UN EDITORIAL DE ADRIAN MAN
Cartea doamnei profesor universitar Ştefania Kory Calomfirescu, distins neurolog şi remarcabil memorialist, despre colegul domniei sale, profesorul Dumitru Dumitraşcu, cred că este cea mai interesantă apariţie a editurilor clujene din prima parte a acestui an.
M-am simţit dator să o comentez din multiple ipostaze: îl cunosc de mai bine de 50 de ani, fiind soţul colegei mele Irina, i-am citit o parte din cărţile de eseuri şi de filosofia medicinii, i-am frecventat expoziţiile de artă plastică, şi apoi i-am fost pacient, atât al Dumnealui, cât şi al descendentului său, profesorul Dan Dumitraşcu. Apoi, pe familia Dumitraşcu, împreună cu fiul meu Liviu, i-am întâlnit de mai multe ori în peregrinările noastre din jurul Clujului, îndeosebi în Făget. În pofida acestor premise, sau poate tocmai datorită lor, voi încerca să păstrez dreapta măsură în comentariile mele despre carte, şi portretul pe care îl face aceasta universitarului, medicului deosebit, cercetătorului de excepţie şi artistului inconfundabil care este cel evocat. Volumul consemnează convorbirile avute de autoarea cărţii, într-un dialog care vorbeşte detaliat despre viaţa şi opera magistrului.
Este originar din Oltenia, din satul Tulburea, de pe Valea Gilortului, localitate care a fost şi rămâne pentru Dumitru Dumitraşcu un loc fabulos, ca Macondo pentru Gabriel Garcia Marquez. Alături de părinţi, satul natal l-a inspirat în tot ceea ce a întreprins, inclusiv în creaţia artistică. Şi în anii maturităţii frecventează, în vacanţe, împreună cu familia, casa părinţilor. Împreună cu tatăl său a elaborat monografia localităţii.
Studiile universitare le-a făcut la Cluj, nu în condiţii materiale foarte confortabile, dar cu rezultate foarte bune, la terminarea facultăţii ajungând medic de circumscripţie în Sarasău, în Maramureşul istoric. În timpul facultăţii, tatăl său a fost arestat politic şi această detenţie i-a afectat mult evoluţia profesională, dar prezenţa studentului pe şantierul Salva Vişeu consider că i-a fost de ajutor. Cu obstinaţie, a reuşit să înfrângă obstacolele. Cu tot ataşamentul faţă de Tulburea şi Oltenia, după ce s-a mutat la Cluj, iniţial făcând naveta la Turda, apoi a intrat prin învăţământul universitar şi s-a căsătorit aici, profesorul Dumitru Dumitraşcu a devenit o emblemă a burgului transilvan, în cea mai bună accepţie a cuvântului.
Cartea* urmăreşte atent şi cu acribie evoluţia profesională şi familială din copilărie şi până la vârsta de 85 de ani, dar nu îmi propun să fac rezumatul acesteia. Voi încerca să scot în evidenţă câteva împrejurări care mi se par relevante.
Din vasta literatură medicală care îl are autor pe Dumitru Dumitraşcu, trei cărţi ale acestuia au fost premiate de Academia Română, ceea ce nu este puţin lucru. Şi-a constituit o echipă de colaboratori remarcabili, între aceştia figurând şi Dan Dumitraşcu, care a devenit profesor universitar în aceeaşi specialitate ca tatăl lui, la Clinica Medicală II. Apropo de Dan Dumitraşcu, la sfârşitul cărţii, alături de reproduceri de artă plastică figurează şi planşe fotografice. Într-una, intitulată „Trei generaţii de medici”, figurează bunicul, tatăl şi fiul. (Deci avem o adevărată tradiţie în practicarea acestei profesii.) Am aflat recent că familia Dumitraşcu are în componenţa sa şi a patra generaţie, personajul cărţii şi soţia sa devenind străbunici, considerent pentru care semnatarul acestor rânduri şi familia lui îi felicită călduros.
La un moment dat, fiica sa a fost nevoită să plece în Suedia pentru a-şi urma soţul stabilit acolo. Momentul despărţirii părinţilor de aceasta pe aeroportul Otopeni mi s-a părut nu numai unul emoţionant, ci chiar dramatic. Nici fiica sa nu a fost un specialist oarecare, deoarece a obţinut un doctorat în chimie la Universitatea din Lund. Apropo de rude, m-a impresionat faptul că Dumitru Dumitraşcu are aprecieri extrem de pozitive despre ginerele şi nora lui. Este încă o dovadă a nobleţei sentimentelor pe care le are faţă de semenii lui, iar poziţia pe care a adoptat-o în privinţa eutanasiei îl onorează pe deplin.
A fost şi este un mare iubitor de cultură, Eminescu, Iorga şi Mircea Eliade fiindu-i spirite tutelare. S-a remarcat ca eseist, autor de aforisme şi filosof al medicinii. Cărţile scrise cu multă trudă au trebuit să lupte cu hăţişurile cenzurii şi ale birocraţiei pentru a putea să apară. Extraprofesional cred că cel mai mult l-au pasionat artele plastice, sculptând şi, îndeosebi, pictând, în ultima parte mai mult acuarele. A avut mai multe expoziţii individuale şi a participat la multe expoziţii colective. Pasiunea pentru frumos i-a inspirat-o dragostea pentru natură, precum şi soţia sa Irina, care era îndrăgostită de şevalet încă înainte de a-l cunoaşte. Este cu siguranţă talentat şi în această privinţă, iar cele 11 reproduceri din volum sunt relevante pentru afirmaţia pe care o fac.
Din cuprinsul cărţii se confirmă pe deplin cele spuse: „Îmi dădeam seama de ce puţină libertate avem nevoie ca să ne simţim liberi” (pag. 100). Dumitru Dumitraşcu, şi în perioada comunistă, sub acest aspect a fost un om liber, deşi pleca cu mare dificultate în străinătate la congresele internaţionale. Despre Profesor aş mai dori să mai fac o remarcă. A ştiut să îşi aleagă colaboratorii, care au fost competenţi şi devotaţi. Dar cei mai buni prieteni i-au fost artiştii plastici, istoricul David Prodan şi prozatorul Augustin Buzura.
Şi acum, câteva cuvinte despre autoarea cărţii, Şt. K. Calomfirescu. Aceasta demonstrează convingător că Profesorul a fost continuatorul şcolii clujene de gastroenterologie iniţiată de Iuliu Haţieganu şi Octavian Fodor, şi de aceea pentru activitatea depusă, Dumitru Dumitraşcu merită pe deplin omagiul cititorilor şi recunoştinţa celor pe care i-a tratat. Revenind la carte, ultima parte (pag. 173-200) este repetitivă, şi cu siguranţă putea să fie rezumată. La frumoasa vârstă a domnului profesor Dumitru Dumitraşcu, îi urez ani buni. Sunt mândru că îi sunt contemporan şi că am avut prilejul să îl cunosc personal şi în viaţa publică. Aştept să îi apară şi jurnalul.
Adrian Man
31 iulie 2014
*Ştefania Kory Calomfirescu, Despre profesorul dr. docent Dumitru Dumitraşcu şi evoluţia şcolii de gastroenterologie clujeană, Editura Ecou Transilvan, 2014
