Mâţu şi „Cobra”, haiducii comunei Mărgău. După „întâlnirea” cu ei un sătean a murit, altul a ajuns la Neurochirurgie!

4421

Două incidente violente din comuna clujeană de munte Mărgău inspiră teamă printre săteni şi provoacă neîncredere în autorităţile statului. Ambele s-au petrecut la un interval de două-trei luni, primul fiind urmat de moartea unui sătean şi celălalt de internarea altuia, în stare gravă, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. Totul, deoarece până la ora deplasării în comună a reporterului Gazeta de Cluj poliţia s-a implicat prea puţin. Lumea vorbeşte, fără să aibă curajul s-o spună oficial că vinovaţi sunt doi „eroi” locali: Adrian Mâţu – se pare, autorul principal al  celor două agresiuni şi Constantin Pavel – zis „Cobra” – martor sau complice la cea soldată cu moartea unui sătean.

 

„Reconstituirea”

2 iunie, 2017, comuna de munte clujeană Mărgău. Un localnic în vârstă de 53 de ani, Gheorghe Gheleşel – zis „Gheorghe a Tucării”, trece podeţul din centrul aşezării. Vine de la sora lui, în mână o pungă în care se află mai multe haine, încă jilave, proaspăt spălate. Se îndreaptă spre casă pentru a le pune la uscat, însă nu înainte de a fi băut câteva beri la barul din sat. Însă, ghinionul lui e acela că se întâlneşte cu consăteanul său Adrian Mâţ – zis „Adi a lui Călin” – bine băut şi teribil de nervos, de altfel starea sa permanentă. Povesteşte, la trei zile de la incident, Iosif Popa – zis „Ica Bodii”: „Gheorghe săracu era şi el băut – da` nu tare. P…a ăsta de Adi s-o luat de el ca să-i dea nu ştiu ce secure. Şi apoi o golit în capul lui o sticlă de bere. „Ce ai cu mine Adi”? „Iar te bat”! Apoi s-o brănţălit amândoi, acolo, pe pod. Şi Adi l-o trântit jos pe Gheorghe, s-o suit călare pe el şi-i tot căra la pumni. Lângă ei era văcarul satului şi unu` Petrică Poptean, la care Adi lucrează. Şi Petrică Poptean i-o zis lui Adi să înceteze, că-l omoară şi la fel îi zicea şi victima. Dar văcarul satului s-o aplecat peste Adi şi i-o zis ceva la ureche, care s-a înfuriat brusc şi i-a ars încă una lui Gheorghe. Acesta a leşinat după lovitura asta şi n-a mai mişcat vreo zece minute. I-am strigat atunci şi eu să stea mai blând, că-l omoară pe Gheorghe – şi intră, dracului, în puşcărie. A zis aşa: ”Lasă-l să moară-n p…a mea”!”. Intervine în discuţie şi ginerele victimei, Mihai Dragoş, aflat alături de noi: „Socrul şi Adi sunt cumnaţi, fiindcă au fost căsătoriţi cu două surori şi între ei relaţiile nu sunt prea calde, mai ales că în urmă cu ceva timp, pe 23 mai, cineva i-a spart casa socrului meu – care traieşte singur – şi i-a mâncat cârnaţii. Iar pentru că Adi era pe lista suspecţilor şi poliţia-l luase la întrebări acesta a găsit de cuviinţă să  se răzbune acum pe socru. Eu cred că, de fapt, răzbunarea a fost motivul atacului”.

Iosif Popa, zis Ica Bodii, martorul ocular al bătăii...

Iosif Popa zis Ica Bodii, martor ocular la agresiunea asupra lui Gheleșel, ascunsă de făptaş şi ciracii săi la venirea ambulanţei

 

Îşi continuă „Ica Bodii” relatarea: „Atunci, văzând că Gheorghe nu mai mişcă, Adi i-o zis văcarului să aducă o căldare cu apă din vecini şi să-l stropească pe Gheorghe, ceea ce el a şi făcut. Şi l-o luat de picioare, târându-l spre capul podului lovindu-l astfel, din nou, tare cu capul de ciment. Apoi o sunat la 112 şi când o venit salvarea de la Huedin ei le-or spus celor de la ambulanţă că Gheorghe o căzut la pod şi s-o lovit de marginea lui, aşa că poliţia n-a mai venit la caz. De acolo, când a venit salvarea eu am plecat de acolo, nu mai ştiu ce s-a întâmplat”. Declară în continuare Mihai Dragoş: „Socrul a fost dus la Spitalul Orăşenesc Huedin, a fost ţinut o noapte internat şi pe tot timpul drumului striga „Nu mă mai bateţi”! Apoi, medicii l-au externat a doua zi, dar fără să-i facă un consult ca lumea. Omul a ieşit până la poartă, a stat puţin pe o bancă şi i s-a făcut rău, după care a fost adus înapoi, pe targă, în spital. Abia atunci medicii au anunţat Clujul, fiind transferat după aceea – cu capul cât o baniţă –  şi operat de urgenţă, pe creier, la Clinica de Neurochirurgie deoarece avea doi hematomi”.

 

Precedent mortal, neluat de nimeni în seamă

Îşi aminteşte, îngândurat, un alt episod asemănător, dar mult mai tragic, petrecut în sat în urmă cu două-trei luni: un anume Gheorghe Poptean, „consumator” notoriu, a murit în spital după o agonie de trei săptămâni, tot după o „confruntare” cu Adi Mâţu, dar şi cu Pavel Constantin zis „Cobra”. Acesta băuse o noapte întreagă împreună cu ei şi se pare, după ce a fost bătut de cei doi a zăcut ore în şir pe drum, fără ca vreo autoritate a statului să fie anunţată.  De aceea ne temem ca nu cumva situaţia respectivă să se repete şi-n cazul socrului meu care, recunosc, n-a fost chiar uşă de biserică, dar nici nu merita un asemenea tratament. Apare pe stradă şi Grigore Capota, un mărgăuan stabilit la Bucureşti, om de afaceri, care-i cunoaşte pe toţi protagoniştii, „ca-n palmă”. „Pe Adrian Mâţ ăsta îl ştiu fiindcă a lucrat şi la socrul meu, la Bucureşti, dar socrul l-a dat afară fiindcă era pus numai pe furăciuni şi individul s-a întors în Mărgău. Aici nu numai că a bătut oameni şi a făcut puşcărie, dar a şi omorât un om, împreună cu „Cobra”, scăpând însă amândoi basma curată. Şi acum Adi l-a bătut pe Gheorghe Gheleșel şi nimeni nu-i vine de hac, fiindcă-i rudă cu primarul. De altfel, aşchia nu putea sări departe de trunchi fiindcă şi tatăl lui Adi era cel mai mare hoţ de cai şi găini din Mărgău”. Dorim apoi să aflăm câte  ceva de la „Cobra” – Adi fiind de negăsit la ora aceea, ascuns prin niscaiva „cotloane” – şi purcedem la gospodăria acestuia. Insul, de-a dreptul fioros – cu părul vopsit în negru şi cu o creastă proeminentă, asemănătoare cu capul unei cobre – se prezintă, beat-turtă, la poartă. Refuză să vorbească despre cazul petrecut în urmă cu câteva luni, care a dus la moartea lui Gheorghe Poptean, declarându-ne, scurt, că nu dă interviuri când e beat. Apoi mă ameninţă, direct, cu moartea, astfel că am fost nevoit să mă  retrag rapid din faţa lui, fiindcă omul chiar nu glumea.

Aflăm, la încheierea ediţiei, de la Mirela Dragoş, fiica lui Gheorghe Gheleșel că abia după începerea anchetei jurnalistice făcute de către Gazeta de Cluj a fost contactată de către poliţia din comună pentru a da lămuriri despre caz. Cât despre starea de sănătate a tatălui, aceasta ne-a declarat că – deşi aflat în continuare în spital – starea lui s-a îmbunătăţit puţin, însă pierderile sale de memorie sunt, în continuare, dese ca urmare a loviturilor suferite la cap.

 

Punctul de vedere al I.P.J. Cluj

“Poliţiştii din Mărgău s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal, aceştia fiind anunţaţi de cadre medicale cu privire la faptul că un bărbat, care prezenta leziuni, a fost adus la unitatea spitalicească.

La unitatea de parchet a fost înregistrat un dosar penal, sub numărul 538/P/2017, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Cu privire la celălalt subiect, vă comunicăm faptul că este înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ucidere din culpă”, faptă prevăzută de Codul penal, cercetările fiind efectuate sub coordonarea parchetului”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J Cluj.

 

6 COMENTARII

  1. sunt minciuni,politistii din Margau sunt pe o mana cu acesti indivizi,ei nu-i cerceteaza ,drept rezultat omorul din urma cu 2 luni,cand politisti au stiut ce s-a intamplat dar nu au facut nimic,inafara de afaceri cu lemne acesti oameni ai legii nu fac nimic,iar conducatorii de la IPJ Cluj dau comunicate mincinoase protejand pe acesti politisti mafioti

  2. Unde sunt oamenii de ordine din comună ? Dorm in papucii statului si mănâncă ceapa gostatului !!! Afară cu ei ca numai de afaceri se ocupă cu lemne.

  3. de cand la Margau a poposit seful de post Popa Calin unul dintre cei mai mafioti si slugarnici politisti se intampla multe,acest politist a musamalizat sute de plangeri ale cetatenilor a musamalizat sute de infractiuni comise de cei certati cu legea acest politist mafiot a facut aici numai afaceri oneroase cu lemne ,a strans in conturi zeci de mii de euro numai din afaceri dubioase cu lemne,protejeaza de cand este aici la Margau mafia lemnului,este unul dintre cei mai slugoi politisti din zona,in urma cu 2-3 ani de zile s-a pus problema schimbarii lui de aici din comuna dar s-a plans la fostul comandant Marcu ca daca il muta nu o sa-i mai mearga oamenii din margau la nunta ,si asa acesta la crezut si nu la mai mutat si la lasat in continuare sa vanda lemne si sa faca bani

LĂSAȚI UN MESAJ