Singurul şahist român Andrei ISTRĂŢESCU, care a învins un fost campion mondial şi anume Anatoly Karpov, considerat cel mai bun jucător de şah din toate timpurile din lume,  participă la un simultan de şah cu tineri şi copii din Câmpia Turzii, eveniment ce are loc vineri, 31 iulie 2015, ora 12.30, la Sala Mică a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu” a municipiului Câmpia Turzii, anunță Turda News.

Primarul municipiului Radu HANGA şi marele maestru internaţional Andrei ISTRĂŢESCU, dechid simultanul de şah. Sunt invitaţi iubitori pasionaţi ai acestui sport al minţii, reprezentanţi ai administraţiei locale, consiliul local, instituţii, media şi societatea civilă.

Copiii au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Dintre aceştia se remarcă în mod deosebit Şipoş Sony Laurenţiu, din Câmpia Turzii, câştigător a  peste 26 de turnee şi concursuri jucate în decursul a 3 ani şi jumătate de activitate. Suntem încântaţi că Sony va reprezenta România în lunile octombrie-noiembrie, anul acesta, la Campionatul Mondial de Şah pentru Copii şi Juniori, care se va desfăşura în Grecia. Pentru copii şi tinerii şahişti, simultanul de şah de vineri, în care îl vor întâlni pe marele maestru internaţional Andrei ISTRĂŢESCU, va reprezenta un plus de cunoaştere, de dobândire a unei experienţe memorabile.

 andrei istratescu

Părinţii copiilor care beneficiază de simultanul de şah cu marele maestru, apreciază implicarea administraţiei locale de a organiza în municipiului Câmpia Turzii, un eveniment cu care poate te întâlneşti o dată în viaţă. În numele părinţilor, ai copiilor pe care îi reprezint şi al meu personal, doresc să mulţumesc domnului Primar Radu HANGA, domnului Administrator Public Petre POP, administraţiei locale şi tuturor celor implicaţi pentru faptul că:

ACEŞTI TINERI PRIMESC UN IMPULS ÎN PRACTICAREA ACESTUI SPORT MINUNAT ŞI PĂTRUNDEREA ÎN TAINELE LUI!”, declară Antrenorul Clubului Potaissa Turda, domnul Marin FÂNTÂNĂ, citat de Turda News.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.