Subiectul cu migranţii ce urmează să fie aduşi în România şi implicit la Cluj a fost prea puţin dezbătut în presa naţională, în ultima perioadă. Reflectoarele s-au mutat subit pe schimbări de guvern, legea salarizării sau OUG 13 în vreme ce ONG-uri precum LADO Cluj şi-au depus proiectele şi au obţinut finanţări pentru a ”şcola” şi integra mii de migranţi. Început încă din ediţia trecută, în această săptămână cu precizarea că în acest timp, Guvernul Tudose a făcut o mişcare şahistă de proporţii publicată în Monitorul Oficial al României.

 

Pe scurt, în materialul anterior am vorbit despre marele proiect ”record” de aproximativ o jumătate de milion de lei pe care Lado Cluj în frunte cu preşedinta ONG-ului Ana Luduşan l-a obţinut prin sprijin guvernamental şi european pentru a integra în judeţele Cluj, Baia Mare, Sălaj şi Bistriţa Năsăud câteva mii de migranţi. Cu toate acestea ONG-ul îşi asumă doar integrarea acestora în societate şi nu cazarea sau răspunderea în vreun fel pentru faptele acestora.

 

S-au dezgropat ”morţii”

Ca reacţie la materialele publicate, un fost colonel SRI a ieşit în presă cu afirmaţii îngrijorătoare care întăresc cele prezentate.

Generalul în rezervă Sorin Gabriel Cozma, fost şef al Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul Serviciului Român de Informaţii, a declarat că valurile de migranţi vor lovi România, spunând că ţara noastră va trebui să dea un răspuns la întrebarea dacă este sau nu pregătită să primească jumătate de milion de musulmani.

“Valurile de emigranţi vor lovi şi România. E România pregătită să primească 500.000 de musulmani? Vorbim de femei, copii, oameni normali care au pătimit foarte mult în ţările lor. Vom fi sau nu pregătiţi? Va trebui să dăm un răspuns la problema aceasta. Avem o lipsă de forţă muncă acută. Istoric, România nu s-a mai confruntat cu asemenea pregătită. Suntem pregătiţi să facem switch-ul?”, a declarat recent fostul general SRI Sorin Gabriel Cozma.

mihai tudose

Guvernul Tudose deschide oficial porţile

La începutul acestei luni, miercuri, 9 iulie apare în monitorul oficial lovitura de graţie mascată într-o denumire pompoasă: Obiectiv strategic general – Promovarea migraţiei legale în beneficiul tuturor părţilor: societatea românească, imigranţi şi statele lor de origine.

Toată această operaţiune va fi coordonată de către viceprim-ministrul Marcel Ciolacu, cel ce va superviza Comitetul Interministerial Coaliţia Naţională pentru Integrarea Refugiaţilor. Decizia a fost luată de însuşi premierul PSD Mihai Tudose.

În acest moment presa naţională şi-a îndreptat, din nou, reflectoarele pe acest subiect, dezvăluind că Ciolacu era în trecut şi poate este şi în prezent un apropiat al lui Omar Hayssam, celebrul sirian acuzat de terorism în România.

Culmea e că, pe plan local şi judeţean şefii instituţiilor administrative au rămas lăsaţi pe dinafară. Poate chiar intenţionat. Mai exact, în momentul în care am încercat să obţinem declaraţii de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi de la primarul din Huedin, ambii au precizat că nu ştiau nimic despre venirea migranţilor în teritoriul de care ei răspund.

Deputatul Horia Nasra s-a arătat surprins de o asemenea veste, susţinând că venirea a mii de migranţi la Huedin sau per total în judeţul Cluj ar putea reprezenta o ameninţare la Siguranţa Naţională. Lucru care de altfel este adevărat şi demonstrat prin acţiunile altor state membre UE care au acceptat integrarea altor popoare şi ulterior au fost ţinta unor atacuri teroriste.

 

Dunărea pavată cu ”intenţii bune”

Numărul refugiaţilor pe care îi va primi România este încă neclar. Conform unei decizii de acum peste un an ar putea veni peste 6000, dar între timp valul migrator a crescut.

Judeţul Tulcea, în special zona Delta Dunării, se pregăteşte să primească, o parte din imigranţii din Italia şi Grecia – după cum a anunţat directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Tulcea, transmitea anul trecut Radio România Actualităţi, conform RADOR.

Având cea mai mică densitate a populaţiei dintre judeţele României, Tulcea are în Delta Dunării mai puţin de 12.000 de locuitori, potrivit ultimului recensământ.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială au recomandat primarilor din judeţul Tulcea, în special celor din Delta Dunării, să pregătească locuinţe sociale pentru imigranţi, iar instituţiilor publice, să asigure integrarea lor. Autorităţile nu au dat alte detalii, însă alte tabere pentru migranţi au fost pregătite pe Litoral.

Calin Mărincus

Protector al clujenilor şi în cartea de muncă

Subiectul ne-a fost pus în vizor de către Călin Mărincuş, un angajat la o firmă de pază din Cluj-Napoca şi totodată un lider al acţiunilor împotriva acestor demersuri. De asemenea, Mărincuş a confruntat-o pe Ana Luduşan, preşedinta ONG-ului LADO Cluj, încercând să obţină mai multe explicaţii justificative despre motivele ce au stat în spatele obţinerii acelui proiect.

„Pentru cei mulţi care nu au înţeles ,scandalul meu cu ONG-ul LADO este legat de dorinţa aberantă a acestei adunături de pseudo – intelectuali să aducă în Cluj, Baia Mare, Bistriţa etc. mii de migranţi economici musulmani, acum numiţi resortisanţi. Aceste demersuri sunt făcute de nişte trădători fără scrupule şi fără discernământ, doar pentru a încasa fondurile alocate. ONG-ul LADO se află în cârdăşie cu alte organizaţii ca ASSOC, JRS  aparţinător de călugării iezuiţi), şi bineînţeles cu girul acestui guvern de incapabili al PSD. Vreau să subliniez că acest număr de migranţi economici nu are legătură cu cotele stabilite pentru România. Cineva m-a sfătuit să o iau mai uşor pentru că tot ceea ce se întâmplă îmi da apă la moară mie, lui Cătălin Ioan Berenghi, Daniel Gheorghe şi altora care ne opunem acestor orori care se doresc a fi aduse peste români. Nu cred că avem nevoie de orori în România să arătăm că avem dreptate, este suficient să ne uităm în Europa de Vest, unde faptele antisociale ca agresiuni, crime, violuri, atentate, au devenit rutină. Românii nu vor deveni victime de rutină în propria lor tară! Sunt sigur că va avea loc o „mare expulzare”, dar repet, România are nevoie de românii ei şi identitatea sa”, povesteşte Mărincuş.

 

Aşteptăm integrarea noastră

În altă ordine de idei, pentru ca mii de migranţi să se stabilească în România, ţara pe care sirienii o luau în batjocură în valul din 2016 spunând că e prea săracă să fie luată în considerare şi că ei de fapt o traversează pentru a ajunge în Germania, şi noi, românii, clujenii avem nevoie să fim ”integraţi” şi asiguraţi că aceste demersuri se vor face în deplină responsabilitate. În acest sens, Gazeta de Cluj a făcut mai multe adrese către ”partenerii-finanţatori” ai LADO Cluj pentru a afla poziţia acestora şi implicit planul lor de a asigura siguranţa clujenilor.

4 COMENTARII

  1. Calin Marincus nu te lasa suntem alaturi de tine,iar aceea babaluda cu probleme de mansarda trebuie dusa la Borsa la glumeti.Huooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo !!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.