Vili Baciu, 50 de ani, este şofer de profesie, venit cu ani în urmă din municipiul Sfântu-Gheorghe în comuna turdeană Sănduleşti – unde s-a stabilit şi şi-a întemeiat o frumoasă familie. Acesta, care până nu demult muncea la un tânăr întreprinzător din localitate, după ce-şi încetase colaborarea cu patronul şi-a cerut salariul rămas restant pe ultima lună. Însă, plictisit de insistenţele fostului angajat, tânărul antreprenor, însoţit de un prieten l-a chemat pe Vili la el, în miez de noapte, cu promisiunea că-i va da banii datoraţi. Însă, în loc să-l plătească, i-a administrat acestuia o corecţie dureroasă pentru „obrăznicia” lui. 

 

Baciu, bărbatul din Sănduleşti păşeşte cu siguranţă, ca un om care ştie bine ce face, în incinta I.M.L.Cluj. Prezintă traumatisme la ochiul drept, torace şi la o mână – de la loviturile încasate, în noaptea de 2 spre 3 decembrie, din partea fostului său patron din Sănduleşti. Povesteşte deschis că a muncit pentru acesta câteva luni, din greu, de dimineaţa de la 5.00 şi până noaptea la 22.00: „I-am dus timp de câteva luni, cu microbuzul, muncitorii strânşi de pe sate, taman până la Bistriţa, la o firmă de confecţii metalice unde el lucra – ca şi subcontractor – şi se pare că nu şi-a respectat contractul, astfel că respectivii şi-au încetat colaborarea cu el. Am făcut şi alte munci acolo, doar ca să-i ajut pe bieţii muncitori în lungile ore cât mă aflam acolo, la Bistriţa – aşa că nu m-am mulţumit să fiu doar un simplu şofer. De aceea mi-am zis că nu renunţ la ultimul salariu, 1.700 de lei, fiindcă a fost meritat şi răsmeritat, asta în ciuda faptului că mulţi alţii au rămas cu buza umflată”. Adaugă apoi că sâmbătă, pe la miezul nopţii, a primit de la tânărul patron un telefon în care acesta-i cerea să se prezinte de urgenţă la el acasă pentru a-şi primi banii. „Mi-a părut extrem de dubios telefonul lui însă mi-am zis că i-o fi venit – ce-i drept, târziu – mintea la cap, aşa că totuşi, prevăzător, am luat-o cu mine pe fiica mea de 14 ani. Însă, ajuns acolo l-am văzut printre sticle de alcool şi însoţit de un prieten solid. Şi, nici una nici alta individul solid a sărit pe mine, m-a imobilizat iar patronul – şi el viguros, fiindcă nu are mai mult de 25 de ani – a început să-mi care la pumni, peste tot. N-am putut riposta pentru că mă aflam la el în curte şi acest lucru mi-ar fi complicat viaţa. Mi-a spart arcada, mi-a învineţit ochiul, mi-a dat în coaste peste mână. Îmi tot spunea, obsesiv, în timp ce mă lovea, că-mi arată el dacă-mi doresc banii lui”, mărturiseşte în continuare Vili. Bărbatul arată că s-a târât cu greu până acasă, sprijinit de fiica lui, care asistase la întreaga grozăvie, iar dis de dimineaţă s-a deplasat la Spitalul Municipal Turda, nu însă înainte de a reclama situaţia la şeful de post. A fost sfătuit să se prezinte la I.M.L. Cluj, ceea ce Vili a şi făcut. Estre poftit în cabinetul de consultaţii şi după câteva minute se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 8 şi 9 zile de îngrijri…


“La nivelul unităţii de poliţie din Sănduleşti a fost depusă o plângere de către un bărbat în vârstă de 50 de ani; acesta a reclamat faptul că a fost agresat de către fostul patron în momentul în care i-ar fi solicitat banii care i se cuveneau.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.