Scenă de coşmar marţi seară, în jurul orei 20.00 la „Auchan” – Gheorgheni: un cocalar cu o maşină „tare” a bătut crunt o pensionară şi pe fiul ei, masterand, în vârstă de 28 de ani. Acestuia i se păruse că masterandul a blocat, cu căruciorul de mărfuri, calea autoturismului său de lux. Astfel că l-a atacat, pur şi simplu, dându-i un cap în gură. Iar când mama tânărului a încercat să-şi scape băiatul, cocalarul a stâlcit-o în bătaie şi pe femeie. Apoi a urcat în maşină şi a fugit, cu un client pe urmele sale. Acesta, în ciuda eforturilor depuse l-a pierdut pe agresor, care a reuşit să se facă nevăzut printre blocuri.

D-na Stela este una dintre cele mai vechi şi mai respectate asistente ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, pensionată în urmă cu un an. Aceasta şi fiul ei au avut parte, marţi 28 februarie, de o întâmplare pe care n-o va uita toată viaţa şi de pe urma căreia a rămas traumatizată, în ciuda grozăviilor văzute şi trăite în cei 32 de ani de muncă pe salvare. Miercuri, 1 martie femeia povesteşte, fără reţinere, păţania cruntă prin care a trecut împreună cu fiul ei în ziua precedentă. O temperează permanent fiul ei, care se teme, efectiv, ca nu cumva „nebunul” care i-a stâlcit în bătaie să-i identifice, pe baza articolului, să apară din neant şi să-i facă din nou una cu pământul. Totuşi, femeia apucă să-mi povestească esenţialul tărăşeniei: „Marţi seară, pe la ora 20.00 , fiul meu trecea prin parcare, cu căruciorul de mărfuri, ca să-l pună înapoi în stand. Brusc în faţa lui, pe trecere, la intrarea în „Auchan” a apărut o maşină roşie, puternică şi din ea s-a dat jos un individ după ce i-a blocat fiului meu căruciorul. I-am citit pe buze, doar atât: „Vrei să iei un cap în gură?” Şi nici n-a încheiat de rostit cuvintele respective, că i-a şi ars fiului meu un cap în gură. Apoi, când am sărit să-l apăr pe băiat, pe mine m-a lovit mult mai rău, cu pumni în figură”. De altfel, faţa femeii arată groaznic – e tumefiată peste tot, iar oasele feţei par şi ele puternic afectate. Povesteşte mai departe că după incident, a fost alarmată paza hypermarket-ului, s-a adunat lume ca la urs – dar între timp cocalarul a urcat în maşină şi a spălat putina. Degeaba un client a pornit în urmărirea lui, cu fetiţa sa alături – dacă nu să-l blocheze, măcar să afle numărul tăbliţei de înmatriculare a maşinii acestuia. Însă – arată femeia – omul, extrem de abil şi bun cunoscător al topografiei locului a dispărut printre blocuri, de parcă l-a înghiţit pământul. Se „scapă” şi fiul ei, sarcastic, uitând pentru o fracţiune că şi-a propus să nu facă mărturisiri jurnalistului Gazetei de Cluj: „Am solicitat, reprezentanţilor firmei, înregistrările camerei de supraveghere ale magazinului, dar deocamdată nu am avut parte de succes în acest sens. Sper ca măcar poliţiştilor să li se pună la dispoziţie”. Între timp, cei doi sunt poftiţi în cabinetul de consultaţii, de unde femeia se întoarce cu un certificat medico-legal în care i se recomandă două săptămâni de îngrijiri medicale, iar fiului său doar câteva zile.

La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 21:30, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, în parcarea unui centru comercial, a avut loc o agresiune. În fapt, un bărbat a sesizat faptul că, atât el, cât şi mama acestuia, aflându-se în parcare, au fost agresaţi de către o persoană necunoscută, conducător al unui autovehicul. În fapt, cei doi au sesizat faptul că cel în cauză nu le-ar fi acordat prioritate pe trecerea destinată pietonilor şi ar fi acroşat cu maşina căruciorul de cumpărături, context în care ar fi coborât din maşină şi i-ar fi agresat. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

 

4 COMENTARII

  1. […] Scenă de coşmar marţi seară, în jurul orei 20.00 la „Auchan” – Gheorgheni: un cocalar cu o maşină „tare” a bătut crunt o pensionară şi pe fiul ei, masterand, în vârstă de 28 de ani. Acestuia i se păruse că masterandul a blocat, cu căruciorul de mărfuri, calea autoturismului său de lux. Astfel că l-a atacat, pur şi simplu, dându-i un cap în gură. Iar când mama tânărului a încercat să-şi scape băiatul, cocalarul a stâlcit-o în bătaie şi pe femeie. Apoi a urcat în maşină şi a fugit, cu un client pe urmele sale. Acesta, în ciuda eforturilor depuse l-a pierdut pe agresor, care a reuşit să se facă nevăzut printre blocuri, scrie Gazeta De Cluj.ro […]

  2. […] O fosta asistenta medicala si fiul sau au fost batuti in parcarea unui supermarket din din Gheorgheni. Unui individ i s-a parut ca fiul pensionarei a blocat, cu caruciorul de marfuri, calea autoturismului sau de lux. Astfel ca l-a atacat, pur si simplu, dandu-i un cap in gura. Iar cand mama tanarului a incercat sa-si scape baiatul, individul a stalcit-o in bataie si pe femeie. Apoi a urcat in masina si a fugit, cu un client pe urmele sale. Acesta, in ciuda eforturilor depuse l-a pierdut pe agresor, care a reusit sa se faca nevazut printre blocuri, scrie Gazeta de Cluj. […]

  3. […] O fosta asistenta medicala si fiul sau au fost batuti in parcarea unui supermarket din din Gheorgheni. Unui individ i s-a parut ca fiul pensionarei a blocat, cu caruciorul de marfuri, calea autoturismului sau de lux. Astfel ca l-a atacat, pur si simplu, dandu-i un cap in gura. Iar cand mama tanarului a incercat sa-si scape baiatul, individul a stalcit-o in bataie si pe femeie. Apoi a urcat in masina si a fugit, cu un client pe urmele sale. Acesta, in ciuda eforturilor depuse l-a pierdut pe agresor, care a reusit sa se faca nevazut printre blocuri, scrie Gazeta de Cluj. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.