La 44 de ani, Elena Udrea s-a logodit cu un model care a defilat în chiloții lui Botezatu

657

Elena Udrea, masterandă în vârstă de 44 de ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, a anunțat pe Facebook că s-a logodit cu iubitul ei, Adrian Alexandrov, un tulcean fost model și stewart. Ca model el a lucrat pentru paradele lui Cătălin Botezatu, iar ca stewart a lucrat pentru Emirates.

De asemenea, el este absolvent al ”celebrei” London Academy of Media Film and TV Presenter!

Întâlnirile dese pe care Elena Udrea le-a avut cu procurorii DNA au făcut-o pe ”leoaica” lui Băsescu să fie mai blânduță și să aleagă calea ortodoxiei și a logodnei.

„Dorinţa mea e să mă pregătesc în consiliere pastorală tocmai pentru a putea să-i sprijin pe cei care au probleme de natură emoţională, spirituală, care se pot trata inclusiv prin metode religioase. Pe viitor s-ar putea să mă înscriu chiar la facultate, dar momentan m-am înscris la master, pentru a putea fi cât mai repede aproape de cei care au nevoie de sprijin. (…) Cea mai puternică credinţă este credinţa în Dumnezeu. În ultima vreme, am citit multe cărţi tematice şi Biblia în primul rând”, a declarat Udrea cu gândul la logodnicul ei model.

elena udrea si iubito

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ