Magistrații clujeni de la Curtea de Apel Cluj au hotărât în urmă cu câteva zile să amâne termenul de judecată din procesul colegei lor, Cristina Nicoară, la începutul lunii septembrie. De asemenea, în cadrul acestei hotărâri au prelungit pentru a cincea oară dreptul de a conduce al Cristinei Nicoară, poate pentru a îi oferi posibilitatea să se deplaseze în vacanțe pe perioada concediilor.

Chiar dacă are moartea unui om pe conştiinţă, judecătoarea din Alba Iulia nu a fost suspendată din funcţie, colegii ei spunând că această acuzaţie nu îi afectează activitatea profesională. Procesul judecătoarei Nicoară pare lungit până la calendele greceşti. Dacă ea a săvârşit accidentul în aprilie 2014, Parchetul a trimis dosarul în instanţă în luna septembrie 2016. Primul termen al procesului s-a judecat la mijlocul lunii februarie 2017, când s-a dat o amânare pentru că judecătorul nu a avut timp să îşi angajeze un apărător.

 

În 2014, judecătorul NICOARĂ CRISTINA GHEORGHINA (vicepreşedinte al Curţii de Apel alba Iulia la data producerii accidentului, n.red.) a accidentat un om pe trecerea de pietoni în timp ce mergea la muncă. Accidentul a avut loc în centrul municipiului Alba Iulia, pe Bulevardul Încoronării. Aflată la volanul maşinii sale, judecătoarea nu a acordat prioritate unui pieton care s-a angajat în traversarea străzii şi l-a lovit în plin. Bătrânul a fost dus la spital însă din cauza rănilor suferite a murit.

De la data comiterii accidentului, procurorilor le-a luat aproape doi ani de zile până să trimită dosarul în instanţă, iar primul termen al procesului, care se judecă la Curtea de Apel Cluj, a fost la mijlocul lunii februarie, când magistratul Nicoară a cerut o amânare pentru că nu a avut timp să îşi angajeze un avocat!

 

3 COMENTARII

  1. Un abuz al judecatorilor aceasta „vacanta”. Faptele erau clare, dar procurorul de caz a dormit 3 ani cu dosarul in sertar. Timp in care vinovata a ramas sa judece destinele altor oameni. Oricum, colegii acesteia au pronuntat prima hotarare, cu suspendare, firesc. Va fi achitata de colegii ei si se va bucura de pensia de lux. Moralitate, impartialitate? E doar teorie. Tara abuzurilor este Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.