Mărturii cutremurătoare ale pacienţilor lui Lucan: „Plăteşti 6.000 euro sau te tai ca pe un porc”

2182

Medicul Mihai Lucan a făcut o anchetă proprie pentru a afla cine dă informaţii din interior anchetatorilor. A reuşit astfel să afle că există un dosar, dar şi numele procurorului care strângea probe, cu 6 luni înainte ca informaţiile să devină publice, anunţă PROTV.

„Sunt şi eu un om inserat cât de cât în lume”, spunea ironic Lucan, în înregistrări care apar acum în spaţiul public. Cei care i-au fost pacienţi, în schimb, au început să vorbească din ce în ce mai des iar poveştile lor sunt cutremurătoare.

Mihai Lucan: mai este un punct pe care l-am auzit la .. .şi care mi l-aţi spus dumneavoastră şi probabil că şi numele procurorului sau cum îl cheamă p-ăla?
Şeful Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii: Cine?
Mihai Lucan: nu-l ştii pe ..( numele procurorului)?
Şeful Corpului de Control: Nu, cine e asta? De la noi de la minister?
Mihai Lucan: da… deci apropo de faptul că … iartă-mă.. sunt şi eu un om inserat cât de cât în lume

Discuţia înregistrată de o persoană din anturajul medicului Mihai Lucan avea loc în luna septembrie a anului trecut, iar interlocutor este tocmai şeful corpului de control al ministerului sănătăţii . Abia în luna aprilie a acestui an procurorii au anunţat începerea cercetărilor în rem, însă Lucan ştia încă de pe-atunci, de la „băieţii cu urechi mari”, cum îi plăcea să spună, cine strânge probe despre activitatea sa.

Este doar o parte din lunga discuţie purtată cu oficialul din sănătate pe care urologul ar fi încercat să îl intimideze ca să stopeze controlul. Apoi, spun procurorii a început să facă propria ancheta cu ajutorul informatorilor: cine şi ce-a spus.

„Inculpatul LUCAN MIHAI și-a întrerupt concediul petrecut în străinătate şi a contactat, în mod direct ori prin intermediari, mai multe persoane cu influență în cadrul mai multor instituții ale statului cărora le-a solicitat ajutorul”, susţin procurorii.

La minister au ajuns însă datele adunate de inspectori dar şi numeroase mărturii ale pacienţilor care susţin că au fost terorizaţi de Mihai Lucan. Chiar şi acum, aceştia vorbesc doar sub protecţia anonimatului, de frică repercurisiunilor.

„Domnul Lucan spunea suma personal. Când sora mea a avut nevoie de transplant, este lista spitalului şi încă o listă pentru cei care sunt dispuşi să plătească pentru rinichi. I-a spus suma… „, spune o pacientă, sub protecţia anonimatului. „Sumele variază de la caz la caz. În cazul nostru 10 mii de euro doar ca să îi facă rost de rinichi. Când apărea primul rinichi valabil îl dădea persoanei care dispunea financiar mai mult şi după aia se plătea operaţia.”

Iar acuzaţiile nu se opresc aici. „Apoi, în 2009, a mai trebuit o altă intervenţie unde s-a cerut 6.000 Domnul Lucan i-a spus surorii mele, ori plăteşti banii ăştia, 6000, să-ţi fac laparascopie, ori am să te tai ca pe un porc„.

Când au încercat schimbarea medicului, „ne-a spus clar şi i-a spus şi domnului doctor: dacă preiei cazul acesta şi iei pacientul am să o scot afară de pe lista de transplantaţi, din program”.

Abigail Bodiș: „E dur. Prima dată când am mers să-mi facă transplant, am intrat la dansu’ şi prima întrebare a fost: Din ce trăiţi? Cât puteţi să-i daţi unui doctor?”

Aurora Denişa Sotean: „El venea, nu băga pe nimeni în seamă, nu stătea de vorbă cu pacienţii. Am plâns că aveam dureri dar nu m-a băgat în seamă, numai dacă aveai bani se uita la tine. Da, toată lumea vorbea aşa. Trebuia să mergi la spitalul lui privat.”

De altfel, prin acest „transfer” al pacienţilor de la stat la clinica privată a medicului, spun procurorii, Lucan ar fi adus un prejudiciu de peste 1 milion de euro institutului de transplant renal. Avocatul urologului a refuzat să comenteze în vreun fel aceste acuzaţii.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Porcul este chiar el și nu trebuie spălat sub nici un chip. Autoritățile să își facă treaba impecabil, astfel încît să nu scape basma curată.
    Comportamentul său este unul de infractor care se crede deasupra legii și a moralei. E timpul să-și învețe lecția.

LĂSAȚI UN MESAJ