O femeie care recent și-a pierdut copilul a lansat pe o rețeaua de socializare acuzații de malpraxis împotriva medicului Călin Ordeanu de la Spitalului de Chirurgie Pediatrica din Cluj-Napoca:

D-le Dr. Călin Ordeanu, miercuri mi-am înmormântat copilul pe care l-ați operat și l-ați nenorocit dvs., copilul de care nu v-a păsat o singură secundă în decursul a o lună și jumătate cât a fost internat în secția de terapie intensivă a spitalului de chirurgie pediatrică Cluj.

Aș vrea să știu în cazul în care aveți cunoștință, oare puteți dormi liniștit noaptea? Oare vă imaginați ce am simțit în momentul când mi-am ținut în brațe copilul mort? Oare vă puteți imagina ce înseamnă pentru o mamă să își pună în sicriu copilașul pe care trebuia să îl pună seara în pătuț?
Acest medic (dacă se poate numi așa) a amânat timp de două săptămâni semnarea formularului pentru a putea fi operat copilul în străinătate, pentru a i se reconstrui esofagul. Ne-a râs în față nouă părinților în timp ce noi ne-am rugat și am sperat până în ultima secundă din viața copilului nostru.
În timpul intervenției a greșit și i-a paralizat copilului corzile vocale, apoi a primit o cantitate prea mare de ceai și lapte și i-a ieșit tot în plămâni provocându-i pneumonie, apoi l-a mai operat încă odată că trebuia să repare ce a greșit. Ne-a amânat cu formularul două săptămâni, iar când într-un final când s-a gândit că acest copil ar merita să trăiască ne-a semnat și formularul, dar a fost prea târziu pentru ca, copilul nostru era deja cu infecții perfect normale în spitalele noastre. Apoi a urmat septicemia și decesul, iar d-l dr. Ordeanu de garda fiind nu ne-a adresat nici măcar un cuvânt.
Spuneți-mi d-le doctor, ce a-ți merita dvs? Am refuzat autopsia copilului pentru că l-a chinuit și mutilat destul pe această lume un medic incompetent, iar în țara noastră nu se iau măsuri oricum, m-aș fi luptat cu morile de vânt.
Am scris aceste rânduri ca să știe părinții care ajung cu copiii la dvs ce îi așteaptă: incompetență, nepăsare, o nesimțire de neimaginat”, a scris Alina Diacov pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.