După ce în aprilie prețurile cerute pentru apartamentele din întreaga țară s-au depreciat puternic, înregistrându-se o scădere de 2,4%, de la 953 la 935 de euro pe metru pătrat, luna mai a fost caracterizată de o oarecare stabilitate pentru piața rezidențială. Indicele imobiliar calculat de Imobiliare.ro la nivel naţional a consemnat o apreciere ușoară, de 0,3%, până la valoarea de 938 de euro pe metru pătrat. Cu toate acestea, cu două excepții, tendința generală în marile orașe ale țării a fost una de scădere.

Cluj-Napoca: Cel mai mare oraş din Transilvania este singurul dintre cele analizate unde prețurile cerute în prezent sunt mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut – chiar dacă diferența este una redusă, de 0,3%. Indicele Imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca se situează acum la 940 de euro pe metru pătrat, față de 937 de euro pe metru pătrat în mai 2012. Această diferență se datorează și avansului de 1,4% consemnat în ultimele 31 de zile, de la 927 de euro pe metru pătrat. Interesant este că tendința de creștere a fost dictată exclusiv de segmentul apartamentelor noi, care s-au apreciat cu 2,4%, ajungând la o valoare de 894 de euro pe metru pătrat. Prețul mediu cerut pentru apartamentele vechi, de pe altă parte, a rămas constant, la nivelul de 982 de euro pe metru pătrat consemnat la sfârșitul lunii aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.