Orașul de pe Someș e singurul în care prețurile la imobiliare au înregistrat scăderi pe parcursul lunii august. Astfel, pretențiile proprietarilor din Cluj-Napoca au scăzut cu 0,4%, de la 927 la 923 de euro pe metru pătrat. Chiar și așa, prețul actual este cu 2,1% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut, respectiv 904 euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi costă acum, în medie, 985 de euro pe metru pătrat, față de 983 de euro pe metru pătrat în 2013. Apartamentele noi s-au apreciat însă cu 1,6%, de la 830 la 843 de euro pe metru pătrat.

După un recul de 1,8% consemnat în prima lună de vară, în restul sezonului estival prețurile apartamentelor au menținut un trend de creștere relativ constant. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie cerută pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național a ajuns, la finele lui august, la 907 euro pe metru pătrat util – față de 904 și 906 euro pe metru pătrat la sfârșitul lui iunie și, respectiv, iulie. Majorările consemnate în primele luni din 2014 au fost compensate de scăderi (în aprilie și iunie), astfel încât nivelul actual de preț este foarte apropiat de cel din ianuarie (903 euro pe metru pătrat) și, totodată, de cel atins în perioada similară din 2013 (910 euro pe metru pătrat). În ciuda tendinței de stabilizare resimțite per ansamblu la nivel național, în unele dintre marile orașe pretențiile vânzătorilor sunt ceva mai ridicate la finalul acestei veri decât decât în urmă cu un an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.