum sunt invatati pe plan intern! Si asta doare! Mai ales cand habar nu ai ce soarta ti-a fost harazita la atatea mii de kilometri, in ciuda tuturor eforturilor „logistice” de a-si crea „imperii” in fata unor politicieni pana nu demult prea debili pentru a le scutura din temelii. Dar iata ca in timp ce-si dau la gioale unii la altii pentru interese marunte, puzderia de sefuleti de structuri care numai ofiteri de informatii ai tarii lor nu mai sunt deja sunt cuprinsi de panica la ideea ca un „incontrolabil” ar putea prelua controlul! Asta fiind de altfel cea mai mare spaima a celor care timp de peste un deceniu au fost prea preocupati cu faurirea „statului paralel” pentru a mai avea macar prevederea de a nu lasa in urma „fapte” care ii pot incrimina oricand dupa viitoarea „schimbare a liniilor” din sistem. Una care insa nu va mai fi controlata tot de ei, pentru ei!

 

Ofiteri de informatii ai statului roman !

Pentru ca  surpriza cea mai mare pregatita sistemului nu este nici pe departe legea raspunderii magistratilor, ci modificarea statutului ofiterului de informatii! Si cu toate ca Liviu Dragnea a avertizat discret ca va veni „nucleara” si pentru „baietii destepti” de pana acum ai sistemului, acestia din urma uita ca, totusi, „cocosul canta si in dimineata in care il tai”! Iar dupa cum dezvaluiam cu ceva vreme in urma, modificarea de capatai abil introdusa in noul pachet legislativ prevede ca „butoanele” operative ale serviciilor secrete vor trece in mainile prim- adjunctilor si a adjunctilor, astfel ca nu mai are cine stie ce miza pe cine va desemna Klaus Iohannis in fruntea structurilor drept directori „plini”, poate doar pentru „gadilarea” orgoliului excesiv al acestuia. Insa adevarata „bomba” este ca prim- adjunctii si adjunctii structurilor  s-ar putea sa nu mai fie numiti direct de „mutunachii” politici care ar putea fi numiti de seful statului la conducerea serviciilor secrete, ci „girarea” lor va reveni comisiilor parlamentare de profil, care vor trebui sa le dea avizul necesar. Si apoi se va vota in plenul Parlamentului ! Astfel ca „fratiile” nu doar ca vor fi sparte peste noapte,  dar liderii acestora s-ar putea trezi pe cap cu sefi „incontrolabili”, care nu au uitat sa fie mandri ca sunt ofiteri de informatii ai statului roman ! Si care chiar sa le dea peste maini atunci cand vor vrea sa mai apese butoanele campurilor tactice, diabolica inventie a generalului Dumbrava…
Sursa: Cătălin Tache – national.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ