Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că prin activitatea sa, Direcţia Naţională Anticorupţie,a arătat că principiile statului de drept sunt realități pe care le trăim cu toții, și nu simple deziderate.

„Prin activitatea sa, DNA a arătat că principiile statului de drept nu sunt simple deziderate, ci realităţi pe care le trăim cu toţii. O societate care se clădeşte pe un asemenea fundament are mai multe şanse de dezvoltare şi de prosperitate. Veţi avea în mine un partener şi un susţinător al aplicării acestor principii”, a afirmat şeful statului, la şedinţa de prezentare a raportului de activitate al DNA pe anul 2017.

Acesta a subliniat că România are nevoie de dezvoltarea unor politici publice şi a unei legislaţii care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupţie şi pe educarea cetăţenilor, în special a tinerilor, cu privire la efectele nocive ale corupţiei de orice fel. Şeful statului a arătat că în cei 16 ani de la apariţia Parchetului Naţional Anticorupţie a avut loc o creştere a capacităţii statului de a combate corupţia, care a fost recunoscută de toţi partenerii externi.

„În tot acest timp, nu doar instituţiile s-au schimbat. Societatea românească s-a maturizat ca urmare a consolidării democraţiei. Susţinerea fără precedent pe care oamenii au arătat-o valorilor statului de drept ne arată că cetăţenii îşi doresc o Românie demnă, o justiţie dreaptă şi o societate în care cei care se plasează sau încearcă să se plaseze deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de poziţie, funcţie, avere sau statut social”, a precizat el.

Klaus Iohannis a punctat că încrederea în justiţia din România este dată de magistraţi, despre care a afirmat că sunt „repere de comportament în cadrul oricărei societăţi democratice”, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.