Mai multe partide politice şi sindicate elene vor protesta pe tot parcursul zilei de miercuri împotriva fascismului, la Atena şi în alte regiuni din ţară, unde continuă operaţiunile poliţiei împotriva partidului neonazist Zori Aurii, informează AFP.
Punctul culminant al acestor manifestaţii este aşteptat miercuri seara la Atena, unde partidele de stânga, sindicate şi asociaţii antifasciste au făcut apel la organizarea unui protest de amploare, după asasinarea săptămâna trecută a unui muzician de extremă-stângă de către un camionagiu care şi-a mărturisit orientările neonaziste.

‘Facem apel la mobilizarea tuturor grupurilor sociale şi instituţionale’, a declarat partidul socialist Pasok, în timp ce partidul stângii radicale Syriza, principalul partid de opoziţie, a făcut apel la ‘un marş paşnic pentru apărarea democraţiei’.

Manifestaţiile antifasciste de săptămâna trecută au condus la ciocniri violente cu poliţia.

Acuzată de presă de pasivitate faţă de actele comise de neonazişti, poliţia elenă şi-a intensificat raidurile împotriva grupării Zori Aurii. Marţi seara, un fost poliţist care asigura protecţia unui membru al grupării Zori Aurii a fost arestat, după descoperirea în sediul partidului de la Agrinio, în centrul ţării, a unor obiecte şi cartuşe de vânătoare care-i aparţineau.

În septembrie 2012, poliţistul a fost concediat, fiind suspectat că ar fi fost implicat alături de un deputat din Zori Aurii, Kostas Barbaroussis, de distrugerea unor standuri comerciale aparţinând imigranţilor la Agrinio.

Zori Aurii are 18 deputaţi din cei 300 de membri ai parlamentului.

Zilele viitoare, poliţia urmează să efectueze percheziţii şi în alte sedii ale partidului, în cadrul unei vaste anchete privind posibile legături între Zori Aurii şi elemente ale poliţiei.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.