Foto: Căpriţă Neicuţescu

Astăzi, magistrații de la Curtea de Apel Cluj decid dacă vor sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în dosarul afaceristului clujean Căpriță Neicuțescu. Potrivit termenului trecut din cadrul procesului în care Neiculițescu este judecat, completul de judecată ”având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, amână pronunţarea asupra solicitării de sesizare a CJUE, formulate de către inculpatul – contesator C.N.I., prin avocat ales,pentru data de 13 septembrie 2016, ora 11:00”.

Omul de afaceri clujean Căpriţă Neicuţescu, care îl sponsoriza cu bani pe Valentin Tătar, ”cârtiţa” de la DNA Cluj, a fost trimis în judecată după ce judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea probelor. Omul de afaceri a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj pentru o serie de acuzaţii de evaziune fiscală în valoare de peste un milion de euro. Datorită informaţiilor pe care Căpriţă le-a primit de la Tătar, omul de afaceri a reuşit să cumpere o parte din spaţiile comerciale ale firmei Michelangelo SRL, implicată în dosarul ”Mafia Cărnii”. Drept recompensă, Căpriţă l-a sponsorizat pe Tătar să meargă în excursii împreună cu amanta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.