Consilierii judeţeni din Cluj au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară, marţi 24 februarie, de la ora 19, pentru a aproba proiectul de asociere dintre CJC şi Aeroportul Internaţional Avram Iancu. Această asociere este una indispensabilă pentru ca Aeroportul să obţină finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană pentru proiectul  de transport intermodal.

 

Şedinţă convocată la ceas de seară şi în ultima clipă

Cei 25 de consilieri prezenţi au votat în favoarea proiectului, însă nu înainte de a adăuga un amendament de mandatare pentru vicepreşedintele CJC, Ioan Oleleu, ca desemnat oficial la semnarea actelor de obţinere de finanţare nerambursabilă.

„Din partea grupului de consilieri judeţeni ai PNL dorim ca acest proiect să aibă un amendament prin care Consiliul Judeţean Cluj să fie lider de asociere şi de asemenea îl desemnăm pe Ioan Oleleu, pentru a fi cel ce semnează cererea de finanţare nerambursabilă”, a cerut consilierul judeţean Mihai Seplecan. Deloc încântat de acest amendament, Ioan Oleleu a acceptat decizia colegilor săi, neavând posibilitatea de a se sustrage de la el.

„Sunt de acord cu acest amendament, însă nu mă gândesc pentru nici o secundă să îmi asum ce hotărăşte plenul. Supun acest amendament la vot pentru a-l valida”, declară Oleleu.

Amendamentul a trecut, iar imediat după aceasta s-a aprobat proiectul în totalitate. Aeroportul Internaţional Avram Iancu va depune până joi dimineaţa cererea pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru primul proiect intermodal din România.

 

„S-a dezbătut foarte mult importanţa acestui proiect pentru judeţul Cluj, după cum menţionam în alte şedinţe, aceste proiecte sunt în concurenţă cu proiectele din România, sunt în concurenţă cu proiectele din Europa. În momentul de faţă proiect intermodal îşi doresc aeroporturile din judeţele Mureş, Ilfov, Iaşi şi Timiş.Nu credem în scenarii. Suntem convinşi că nimeni nu blochează acest proiect doar pentru ca Mureşul să ne-o ia înainte pentru că nu pot fi finanţate două proiecte. Noi, cei din Cluj, suntem deschizători de drumuri pe intermodal, din acest motiv sunt anumite probleme şi le-am discutat şi astăzi cu domnul ministru Ioan Rus, cu secretarul de stat Mircea Jorj, cu domnul director Neaga de la CNADNR, şi cu cei de la CFR. Având în vedere că suntem deschizători de drumuri şi este primul proiect intermodal din România, normal că sunt foarte multe probleme, legat de avize, legat de asocieri, dar principalul este să depăşim aceste probleme. Ca dovadă că astăzi am reuşit să obţinem anexele semnate de la CNADNR. Avem promisiuni de la CFR. Acest program pe conectivitate asigură 85% cofinanţare din partea Comisiei Europene.În privinţa liderului, rugămintea este să rămână Consiliul Judeţean pentru că deja sunt foarte multe acte şi avize şi în opt ore de muncă, mâine nu le putem schimba pe numele aeroportului.Am depus solicitări repetate să se întrunească echipa de lucru, nu s-a întrunit echipa de lucru, erau 4 membri de la aeroport, 4 de la CJ, 2 de la CFR, era foarte important să se discute toate aceste aspecte, deşi s-a numit prin hotărâre de CJ nu s-a întrunit niciodată”, a justificat directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu, David Ciceo.

 

Oleleu a refuzat să semneze cererea de finanţare pentru transportul intermodal

De frica procurorilor DNA, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, pune în pericol un proiect de 76 de milioane de euro, finanţat din fonduri europene, care vizează construirea unui centru intermodal ce ar transforma Aeroportul Internaţional Cluj Napoca într-un punct important pe harta transportului de marfă. Marţi (24 februarie) noaptea, Ioan Oleleu a decis să amâne semnarea cererii de finanţare chiar dacă în şedinţa extraordinară de marţi seara, consilierii judeţeni au decis, pe de-o parte, asocierea CJ Cluj cu aeroportul pentru depunerea cererii de finanţare a proiectului privind transportul intermodal, iar pe de altă parte, Oleleu a fost mandatat să semneze această cerere de finanţare.

Potrivit unor surse din cadrul CJ Cluj, Oleleu, împreună cu Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă, Ştefan Iliescu şi Simona Gaci, a plecat miercuri dimineaţa la Bucureşti la Ministerul Transporturilor pentru o întâlnire cu reprezentanţi din minister, din CNADNR şi din CFR “în vederea semnării cererii de finanţare”. Aparent, Oleleu ar fi primit un fax, tot în 24 februarie, însă după şedinţă, prin care se menţiona că avizul de la CNADNR, necesar pentru obţinerea asocierii, nu include responsabilităţi juridice. Astfel, Oleleu a plecat la Bucureşti la primele ore ale dimineţii pentru a se informa personal dacă toate avizele incluse în cererea de finanţare nerambursabilă sunt corecte.

 

Mai au timp până în 3 martie pentru a  depune cererea

S-a obţinut de la Comisia Europeană o amânare a termenului de depunere a cererii de finanţare a proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Avram Iancu” deoarece până la data de 26 februarie, termenul-limită iniţial,  Ioan Oleleu nu a semnat cererea. Amânarea termenului de depunere a cererilor, pentru toţi concurenţii la proiectul intermodal, a fost decisă de INEA. Aceştia au motivat printr-o notificare că se amână termenul de la  26 februarie la 3 martie din cauza unor dificultăţi tehnice de upload a documentaţiei pentru proiect direct pe platforma site-ului. Cât despre procedura de analizare a proiectelor,Comisia Europeană a anunţat că după data de  3 martie  va face  o sesiune de seminarii de studiere a fiecărui proiect în parte şi preconizează că vor acorda un răspuns final doar la sfârşitul anului 2015.

Ce-a de-a doua perioadă de depunere a candidaturilor pentru  acest proiect va avea loc în 2016, iar candidaţii respinşi în acest an vor avea şansa de a corecta posibilele greşeli sau de a îndeplinii mai multe criterii cerute, dar într-o perioadă mai scurtă, ianuarie-februarie (2016) şi nu septembrie (2014) – martie 2015, ca acum.

 

Istoricul proiectului intermodal pentru Cluj

Cursa pentru  proiectul intermodal a fost lansată în toamna anului 2014. Obiectivele de investiţii ale proiectului de transport intermodal sunt: terminal CARGO aeroport, gară CFR călători, legătură pentru pasageri staţie CFR călători-aeroport, legături auto între CARGO CFR şi CARGO aeroport, terminal CARGO CFR, staţie tri-cogenerare, parc fotovoltaic.

Consiliul Judeţean Cluj a amânat de nenumărate ori constituirea unei asocieri cu Primăria Cluj-Napoca, Primăria Apahida, CFR, aeroport, ministerul Transporturilor pentru a depune documentaţia necesară asigurării finanţării din fonduri europene a acestor obiective. Proiectul de transport intermodal este în valoare de 76 de milioane de euro, din care, 85 %, 60 de milioane este finanţare europeană.

ioan oleleu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.