La cât se ridică prejudiciul în cazul Bechtel

121

526 de milioane de euro – cu atât a fost păgubit statul român de contractul păgubos încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de Drumuri cu americanii de la Bechtel, potrivit Digi24. Calculele le-a făcut Ministerul de Finanțe, care cere acum recuperarea prejudiciului.

Suma apare într-un raport al Ministerului de Finanțe care datează din decembrie 2016.

Contractul cu Bechtel a fost încheiat în 2003, în timpul guvernării lui Adrian Năstase, și reziliat în 2013, când șef al CNADNR era Narcis Neaga, iar ministrul transporturilor era Dan Șova.

Raportul de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a fost făcut în scopul recuperării a 525.891.888 de euro, bani consideraţi prejudiciu adus statului român ca urmare a modului în care s-a derulat şi negociat – din 2003 şi până în 2013 – contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania.

Sumele defalcate, motivele, responsabilii

Raportul menționează că 40 de milioane de euro constituie avansul acordat şi nerecuperat, la care se adaugă 116.829.120 de euro reprezentând majorări de întârziere.

„Compania nu a demarat şi nu a derulat o procedură de negociere cu firma Bechtel Internaţional Inc., fapt care a condus la încheierea unui contract şi înscrierea în contractul încheiat cu această firmă a unor clauze păguboase pentru statul român, concretizate în prejudicii majore pentru bugetul de stat”, explică raportul.

În contractul de proiectare şi de construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş s-au prevăzut sume reprezentând:

„- avans cu încălcarea prevederilor legale
– cheltuieli de mobilizare fără a fi prevăzute în devizul general
– cheltuieli indirecte de capital, cu încălcarea prevederilor legale şi fără a fi prevăzute în devizul general”, se arată în raport.

Printr-un acord de modificare din 2006 avansul de 40 de milioane de euro ” a fost reclasificat şi transformat în cheltuieli de mobilizare, valoarea acestora ajungând la suma fixă de 70 mil. euro, în condiţiile în care Contractul prevedea o suma globaloa de 30 de milioane de euro pentru activităţi anterioare începerii lucrărilor de construcţii”, se arată în raport. Persoane responsabile erau directorul general al companiei de la data semnării contractului şi directorul general al companiei la data semnării acordului.

Director general al CNADNR la semnarea contractului în 2003 era Mihai Bașulescu.