Librăria Universităţii ar putea rămâne fără cărţi. Diverta, lanţul de librării care ocupa până acum spaţiul din Piaţa Unirii cunoscut clujenilor de ani de zile sub numele de Librăria Universităţii, părăseşte acest loc pentru a se muta în locul fostului restaurant Hubertus. Ce se va întâmpla cu unul din reperele de la Kilometrul 0 al Clujului nu se ştie încă oficial, însă circulă mai multe zvonuri.

 

Au trecut decenii deja de când clujenii îşi dau întâlnire la Librăria Universităţii, unul din punctele de reper din Piaţa Unirii şi, implicit, din centrul oraşului. Aceasta a avut drept chiriaş unul din magazinele din lanţul Diverta, care reuneşte sub aceeaşi umbrelă produse de papetărie şi cărţi. În ultima vreme, însă, Diverta nu şi-a mai permis chiria şi a decis să se mute.

„Decizia de a reloca Diverta Cluj a fost una îndelung cântărită, la care am evitat din răsputeri să se ajungă, din respect pentru clujenii pentru care Librăria Universității are o tradiție de zeci de ani. Din păcate, în condițiile unor costuri mari și a unei scăderi constante în ultimii ani a pieței de carte, am fost nevoiți să ne reorientăm către un spațiu mai avantajos din punct de vedere al costurilor. Rămânem însă aproape de clienții noștri, nu doar ca locație, pe Bv. 21 Decembrie, ci și ca misiune. Le vom aduce în continuare cele mai noi și apreciate titluri, dar și cele mai interesante evenimente culturale”, a declarat Carmen Dumitrescu, Business Development Manager Diverta, într-o adresă oficială.

 

Concept nou în restaurant vechi

 

Potrivit reprezentanţilor firmei, noul spaţiu va fi organizat după un concept nou, cu un mix de produse unic pe piața din România, iar clujenii vor avea la dispoziție un spațiu generos de lectură, dar și unul pentru evenimente: lansări de carte, dezbateri, expoziții. Acesta va avea „un design modern, în care  se vor regăsi aceleași cărți bune și cadouri inspirate, jucării pe gustul tuturor copiilor, filme și jocuri alese pe sprânceană”.

Spaţiul ales pentru acest demers este fostul restaurant Hubertus, de pe Bulevardul 21 Decembrie, la numărul 22. Inaugurarea va avea loc la 1 octombrie, la aproape 13 ani de când primul magazin Diverta a fost deschis la Cluj-Napoca. „Cartea va reprezenta în continuare principalul pilon al magazinului Diverta din Cluj”, spun reprezentanţii Diverta. Cei care aleg să facă cumpărături în această luna din Diverta Univerisității  beneficiază de 10% reducere la primele cumpărături din Diverta Hubertus, au mai anunţat oficialii.

Spaţiul de 760 de metri pătraţi, administrat de firma SC Books SRL, ar fi pus spre închiriere pentru 17.000 de euro. Prin mediul de afaceri clujean se zvonesc mai multe variante privind viitoarea destinaţie a acestui spaţiu: fie va fi o cafenea, un restaurant, un fast food sau va rămâne librărie.

 

Americanii invadează centrul oraşului

 

Surse citate de stiridecluj.ro susţin că lanţul de cafenele Stabucks s-ar afla în negocieri pentru ocuparea unui spaţiu în Piaţa Unirii în care să deschidă o nouă locaţie, singura deschisă până acum la Cluj-Napoca fiind cea din Iulius Mall. Un alt nume care a circulat prin presa clujean ar fi al lanţului de fast food Burger King, care s-a retras anul trecut de pe piaţa românească, prin închiderea celor două restaurante din Bucureşti, din cauza veniturilor reduse înregistrate în ţara noastră.

Transilvania Reporter a prezentat şi zvonul unei „rocade” între cele două societăţi care administrează Diverta şi restaurantul Hubertus. Astfel, se pare că există şi varianta deschiderii unui restaurant în locul Librăriei Universităţii. Potrivit unei surse apropiate managerului restaurantului Hubertus, citate de Transivania Reporter, acesta se lăuda apropiaţilor în urmă cu câteva luni că îşi va deschide un restaurant în “buricul târgului”, lângă Matei Corvin.

Contactaţi de Gazeta de Cluj, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că nicio firmă nu a depus încă cerere privind acest spaţiu, nici la Comisia de Urbanism, şi nici la departamentul însărcinat cu aprobarea orarelor de funcţionare. Spaţiul nefiind în administrarea sau proprietatea Primăriei, membrii administraţiei locale nu au putut oferi mai multe detalii despre destinaţia spaţiului după plecarea Diverta. Cu toate acestea, compania care deţine spaţiul în care funcţionează librăria Universității Diverta susțin că acesta îşi va păstra destinaţia, chiar şi după plecarea Diverta de la 1 octombrie.

 

„Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic”

 

”Librăria Diverta nu își mai permite să cumpere cărți și să țină această librărie. Ei s-au lansat spre alte domenii de activitate cu jucării și papetărie. Noi vrem să rămână carte la Librăria Universității. În spațiul respectiv va rămâne o librărie. Vom pune afișe că se va redeschide o nouă librărie.

Noi am cerut Diverta să amenajeze spațiul pentru a arăta ca o librărie, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu vreau să arunc cu noroi în Diverta pentru că am colaborat bine cu dânșii. Eu vreau doar că acolo să rămână librărie.

În 1 decembrie, dacă vom obține și autorizație de amenajare, vom redeschide Librăria Universității, iar în spațiu va fi un grup internațional, care mai are librării în țară. E un concern mai mare și își va permite să aibă o librărie așa cum se cere, în care cititorii de carte să aibă unde să vină și să citească”, au precizat reprezentanții SC Books SRL pentru Clujul Cultural.

 

Librarium confirmă mutarea

Concernul la care făceau aceştia referire ar putea fi chiar Librarium. „E 100%. vom deschide probabil de la 1 decembrie, vom avea înainte aproximativ două luni de pregătire a spaţiului. Fiecare dintre cele cinci librării din grup are un design diferit şi aici faţă de Book Corner va fi un alt concept. Orice reţea de librării şi-ar fi dorit un spaţiu acolo, este punctul 0 al oraşului şi are o identitate foarte bine stabilită”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ Valentin Derevlean, coordonatorul pe Cluj al Grupului Librarium. „În primul rând ţinem foarte mult la design, la amenajare. În al doilea rând, suntem foarte atenţi la oferta de carte. Suntem printre foarte puţinele librării care vinde într-un procent foarte ridicat carte, adică încercăm să vindem carte şi nu altceva. Apoi, angajaţii, suntem preocupaţi de ce ştiu, cum se comportă librarii”, a mai arătat reprezentantul Librarium pentru sursa citata.

Diana Gabor

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.