Kovesi este obligată să se prezinte la comisia parlamentară de anchetă

168

Curtea Constituţională a României a constatat obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa Parlamentului – Comisia specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, se arată într-un comunicat al CCR.

„Plenul  Curții  Constituționale,  învestit  în  temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), art.34, art. 35 şi ale  art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituţionale,  a luat  în  dezbatere cererile privind soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, Parte a autorității judecătorești, pe de altă parte, cereri formulate de președintele Senatului şi, respectiv, de președintele Camerei Deputaților.
În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe  de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei  Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009  şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluționarea conflictului, Curtea a constatat obligația doamnei Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial și de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, se arată în comunicatul de presă al CCR.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ