Lovitură pentru DNA în scandalul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş

300

Tribunalul Mureş a constatat, printr-o încheiere fără cale de atac, nulitatea anumitor acte din dosarele penale deschise de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva fostului director Zsolt Tamási, precum şi fostului inspector şcolar general Mureş, Ştefan Someşan în cazul înfiinţării şi funcţionării Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Extrasul încheierii din data de 28 decembrie 2017 a fost publicat pe portalul instanţelor de judecată. Conform acestuia, instanţa a solicitat Parchetului ca în termen de 5 zile de la comunicare să-şi exprime punctul de vedere cu privire la menţinerea soluţiei de trimitere în judecată sau la restituirea cauzei pentru refacerea rechizitoriului.

Atât în cazul lui Zsolt Tamási, cât şi în cel al lui Ştefan Someşan, Tribunalul a constatat ilegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale emise în data de 3 noiembrie 2016, şi le-a exclus pe acestea din dosar, scrie flux24.ro.

Csongor Gogolák, avocatul lui Zsolt Tamási a declarat vineri că prin încheierea formulată, Tribunalul a constatat în mod definitiv şi irevocabil nelegalitatea rechizitoriului întocmit de către DNA. El a postat această precizare pe una dintre reţelele de socializare. Avocatul a declarat ulterior agenţiei ungare de presă MTI că motivarea deciziei încă nu i-a fost comunicată clientului său şi astfel nu ştie care dintre obiecţiile lor au fost admise de completul de judecată. Csongor Gogolák a mai adăugat că doar pe baza motivării deciziei şi a răspunsului pe care-l va da Parchetul se va putea stabili fără echivoc în ce măsură excluderea anumitor acte din rechizitoriu va afecta cazul.

La finele anului trecut, Tribunalul a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin care avocatul lui Ştefan Someşan a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale referitoare la cauza de faţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat în octombrie 2016 investigarea circumstanţelor înfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic în anul 2014 şi în septembrie anul trecut i-a trimis în judecată pe fostul inspector general şcolar Ştefan Someşan şi fostul director Zsolt Tamási.

Ca urmare a anchetei întreprinse de Parchet şi a suspendării de către instanţă a hotărârii prin care inspectoratul şcolar judeţean a specificat condiţiile înfiinţării şcolii, Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi-a încetat funcţionarea ca instituţie de sine stătătoare la începutul acestui an şcolar. Astfel, elevii liceului au început activităţile didactice în aceeaşi clădire aflată în proprietatea Bisericii Romano-Catolice unde au învăţat şi până atunci, dar clasele au fost arondate Liceului Teoretic “Bolyai Farkas”.

În septembrie 2017, guvernul ungar a anunţat că din cauza desfiinţării acestei instituţii de învăţământ îşi va exercita dreptul de veto în privinţa aderării României la OCDE. Ulterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea l-a asigurat pe premierul ungar Viktor Orb

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ